"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Cu permisiunea dvs., vom folosi cookie-uri pentru a produce date agregate și anonime privind navigarea și comportamentul vizitatorilor pe site-ul nostru. Vom folosi aceste date pentru a vă îmbunătăți experiența de utilizare a site-ului nostru.
Miniștrii mediului din UE au aprobat concluzii privind pregătirile pentru cea de a 29-a Conferință a părților (COP29) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. COP29 va avea loc la Baku (Azerbaidjan) în perioada 11-22 noiembrie 2024.
Miniștrii au fost de acord că schimbările climatice reprezintă o amenințare existențială pentru umanitate, ecosisteme și biodiversitate, precum și pentru pace și securitate.
În cadrul celei de a 29-a Conferințe a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP29), UE va sprijini un obiectiv global eficace, realizabil și ambițios privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice și va solicita planuri ambițioase privind clima pentru a menține în sfera posibilului obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C.
Acest text ambițios, dar totodată echilibrat, bazat pe un consens între țările UE, va servi drept foaie de parcurs a UE pentru Baku. UE va continua să joace un rol de lider în eforturile internaționale de limitare a încălzirii globale, solicitând solidaritate cu țările și comunitățile vulnerabile în această luptă colectivă, deoarece schimbările climatice nu cruță nicio țară, teritoriu sau regiune.
Anikó Raisz, secretară de stat a Ungariei pentru afaceri de mediu și economia circulară
Miniștrii au aprobat concluzii privind cea de a 16-a Conferință a părților (COP16) la Convenția privind diversitatea biologică, care urmează să aibă loc la Cali (Columbia) în perioada 21 octombrie-1 noiembrie 2024.
În concluziile sale, Consiliul reafirmă angajamentele asumate în 2022 în temeiul Cadrului mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal: protejarea unei treimi din planetă în folosul naturii până în 2030 și plasarea naturii pe calea redresării, în beneficiul oamenilor și al planetei.
Miniștrii au fost de acord că pierderea continuă a biodiversității reprezintă o amenințare mondială și existențială la adresa umanității și că sunt necesare schimbări transformatoare pentru a aborda această provocare. În acest context, Consiliul subliniază necesitatea urgentă a punerii în aplicare depline și eficace a Cadrului mondial pentru biodiversitate.
Miniștrii și-au reafirmat, de asemenea, angajamentul de a continua mobilizarea resurselor și de a finaliza mecanismul multilateral privind accesul corect și echitabil și împărțirea beneficiilor care rezultă din utilizarea informațiilor digitale privind secvențierea resurselor genetice.
În urmă cu doi ani, am convenit să protejăm o treime din terenurile, apa și mările acestei planete până în 2030. Succesul nostru se va baza pe acțiuni rapide și ar trebui măsurat riguros printr-o monitorizare eficace a progreselor noastre. În plus, biodiversitatea ar trebui să fie prezentă în toate politicile și sectoarele: depindem de ea pentru medicamente, energie, aer și apă curate și, de asemenea, ne protejează de dezastre naturale.
Miniștrii mediului din UE au desfășurat, de asemenea, un schimb de opinii în vederea pregătirii pentru cea de a cincea sesiune a Comitetului interguvernamental de negociere (INC-5), care va avea loc la Busan (Republica Coreea) în perioada 25 noiembrie-1 decembrie 2024. Comitetul respectiv a primit din partea Adunării Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu sarcina de a elabora un instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic privind poluarea cu materiale plastice.
Miniștrii au oferit orientări politice președinției ungare și au definit calea de urmat în vederea adoptării unui tratat de succes, ambițios și eficace în cadrul INC-5. În special, miniștrii au identificat posibilități de flexibilitate și convergență pentru a asigura un tratat eficace care să mențină un nivel adecvat de ambiție în materie de combatere a poluării cu materiale plastice, adoptând în același timp o abordare realistă.
Strategia UE privind substanțele chimice
Pe baza notei de informare pregătite de președinția ungară și a informațiilor furnizate de Comisie, miniștrii au trecut în revistă punerea în aplicare a Strategiei UE privind substanțele chimice și au oferit orientări cu privire la etapele următoare. Miniștrii au evidențiat faptul că Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice ocupă un loc principal pe agenda politică a următorului ciclu politic, cu scopul protejării sănătății umane și a mediului.
Discuția a acoperit subiecte precum acordarea de prioritate tuturor acțiunilor care nu au fost încă întreprinse, inclusiv revizuirea Regulamentului REACH, abordarea problemelor legate de „substanțele chimice indestructibile” (în principal PFAS), îmbunătățirea guvernanței și a finanțării Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și identificarea de modalități pentru accelerarea punerii în aplicare a strategiei privind substanțele chimice. Mai mulți miniștri au menționat, de asemenea, necesitatea de a se interzice exportul de substanțe chimice periculoase.
Strategia UE în domeniul substanțelor chimice pentru promovarea unui mediu mai durabil și fără substanțe toxice (Infografic)
Diverse
În cadrul secțiunii „Diverse”, președinția și Comisia au prezentat informații cu privire la rezultatul celei de a 69-a reuniuni a Comisiei internaționale pentru vânătoarea de balene (IWC69), care a avut loc la Lima (Peru) în perioada 23-27 septembrie 2024.
La prânz, miniștrii au discutat aspecte din raportul Draghi referitoare la politicile climatice și de mediu.
Aceștia au desfășurat un schimb de opinii cu privire la modul în care recomandările raportului ar contribui în modul cel mai eficient la obiectivele de decarbonizare ale UE. De asemenea, au reflectat asupra modului în care raportul poate contribui la definirea viitoarelor politici ale UE, inclusiv a cadrului de politici privind clima pentru 2040 și a circularității.
Totodată, Consiliul a adoptat fără dezbatere punctele de pe lista punctelor „A” cu și fără caracter legislativ, inclusiv Directiva privind calitatea aerului și Concluziile Consiliului privind deșertificarea, degradarea terenurilor și seceta.
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Această resursă este disponibilă momentan doar în următoarele limbi:
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.