"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Cu permisiunea dvs., vom folosi cookie-uri pentru a produce date agregate și anonime privind navigarea și comportamentul vizitatorilor pe site-ul nostru. Vom folosi aceste date pentru a vă îmbunătăți experiența de utilizare a site-ului nostru.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne, 07-08/10/2019, 7-8 octombrie 2019
Principalele rezultate
Afaceri interne, marți, 8 octombrie 2019
Viitorul securității interne
Miniștrii au discutat despre provocările și oportunitățile generate de noile tehnologii în domeniul securității interne. Ei au remarcat că este necesară o abordare proactivă care să le permită autorităților să aplice legea și să asigure, în același timp, protecția vieții private și a drepturilor fundamentale. Miniștrii și-au exprimat sprijinul general pentru înființarea unui laborator pentru inovare în cadrul Europol, care să se ocupe de monitorizarea noilor evoluții tehnologice și de stimularea inovării. Aceștia au discutat despre sarcinile și prioritățile pe care le-ar putea avea acest nou laborator, precum și persoanele care ar trebui să fie implicate.
Miniștrii au examinat, de asemenea, legăturile dintre amenințările hibride și securitatea internă. Dezbaterea s-a axat în special pe modul în care UE poate sprijini mai bine statele membre în ceea ce privește detectarea, identificarea și contracararea amenințărilor hibride din punctul de vedere al securității interne. Miniștrii au discutat, de asemenea, despre agențiile și mecanismele UE care ar putea fi relevante pentru această activitate.
Transformările care au loc în societățile noastre ne pot face viața mai ușoară, însă, în același timp, le dau posibilitatea infractorilor de a găsi noi modalități de comitere a infracțiunilor. Suntem hotărâți să colaborăm pentru a ne asigura că autoritățile de aplicare a legii sunt în măsură să răspundă noilor amenințări. Este important pentru noi toți să ne aflăm în avangarda dezvoltării tehnologice și să deținem instrumentele adecvate pentru a răspunde amenințărilor hibride noi și complexe.
Maria Ohisalo, ministra afacerilor interne din Finlanda
Terorismul și extremismul violent de dreapta
Miniștrii afacerilor interne au desfășurat o dezbatere privind extremismul și terorismul violent de dreapta. Aceștia au confirmat nevoia de lucrări suplimentare în legătură cu următoarele chestiuni:
crearea unei imagini de ansamblu mai bune a terorismului și extremismului violent de dreapta
continuarea dezvoltării și a schimbului de bune practici cu privire la modul de îmbunătățire a prevenirii, detectării și abordării terorismului și extremismului violent
abordarea difuzării de conținut extremist ilegal de dreapta online și offline
cooperarea cu principalele țări terțe
Migrație
În cursul prânzului, miniștrii au discutat despre situația actuală în ceea ce privește migrația. Ei au profitat de ocazie pentru a contura o imagine de ansamblu a situației migrației în UE luând în considerare toate rutele și punând un accent deosebit pe creșterea numărului de sosiri înregistrate pe ruta est-mediteraneeană, precum și pe declarația recentă a Franței, Germaniei, Italiei și Maltei privind măsuri temporare în materie de debarcare.
Selecție video de la reuniunea Consiliului Afaceri Interne din 8 octombrie 2019, desfășurată la Luxemburg
Justiție, luni, 7 octombrie 2019
Drepturi fundamentale
Consiliul a adoptat concluzii cu ocazia celei de a 10-a aniversări a Cartei drepturilor fundamentale. În respectivele concluzii se reafirmă faptul că Uniunea se întemeiază pe valori comune precum respectarea demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste drepturi reprezintă o piatră de temelie a Uniunii Europene și trebuie respectate pe deplin de toate statele membre, precum și de instituțiile UE.
Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii, în sesiune publică, cu privire la acțiunea UE de combatere a corupției. Marea majoritate a miniștrilor au sprijinit principiul unei noi strategii cuprinzătoare sau al unui nou plan de acțiune cuprinzător la nivelul UE, care să se axeze pe domeniile în care acțiunea UE poate aduce valoare adăugată. Vor fi analizate, de asemenea, eventualele sinergii cu instrumentele internaționale existente. În concluzie, președinția a remarcat că există o majoritate clară care susține ideea ca UE să devină membru cu drepturi depline al Grupului de state împotriva corupției (GRECO) din cadrul Consiliului Europei.
Corupția afectează într-o măsură mai mare sau mai mică toate statele membre. Corupția larg răspândită subminează încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și în statul de drept. Totodată, aceasta afectează creșterea economică. Este o provocare pe care trebuie să o gestionăm împreună, iar UE ar trebui să reprezinte un model de urmat.
Anna-Maja Henriksson, ministra justiției din Finlanda
Consiliul a adoptat concluzii privind Eurojustul. Acesta a subliniat importanța agenției în spațiul de libertate, securitate și justiție, precum și importanța sa ca structură de cooperare cu statele membre, precum și cu alte organisme, cum ar fi Europolul și viitorul Parchet European (EPPO).
Consiliul a reamintit, de asemenea, că Eurojustul ar trebui să fie dotat cu resursele adecvate pentru a face față noilor provocări generate de evoluțiile tehnologice și de amenințările care decurg din evoluția continuă a situației în materie de securitate.
Consiliul a reafirmat angajamentul UE de a adera la Convenția europeană a drepturilor omului. Miniștrii au convenit asupra unor directive de negociere suplimentare, astfel încât Comisia să fie pregătită să reia negocierile cu Consiliul Europei în viitorul apropiat.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.