- Consiliul Mediu
Consiliul Mediu, 20/06/2016, 20 iunie 2016
Principalele rezultate
Schimbările climatice
Consiliul a adoptat o declarație privind ratificarea Acordului de la Paris. Acordul global obligatoriu din punct de vedere juridic privind schimbările climatice a fost adoptat în decembrie 2015, la Paris. Acesta va intra în vigoare după ratificarea de către 55 de țări reprezentând cel puțin 55% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.
Prin această declarație, dorim să transmitem un mesaj politic clar cu privire la angajamentul UE de a aborda schimbările climatice. Suntem hotărâți să ratificăm Acordul de la Paris cât mai curând posibil și să cooperăm în vederea punerii în aplicare efective a acordului.” Sharon Dijksma, ministrul neerlandez al mediului
Sharon Dijksma, ministrul neerlandez al mediului și președintele Consiliului, a afirmat: „Prin această declarație, dorim să transmitem un mesaj politic clar cu privire la angajamentul UE de a aborda schimbările climatice. Suntem hotărâți să ratificăm Acordul de la Paris cât mai curând posibil și să cooperăm în vederea punerii în aplicare efective a acordului.”
Miniștrii au luat de asemenea act de prezentarea de către Comisie a propunerii privind încheierea Acordului de la Paris de către EU.
În plus, aceștia au susținut o dezbatere de orientare privind revizuirea unuia dintre principalele instrumente ale UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru abordarea schimbărilor climatice: schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Calitatea aerului
Miniștrii au trecut în revistă discuțiile referitoare la noile norme și limite pentru poluanții atmosferici, așa-numita directivă NEC. Președinția a informat miniștrii cu privire la stadiul negocierilor cu Parlamentul European.
Economia circulară
Consiliul a adoptat concluzii privind planul de acțiune pentru o economie circulară. Acest plan urmărește reducerea deșeurilor și menținerea valorii produselor, materialelor și resurselor în economie cât mai mult timp posibil. Concluziile sprijină acest obiectiv și demonstrează angajamentul față de această tranziție către un model mai sustenabil, de exemplu prin reducerea utilizării resurselor, stimularea reciclării și o mai bună gestionare a deșeurilor.
Traficul cu specii sălbatice de faună și floră
Consiliul a adoptat concluzii care sprijină Planul de acțiune al UE în materie de combatere a traficului cu specii sălbatice de faună și floră. Consiliul și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la creșterea traficului ilegal cu specii sălbatice de faună și floră și la efectele negative ale acesteia asupra biodiversității și a dezvoltării durabile. Concluziile fac apel la toate părțile implicate să își intensifice eforturile pentru combaterea acestei infracțiuni.
Dosarele reuniunii
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Ester Arauzo-Azofra Ofițer de presă
- +32 2 281 53 61
- +32 473 63 07 23
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #ENVI
Alte reuniuni: Consiliul Mediu
Consultați mai multe reuniuniUltima revizuire: 14 ianuarie 2025