- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 21 iunie 2017 15:15
Substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice - Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord
La 21 iunie 2017, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la o propunere de directivă revizuită privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice. Acordul va trebui să fie confirmat de reprezentanții permanenți (Coreper) în cadrul reuniunii programate să aibă loc vineri, 23 iunie.
Noua directivă revizuiește domeniul de aplicare al Directivei 2011/65/UE (RoHS 2). Aceasta include modificări care vizează instituirea egalității de tratament pentru produsele care intră sub incidența directivei, propune excluderea unui anumit produs – orgile cu tuburi – și abordează, în special, preocupările legate de grupa de produse cu domeniu de aplicare deschis.
„Am ajuns la un acord cu Parlamentul European în vederea reducerii prezenței unor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice. Prin această nouă legislație îmbunătățim prevenirea și gestionarea deșeurilor și încurajăm reutilizarea și reciclarea acestor produse și materiale în UE. Președinția malteză este hotărâtă să ducă Uniunea pe calea unei economii mai circulare.”
José Herrera, ministrul dezvoltării durabile, mediului și schimbărilor climatice
Obiectivul principal al textului modificat este să soluționeze o serie de probleme identificate în evaluarea efectuată de Comisie cu privire la domeniul de aplicare al directivei. Concret, va asigura posibilitatea continuării operațiunilor de pe piața secundară (de exemplu revânzarea, piața second-hand) pentru echipamentele electrice și electronice nou incluse în domeniul de aplicare al RoHS 2 și a utilizării de piese de schimb pentru aceste echipamente dacă vor fi introduse pe piață înainte de 22 iulie 2019.
Consiliul și Parlamentul European sunt în favoarea abordării urmate de Comisie de a nu se extinde domeniul de aplicare al actualei revizuiri și de se a realiza o revizuire generală a directivei abia în 2021, conform planificării. Conform textului convenit, Comisia are obligația de a efectua această revizuire generală a Directivei RoHS2 până la 22 iulie 2021.
În ceea ce privește cererile de reînnoire a unei derogări, prevăzută de directivă, Comisia va trebui, de asemenea, să informeze solicitanții cu privire la calendarul preconizat al procesului decizional.
Etapele următoare
După aprobarea acordului de către Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului, noua directivă trebuie să fie adoptată în mod oficial de către Consiliu și Parlamentul European.
Actul legislativ va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Context
Comisia a prezentat o propunere pentru o nouă directivă de modificare a Directivei 2011/65/UE (RoHS 2) la 26 ianuarie 2017. Consiliul și-a adoptat mandatul de negociere la 14 iunie. În aceeași zi, Parlamentul European a autorizat începerea imediată a negocierilor.
Directivele RoHS 1 și 2 au introdus măsuri de limitare a prezenței acestor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice. Directiva RoHS 2 existentă a extins semnificativ domeniul de aplicare, aplicându-se în prezent tuturor echipamentelor electrice și electronice (EEE) introduse pe piața UE.
Contacte presă
-
Peristera Dimopoulou Press officer
- +32 471 33 53 26
- +32 2 281 61 56
- @eri_dimopoulou
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024