- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 15 iulie 2025 14:55
Iran: Consiliul sancționează opt persoane și o entitate pentru încălcări grave ale drepturilor omului și pentru acțiuni de represiune transnațională
Consiliul a impus astăzi măsuri restrictive împotriva a opt persoane și a unei entități în temeiul regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului. Acestea sunt răspunzătoare pentru încălcări grave ale drepturilor omului și pentru abuzuri comise în numele organismelor de stat iraniene în afara Iranului, în special execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, precum și asasinate și dispariții forțate de persoane despre care se consideră că critică acțiunile sau politicile Republicii Islamice Iran ori că se opun acestora.
Includerile pe listă efectuate astăzi sunt o dovadă a preocupării pe care UE o resimte din cauza acțiunilor de represiune transnațională întreprinse de organisme de stat iraniene prin utilizarea unor interpuși, cu implicarea mai ales a unor infractori și a unor grupuri infracționale organizate care iau drept țintă disidenți și apărători ai drepturilor omului din întreaga lume, inclusiv de pe teritoriul Uniunii.
Consiliul include pe listă rețeaua Zindashti, un grup infracțional care are legături cu Ministerul Informațiilor și Securității din Iran (MOIS) și care a comis numeroase acțiuni de represiune transnațională, inclusiv asasinate ale unor dizidenți iranieni și ale unor persoane care critică acțiunile sau politicile Republicii Islamice Iran.
Printre numele incluse astăzi pe listă se numără și șeful rețelei Zindashti, Naji Ibrahim Sharifi-Zindashti, un traficant iranian de stupefiante și șef al unei rețele de crimă organizată din Iran, precum și câțiva dintre infractorii cu care se asociază, și anume Abdulvahap Kocak, Ali Esfanjani, Ali Kocak, Ekrem Oztunc, și Nihat Asan. Aceștia au fost implicați, alături de alții, în asasinarea disidentului iranian Mas’ud Molavi Vardanjani și a patronului stației iraniene de televiziune Gem TV, Saeed Karimian.
Consiliul îl vizează, de asemenea, pe Mohammed Ansari, liderul unității 840 a Forțelor Quds ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene (IRGC), care a ordonat asasinarea mai multor jurnaliști care au criticat Republica Islamică, precum și pe Reza Hamidiravari, un ofițer de informații care lucrează pentru MOIS și care supraveghează operațiunile întreprinse de Naji Zindashti sub conducerea MOIS.
Persoanele și entitatea vizate astăzi fac obiectul înghețării activelor, iar furnizarea de fonduri sau de resurse economice, în mod direct sau indirect, către persoanele sau entitatea respective ori în beneficiul acestora este interzisă. În plus, persoanelor fizice incluse pe listă li se aplică o interdicție de călătorie în UE.
Uniunea Europeană își exprimă sprijinul pentru aspirația fundamentală a poporului iranian de a avea un viitor în care drepturile omului și libertățile fundamentale universale să fie respectate, protejate și asigurate în practică. Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul față de o abordare cuprinzătoare în materie de politici, care să ia în considerare toate opțiunile disponibile: o atitudine critică atunci când este necesar, dar și disponibilitatea de a coopera pe baza respectului reciproc, atunci când interesele sunt convergente.
Actele juridice relevante au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE.
Context
Regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, instituit la 7 decembrie 2020, îi permite UE să vizeze persoanele, entitățile și organismele – inclusiv actorii statali și nestatali – care sunt responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului și de abuzuri grave împotriva acestora, care sunt implicați în acestea sau asociați cu comiterea lor.
La 4 decembrie 2023, Consiliul a prelungit cu trei ani, până la 8 decembrie 2026, cadrul pentru măsuri restrictive în temeiul regimului mondial de sancțiuni în materie de drepturi ale omului. Listele din cadrul regimului expiră și sunt revizuite o dată la 12 luni.
UE urmărește îndeaproape evoluțiile din acest domeniu și, prin urmare, asigură revizuirea constantă a listelor.
- Decizia (PESC) 2025/1397 a Consiliului din 15 iulie 2025 de modificare a Deciziei (PESC) 2020/1999 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1396 al Consiliului din 15 iulie 2025 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1998 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului (inclusiv o listă a persoanelor și entităților sancționate)
- Text consolidat: Decizia (PESC) 2020/1999 a Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului (28 mai 2025)
- Regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului: prelungirea măsurilor restrictive (comunicat de presă, 4 decembrie 2023)
- Sancțiunile UE împotriva Iranului (informații generale)
- Apărarea și promovarea drepturilor omului (informații generale)
- Cum și când adoptă UE sancțiuni (informații generale)
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 16 iulie 2025