Skip to content
  • Summit internațional

Summitul UE-Egipt, 22 octombrie 2025

Principalele rezultate

Președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezentând UE, s-au întâlnit cu președintele egiptean Abdul Fattah El-Sisi în cadrul primului summit UE-Egipt organizat vreodată.

Acesta a fost, de asemenea, primul summit bilateral cu o țară din regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord.

Egiptul este un partener strategic esențial având în vedere rolul central pe care îl are în promovarea stabilității prin inițiative de pace și eforturi de soluționare a conflictelor în regiunea Orientului Mijlociu.

Această reuniune marchează o etapă importantă în relația noastră. Ea demonstrează cât de puternic este parteneriatul nostru.

Președintele Costa

Summitul a reprezentat o ocazie de a aprofunda și mai mult relațiile bilaterale dintre UE și Egipt și parteneriatul politic și economic al acestora, cu scopul de a promova stabilitatea, pacea și prosperitatea comune ale părților.

Liderii și-au subliniat ambiția comună de a coopera în ceea ce privește chestiunile globale și regionale comune, inclusiv în ceea ce privește situația din Orientul Mijlociu, Ucraina, multilateralismul, comerțul, migrația și securitatea.

Subliniem ambiția noastră comună de a aprofunda și mai mult legăturile strategice pe termen lung, de a coopera pentru a face față numeroaselor noastre provocări comune globale și regionale, de a promova interesele comune și de a reînnoi prioritățile parteneriatului.

Declarația comună UE-Egipt

Liderii au emis o declarație comună la finalul summitului.

Președintele Consiliului European, António Costa, președintele Egiptului, Abdul Fattah El-Sisi, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în picioare în fața drapelelor UE și Egiptului.
Președintele Costa, președintele El-Sisi și președinta von der Leyen

Cooperarea UE-Egipt

În martie 2024, UE și Egiptul au semnat un parteneriat strategic și cuprinzător, care duce relația dintre acestea la un nou nivel. Parteneriatul se axează pe șase piloni:

  • relațiile politice
  • stabilitatea economică
  • comerțul și investițiile
  • migrația și mobilitatea
  • securitatea
  • demografia și capitalul uman

Acest parteneriat dintre UE și Egipt este însoțit de un pachet financiar și de investiții în valoare de 7,4 miliarde EUR pentru perioada 2024-2027.

În decembrie 2024, UE a plătit primul miliard de euro sub formă de asistență macrofinanciară pe termen scurt. Memorandumul de înțelegere care stă la baza celui de al doilea pachet, în valoare de 4 miliarde EUR, axat pe stabilitatea și reziliența economică, competitivitate și tranziția verde, a fost semnat în marja summitului.

De asemenea, au fost semnate și alte acorduri:

  • asocierea Egiptului la programul Orizont Europa
  • o declarație comună referitoare la un acord de finanțare având ca obiect dezvoltarea socioeconomică

Comerț

Acordul de asociere UE-Egipt este în vigoare din 2004. Acesta creează o zonă de liber schimb între UE și Egipt prin eliminarea taxelor vamale pentru produsele industriale și facilitarea schimburilor comerciale cu produse agricole.

Vom continua să punem în aplicare în mod eficace zona de liber schimb, să explorăm modalități de modernizare a acordului pentru ca acesta să fie mai bine adaptat la provocările actuale și să creăm medii propice pentru comerț și investiții.

Declarația comună UE-Egipt

În 2024, UE a fost principalul partener comercial al Egiptului în comerțul cu mărfuri, comerțul cu UE reprezentând 22% din schimburile comerciale ale Egiptului. Comerțul cu mărfuri dintre UE și Egipt a fost în valoare de 32,5 miliarde EUR, incluzând importuri în valoare de 12,6 miliarde EUR și exporturi în valoare de 19,9 miliarde EUR.

Un glob pământesc stilizat pe fundal, cu dreptunghiuri reprezentând drapelul egiptean în partea stângă și drapelul UE în partea dreaptă, pentru a ilustra comerțul.
Relațiile UE-Egipt: date și cifre

Relațiile UE-Egipt: date și cifre

Tranziția verde și tranziția digitală

UE și Egiptul și-au reafirmat angajamentul de a accelera tranziția verde la nivel mondial și de a coopera în domeniul transformării digitale.

Amintim angajamentul nostru ferm față de Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și Acordul de la Paris, precum și față de obiectivul de a limita creșterea temperaturii la 1,5 °C.

Declarația comună UE-Egipt

Prin parteneriatul lor, UE și Egiptul vor continua să promoveze inovarea, tranziția către o economie circulară eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și practicile care respectă mediul.

În ceea ce privește energia, UE și Egiptul au subliniat interesul lor strategic comun pentru o tranziție rapidă către economii cu emisii scăzute și reziliente la schimbările climatice, pentru a valorifica imensul potențial legat de energia din surse regenerabile, în special în ceea ce privește energia solară și eoliană.

De asemenea, UE și Egiptul vor colabora pentru a mobiliza investiții în conectivitatea digitală și în infrastructuri de date fiabile și securizate, precum și pentru a promova securitatea cibernetică, inteligența artificială, economia datelor și competențele digitale.

Oameni care se țin de mână, cu Pământul pe fundal. Ilustrație.
Acțiuni climatice la nivel mondial

Acțiuni climatice la nivel mondial

Securitatea regională și globală

Liderii au discutat despre mai multe chestiuni deosebit de importante referitoare la securitatea regională și globală.

Multilateralismul

Liderii și-au reafirmat angajamentul de neclintit față de principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, printre care se numără respectarea suveranității și a integrității teritoriale a țărilor, precum și față de asigurarea respectării dreptului internațional, inclusiv a dreptului mării.

UE și Egiptul subliniază că pacea, securitatea și ordinea internațională bazată pe norme se află în centrul parteneriatului lor de lungă durată.

Declarația comună UE-Egipt

Aceștia au subliniat necesitatea consolidării multilateralismului eficace și a ordinii internaționale bazate pe norme, având în centrul său ONU, angajându-se să colaboreze îndeaproape în ceea ce privește soluționarea provocărilor globale și găsirea unor soluții pașnice pentru a pune capăt conflictelor.

Gaza

Liderii UE și Egiptului au salutat acordul la care s-a ajuns privind prima etapă a Planului cuprinzător pentru a pune capăt conflictului din Gaza, prezentat de președintele Trump, precum și rezultatul summitului pentru pace de la Sharm el-Sheikh, care a avut loc la 13 octombrie.

Aceștia au solicitat tuturor părților să continue să lucreze la punerea în aplicare a Planului și au salutat eforturile de mediere ale Egiptului în această privință.

După doi ani de moarte și distrugere, acesta a adus speranță poporului palestinian. O speranță care trebuie acum să se transforme într-o pace durabilă și să facă posibilă reconstrucția.

Președintele Costa

În plus, liderii UE și Egiptului:

  • au solicitat un acces umanitar sigur, rapid și neîngrădit
  • și-au reiterat angajamentul față de o pace durabilă și trainică, pornind de la soluția bazată pe coexistența a două state
  • continuă să fie preocupați de situația din Cisiordania
  • vor continua să sprijine Autoritatea Palestiniană și programul său de reforme
  • și-au subliniat angajamentul față de reconstrucția și redresarea Fâșiei Gaza
Două lucrătoare umanitare în fața unor cutii cu ajutoare umanitare.
Sprijinul umanitar acordat de UE palestinienilor

Sprijinul umanitar acordat de UE palestinienilor

Ucraina

UE și Egiptul au subliniat necesitatea soluționării pașnice a conflictelor și a respectării dreptului internațional umanitar, reamintind angajamentul lor de a asigura tragerea la răspundere pentru încălcările grave ale dreptului internațional.

UE și Egiptul au subliniat necesitatea de a se ajunge, cât mai curând posibil, la o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite și cu dreptul internațional.

Ambele părți și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Mână care ține o floare de floarea-soarelui.
Solidaritatea UE cu Ucraina

Solidaritatea UE cu Ucraina

Cornul Africii și Marea Roșie

Liderii au subliniat importanța unei implicări internaționale coordonate pentru a elimina cauzele profunde ale instabilității din Cornul Africii.

Aceștia și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru eforturile de reconstrucție după încheierea conflictelor și dezvoltare în Africa și:

  • au solicitat încetarea focului și soluționarea pașnică a conflictului din Sudan
  • sprijină eforturile continue ale autorităților Republicii Federale Somalia de a promova construcția statală și reforma sectorului de securitate

Securitatea maritimă și libertatea de navigație trebuie să fie protejate în Marea Roșie, în beneficiul securității internaționale și al comerțului internațional.

Declarația comună UE-Egipt

UE și Egiptul vor colabora, de asemenea, pentru a menține rutele maritime sigure și deschise pentru activitățile comerciale.

O ilustrație reprezentând o navă militară la suprafața mării, deasupra unei conducte submarine prevăzute cu o vană de control de mari dimensiuni.
Securitatea maritimă

Securitatea maritimă

Migrație

Recunoscând complexitatea din ce în ce mai mare a dinamicii migrației în regiune și provocările specifice cu care se confruntă Egiptul, ghidate de principiul responsabilității comune și de cel al repartizării sarcinilor, cele două părți își reafirmă angajamentul față de o abordare cuprinzătoare a guvernanței migrației.

Declarația comună UE-Egipt

UE a felicitat Egiptul pentru găzduirea a milioane de refugiați și de solicitanți de azil.

UE și Egiptul:

  • vor continua să sprijine migranții, refugiații și solicitanții de azil, precum și comunitățile-gazdă, cu respectarea deplină a dreptului internațional și în conformitate cu cadrele naționale
  • vor coopera strâns în vederea creării unor căi de migrație structurate, echitabile și legale
  • se vor implica într-o mai mare măsură în eliminarea cauzelor profunde ale migrației ilegale
Politica UE în domeniul migrației și al azilului

Politica UE în domeniul migrației și al azilului

Cooperarea în materie de securitate

Cooperarea în materie de securitate reprezintă o parte importantă a parteneriatului UE-Egipt. În acest context, liderii au convenit să continue colaborarea în ceea ce privește:

  • combaterea criminalității organizate, a contrabandei și a traficului
  • combaterea terorismului și prevenirea extremismului violent care conduce la terorism
  • îmbunătățirea cooperării în materie de securitate cibernetică

De asemenea, sunt în curs discuții preliminare privind stabilirea unui dialog cu Egiptul în materie de securitate și apărare.

O ilustrație stilizată reprezentând criminalitatea organizată, cu o rețea de linii intersectate marcate cu indicatoare numerotate ale probelor de la locul săvârșirii unei infracțiuni, înconjurată de cătușe, o lupă și un sac cu bani, pe un fundal albastru intens.
Lupta UE împotriva criminalității organizate

Lupta UE împotriva criminalității organizate

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Summit internațional

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 16 iunie 2026