Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 7 decembrie 2016 10:30

Codul frontierelor Schengen: acord privind consolidarea controalelor la frontierele externe

La 7 decembrie 2016, Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) a aprobat un text de compromis convenit cu Parlamentul European cu privire la o modificare a Codului frontierelor Schengen pentru consolidarea controalelor la frontierele externe prin consultarea bazelor de date relevante.

„Această realizare a fost posibilă doar grație eforturilor susținute și angajamentului tuturor părților implicate”, a declarat Robert Kaliňák, ministrul de interne al Slovaciei și președinte al Consiliului. „Este un răspuns important la intensificarea amenințării teroriste în Europa și cu atât mai important în contextul abordării problemei reprezentate de luptătorii străini.”

Modificarea obligă statele membre să efectueze controale sistematice asupra tuturor persoanelor, inclusiv asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii (și anume, cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE), la trecerea frontierei externe prin consultarea bazelor de date privind documentele pierdute și furate, precum și pentru a confirma faptul că persoanele respective nu reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice și a securității interne. Această obligație se aplică la toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire.

Cu toate acestea, în cazul în care o consultare sistematică a bazelor de date cu privire la toate persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii ar putea conduce la un impact disproporționat asupra fluidității traficului la o frontieră maritimă și terestră, statele membre pot efectua doar consultări selective ale bazelor de date, cu condiția ca o evaluare a riscurilor să arate că acest lucru nu conduce la riscuri legate de securitatea internă, ordinea publică, relațiile internaționale ale statelor membre sau o amenințare pentru sănătatea publică.

În ceea ce privește frontierele aeriene, instituțiile au convenit că statele membre se pot folosi de această posibilitate, dar numai pentru o perioadă de tranziție de 6 luni de la data intrării în vigoare a regulamentului modificat. Această perioadă poate fi prelungită cu maxim 18 luni în cazuri excepționale, în cazul în care pe un anumit aeroport există dificultăți de infrastructură care necesită o perioadă mai lungă de adaptare pentru a permite efectuarea de consultări sistematice ale bazelor de date fără un impact disproporționat asupra fluidității traficului.

Context

Acest regulament de modificare a Codului frontierelor Schengen a fost prezentat de Comisia Europeană în decembrie 2015. Acesta reprezintă un răspuns la intensificarea amenințărilor teroriste și la apelul lansat de Consiliul în concluziile sale din 9 și din 20 noiembrie 2015 pentru o revizuire specifică a Codului frontierelor Schengen, în contextul răspunsului la problema prezentată de „luptătorii teroriști străini”. Acordul reprezintă, de asemenea, un rezultat concret al Declarației și Foii de parcurs de la Bratislava, aprobate de liderii celor 27 de state membre la 16 septembrie 2016.

Deși statele membre sunt obligate să îi verifice în mod sistematic la intrare pe resortisanții țărilor terțe prin consultarea tuturor bazelor de date, din motive de ordine publică și de securitate internă, dispozițiile actuale nu prevăd o astfel de verificare la ieșire prin consultarea tuturor bazelor de date. Acestea nu prevăd nici o verificare sistematică a persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii. Modificarea va alinia obligațiile de a include controale sistematice la ieșire, pentru a se asigura faptul că atât resortisanții țărilor terțe, cât și cetățenii UE și membrii familiilor acestora nu reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice și a securității interne.

Modificarea intensifică utilizarea Sistemului de Informații Schengen și a altor baze de date relevante ale Uniunii și oferă posibilitatea de a consulta alte baze de date ale Interpolului. Consultarea bazei de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute reprezintă o obligație pentru controalele asupra resortisanților țărilor terțe și asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, atât la intrare, cât și la ieșire.

Etapele următoare

În prezent, întrucât acordul a fost confirmat de Comitetul Reprezentanților Permanenți, în numele Consiliului, regulamentul va fi înaintat Parlamentului European pentru a fi supus unui vot în primă lectură, precum și Consiliului spre adoptare.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024