- Consiliul European
- Declarație și observații
- 7 martie 2018 14:00
Declarația președintelui Donald Tusk cu privire la proiectul de orientări privind cadrul viitoarei relații cu Regatul Unit
Bună ziua! Sunt foarte bucuros că mă aflu din nou în Luxemburg. Și sunt foarte bucuros că mă aflu aici împreună cu colegul și bunul meu prieten, prim-ministrul Bettel, pentru a discuta ordinea de zi a Consiliului European din martie.
Acum două ore, am trimis statelor membre din UE-27 proiectul meu de orientări privind relațiile noastre cu Regatul Unit după Brexit. Mă aflu în Luxemburg pentru a mă consulta cu prim-ministrul cu privire la aceste orientări, care sper că vor fi adoptate la Consiliul European din martie. Nu este o coincidență că, încă o dată, demarez consultările înainte de reuniunea Consiliului European aici, în Luxemburg, cu prim-ministrul Bettel. Apreciez foarte mult opinia dumneavoastră - întotdeauna foarte constructivă și responsabilă.
Propunerea mea arată că nu vrem să construim un zid între UE și Marea Britanie. Dimpotrivă, Regatul Unit va fi cel mai apropiat vecin al nostru și ne dorim să rămânem prieteni și parteneri și după Brexit. Parteneri care să fie cât mai apropiați posibil, așa cum am afirmat încă din prima zi după referendum.
Și, în acest spirit, propun o colaborare strânsă în următoarele domenii.
În primul rând, deoarece ne confruntăm cu amenințări similare la adresa securității, propun ca UE și Regatul Unit să continue lupta noastră comună împotriva terorismului și a criminalității internaționale. Creșterea instabilității la nivel global necesită din partea noastră o cooperare neîntreruptă în chestiunile legate de apărare și afaceri externe. Este vorba despre securitatea cetățenilor noștri, care trebuie să fie menținută și după Brexit.
În al doilea rând, invităm Regatul Unit să participe la programele UE în domeniul cercetării și al inovării, precum și în domeniul educației și culturii. Acest lucru este esențial pentru a menține rețelele personale reciproc avantajoase și fructuoase în aceste domenii esențiale și pentru a permite comunității noastre de valori să prospere și în viitor.
În al treilea rând, sunt hotărât să evităm acea consecință deosebit de absurdă a Brexitului pe care ar reprezenta-o perturbarea zborurilor dintre Regatul Unit și UE. În acest sens, trebuie să începem discuțiile cu privire la această chestiune cât mai curând posibil.
Și acum, să vorbim despre esența viitoarei noastre relații economice. În timpul discuțiilor avute la Londra, joia trecută, și în discursul său de vinerea trecută, prim-ministrul Theresa May a confirmat că Regatul Unit va părăsi piața unică, va părăsi uniunea vamală și va părăsi jurisdicția Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Prin urmare, nu ar trebui să reprezinte o surpriză faptul că singurul model posibil rămas este un acord de liber schimb. Sper că va fi ambițios și avansat - și vom depune toate eforturile, astfel cum am procedat cu alți parteneri, cum ar fi Canada recent - dar oricum va fi doar un acord comercial.
Propun să urmărim un acord comercial care acoperă toate sectoarele și cu tarife zero pentru bunuri. Ca și alte acorduri de liber schimb, ar trebui să abordeze serviciile. În ceea ce privește pescuitul, ar trebui menținut accesul reciproc la apele și resursele de pescuit.
Această abordare pozitivă nu schimbă simplul fapt că, din cauza Brexitului, vom evolua în direcții diferite. De fapt, acesta va fi primul acord de liber-schimb (ALS) din istorie prin care legăturile economice vor slăbi, în loc să fie consolidate. Acordul nostru nu va face ca schimburile comerciale între Regatul Unit și UE să fie fără fricțiuni sau mai ușoare. Le va face mai complicate și mai costisitoare decât în prezent, pentru noi toți. Aceasta este esența Brexitului.
Pentru a rezuma, vom începe negocierile relațiilor viitoare cu Regatul Unit cu o atitudine deschisă, pozitivă și constructivă, dar și cu realism. Din punctul meu de vedere, rezultatul negocierilor trebuie să treacă două teste esențiale:
- testul echilibrului între drepturi și obligații. De exemplu, UE nu poate fi de acord să acorde Regatului Unit drepturile Norvegiei, dar obligațiile Canadei;
- testul integrității pieței unice. Niciun stat membru nu este liber să selecteze numai acele sectoare ale pieței unice care îi convin și nici să accepte rolul CJUE numai când este în interesul acestuia. În aceeași logică, o abordare selectivă pentru o țară terță este exclusă. Nu vom sacrifica aceste principii. Pur și simplu, nu este în interesul nostru.
În sfârșit, câteva cuvinte despre un alt subiect abordat în cadrul summitului din martie. În urma anunțului președintelui Donald Trump, există riscul unui litigiu comercial grav între Statele Unite și restul lumii, inclusiv UE. Președintele Trump a afirmat recent, citez: „războaiele comerciale sunt bune și sunt ușor de câștigat”. În realitate, lucrurile stau exact invers: războaiele comerciale sunt dăunătoare și sunt ușor de pierdut. Din acest motiv, cred cu tărie că a sosit momentul ca politicienii de pe ambele părți ale Atlanticului să acționeze în mod responsabil.
Având în vedere că anunțul președintelui Trump poate avea repercusiuni pentru cetățenii noștri și pentru întreprinderile europene, ca să nu mai vorbim despre economia globală, voi propune ca liderii UE să desfășoare o dezbatere extraordinară privind comerțul la viitorul summit. Trebuie să avem un obiectiv clar: menținerea comerțului la nivel mondial. Și, dacă este necesar, să protejăm cetățenii europeni împotriva turbulențelor comerciale, inclusiv prin reacții echilibrate în conformitate cu normele OMC. Vă mulțumesc.
Contacte presă
-
Beatriz Navarro Deputy spokesperson for the European Council President
- +32 471 33 22 92
- +32 2 281 51 50
- @beanavarro
- @beanavarro.bsky.social
-
Maria Tomasik Spokesperson for the European Council President
- +32 470 88 23 83
- +32 2 281 51 50
- @maria_tomasik
- @mariatomasik.bsky.social
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024