Skip to content
  • Eurogrup
  • Comunicat de presă
  • 16 iunie 2022 16:55

Statele membre din zona euro recomandă ca Croația să devină cel de al 20-lea membru al zonei euro

Astăzi, Eurogrupul a aprobat o recomandare adresată Consiliului de către statele membre din zona euro. Miniștrii au fost de acord cu evaluarea pozitivă a Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene cu privire la îndeplinirea de către Croația a criteriilor de convergență. Recomandarea propune ca Croația să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2023. Acesta este primul pas în cadrul unui proces prin care Consiliul UE adoptă acte juridice care vor permite Croației să devină membru al zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei noastre comune, euro, începând cu anul viitor.

Paschal Donohoe, președintele Eurogrupului
Am deosebita plăcere de a anunța că Eurogrupul a convenit astăzi că Croația îndeplinește toate condițiile necesare pentru adoptarea monedei euro. Acesta este un pas crucial pentru ca Croația să devină cel de al 20-lea membru al zonei noastre euro și un semnal puternic pentru integrarea europeană. Doresc să aduc un omagiu deosebit guvernului croat pentru angajamentul său și pentru eforturile intense depuse în ultimii ani pentru a atinge acest rezultat, în circumstanțe deosebit de dificile.
Paschal Donohoe, președintele Eurogrupului
Paschal Donohoe, președintele Eurogrupului

Etapele următoare

Această recomandare urmează să fie adoptată de Consiliul Ecofin (prin vot cu majoritate calificată al statelor membre din zona euro) în cadrul reuniunii sale din 17 iunie 2022. Se preconizează, de asemenea, aprobarea de către Consiliu a unei scrisori din partea președintelui Consiliului Ecofin către Consiliul European. Consiliul European va discuta acest subiect la reuniunea sa din 23-24 iunie.

Procesul se va încheia cu adoptarea de către Consiliu (după consultarea Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene) a trei acte juridice necesare pentru a permite Croației să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2023. Se preconizează că adoptarea acestor acte va avea loc în luna iulie.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

  • Johannes Kleis Spokesperson for Eurogroup President

  • +32 478 83 26 64
  • +32 2 281 75 32

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 7 februarie 2024