Skip to content

O politică agricolă a UE mai echitabilă, mai verde și bazată într-o mai mare măsură pe performanță

Infografic referitor la noua politică agricolă comună

Infografic – O politică agricolă a UE mai echitabilă, mai verde și bazată într-o mai mare măsură pe performanță

Politica agricolă comună a UE sprijină fermierii și asigură aprovizionarea cu alimente de înaltă calitate pentru cetățenii europeni. Pentru a răspunde nevoilor în schimbare și provocărilor, UE este pe cale de a elabora o nouă politică agricolă.

Politica agricolă comună a UE:

  • sprijină 7 milioane de beneficiari în întreaga UE
  • oferă alimente de înaltă calitate pentru 447 de milioane de europeni
  • are un buget de 386,6 miliarde EUR, o treime din bugetul total al UE
  • contribuie la acțiunile din domeniul climei cu circa 40% din bugetul său

Care sunt elementele noi ale politicii?

Mai multă flexibilitate în ceea ce privește planificarea

Fiecare stat membru este invitat să elaboreze un plan strategic ale cărui obiective ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele de politică la nivelul UE. Planurile permit țărilor să definească mai bine modalitățile de utilizare a fondurilor agricole în conformitate cu condițiile și nevoile locale.

Planurile includ:

  • nevoile și instrumentele țărilor
  • acțiunile și obiectivele țărilor
  • intervențiile specifice disponibile la nivelul țărilor pentru fermieri

O direcționare mai bună a sprijinului financiar

Sprijinul pentru venit va fi distribuit mai echitabil. Plățile pentru fiecare fermier ar putea fi reduse și plafonate, ca parte a unei redistribuiri mai cuprinzătoare a sprijinului de la ferme mai mari către ferme mai mici.

Fondurile vor fi acordate cu prioritate:

  • fermelor mici
  • tinerilor fermieri

Practici agricole mai „verzi”

Prin programe ecologice, sunt furnizate plăți specifice fermierilor care adoptă practici care țin seama de climă și sunt benefice pentru mediu, care pot contribui la punerea în aplicare a obiectivelor Pactului verde european. Exemple de astfel de acțiuni sunt:

  • agricultura ecologică
  • rotația culturilor
  • conservarea solurilor bogate în carbon

Un accent mai ferm pe performanță

Statele membre planifică intervențiile pe baza unor rezultate clare și raportează în ceea ce privește performanța pe baza obiectivelor planurilor lor strategice.

Fermierii primesc sprijin financiar cu condiția ca ei să adopte practici benefice pentru climă și mediu.

Angajamentul față de drepturile sociale și de muncă

Statele membre se angajează să îmbunătățească respectarea condițiilor sociale și de muncă ale lucrătorilor agricoli.

Agențiile de plăți pentru agricultură din fiecare stat membru aplică sancțiuni angajatorilor care nu respectă aceste reguli.

Când vor intra în vigoare modificările?

2021-2022: o perioadă de tranziție cu prelungirea majorității dispozițiilor anterioare și pregătirea pentru o nouă etapă

2023-2027: punerea în aplicare a PAC reformate și a noilor sale norme