- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 18 ianuarie 2016 18:30
Concluziile Consiliului privind procesul de pace din Orientul Mijlociu
1. Consiliul este profund preocupat de faptul că spirala persistentă a violențelor a dus la pierderi semnificative de vieți omenești în Israel și în teritoriile palestiniene în ultimele luni. UE condamnă cu fermitate atacurile teroriste și actele de violență, indiferent de cine ar fi comise și în ce circumstanțe, inclusiv moartea copiilor. UE cere liderilor politici să colaboreze prin intermediul unor acțiuni vizibile pentru a contribui la calm și să abordeze cauzele profunde ale tensiunilor. UE reamintește importanța deosebită a locurilor sfinte și solicită menținerea statu-quoului instituit în 1967 pentru Muntele Templului/al-Haram al-Sharif, în conformitate cu acordurile anterioare și cu respectarea rolului special al Iordaniei.
2. UE îndeamnă toate părțile să se abțină de la orice acțiune care ar agrava situația prin instigare sau provocare și cere părților să condamne atacurile atunci când acestea se produc și să adere strict la principiile necesității și proporționalității în ceea ce privește folosirea forței. Având în vedere situația extrem de dificilă, UE felicită ambele părți pentru menținerea coordonării în materie de securitate. UE salută progresele înregistrate în privința anchetei legate de incidentul din Duma și cere Israelului să tragă la răspundere pe toți cei responsabili de violențe legate de acțiunile de colonizare. De asemenea, UE face apel la ambele părți să lupte împreună și cu hotărâre împotriva instigărilor și a discursurilor de incitare la ură, de exemplu prin instituirea unui mecanism de consultare privind instigările, în conformitate cu angajamentele lor anterioare.
3. UE este convinsă că numai restabilirea unui orizont politic și reluarea dialogului pot pune capăt violenței. Doar măsurile de securitate în sine nu pot opri spirala violenței. Trebuie să se abordeze cauzele profunde ale conflictului. UE își reafirmă sprijinul față de solicitările Cvartetului de adoptare a unor măsuri de transformare semnificative, în conformitate cu tranziția prevăzută în acordurile anterioare, cu scopul de a restabili încrederea reciprocă. UE îndeamnă ambele părți să pună în aplicare aceste măsuri cu prima ocazie. O schimbare fundamentală a politicii Israelului în teritoriile palestiniene ocupate, în special în zona C, va spori în mod semnificativ oportunitățile economice, va capacita instituțiile palestiniene și va consolida stabilitatea și securitatea atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni.
4. UE este unită în angajamentul său de a ajunge la o soluție bazată pe coexistența a două state - pe baza unor parametri prevăzuți în concluziile Consiliului din iulie 2014 - care să răspundă necesităților de securitate ale israelienilor și palestinienilor și aspirațiilor palestinienilor la statalitate și suveranitate, să pună capăt ocupației care a început în 1967 și să rezolve toate chestiunile legate de statutul permanent, pentru a pune capăt conflictului. UE se opune cu fermitate tuturor acțiunilor care subminează viabilitatea soluției bazate pe coexistența a două state și îndeamnă ambele părți să demonstreze, prin intermediul politicilor și acțiunilor, un angajament autentic față de o soluție bazată pe coexistența a două state pentru a restabili încrederea și pentru a crea o cale de revenire la negocieri reale. În acest sens, UE va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile de la fața locului și implicațiile mai largi ale acestora și va lua în considerare măsuri suplimentare pentru a proteja viabilitatea soluției bazate pe coexistența a două state, constant erodată de noi evenimente la fața locului.
5. Asigurarea unei păci juste și durabile, care să pună capăt tuturor pretențiilor, va necesita sporirea efortului internațional comun. UE, inclusiv prin intermediul acțiunilor reprezentantului său special, va colabora activ cu toate părțile interesate relevante, inclusiv cu partenerii din Cvartet și în special cu Statele Unite, cu partenerii din regiune și din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, pentru o nouă abordare multilaterală a procesului de pace. Reamintind spiritul de dialog și cooperare care a dominat Conferința de la Madrid în urmă cu 25 de ani, atât instituirea unui grup internațional de sprijin, cât și o nouă conferință internațională sunt posibile modalități de a contribui la îndeplinirea acestui obiectiv. UE reamintește disponibilitatea sa de a aprofunda relațiile cu partenerii regionali, pe baza Inițiativei arabe pentru pace, care oferă elemente esențiale pentru soluționarea conflictului arabo-israelian, precum și posibilitatea de a se construi un cadru de securitate regională.
6. UE reamintește că respectarea dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional al drepturilor omului de către actorii statali și cei nestatali, inclusiv responsabilitatea, constituie o piatră de temelie pentru pacea și securitatea din regiune. UE face apel la protejarea copiilor, inclusiv în ceea ce privește asigurarea dreptului la educație într-un mediu școlar sigur și securizat. Consiliul subliniază importanța activității neîngrădite a societății civile, atât în Israel, cât și în teritoriile palestiniene ocupate, și urmărește cu îngrijorare evoluțiile recente în această privință.
7. Reamintind că acțiunile de colonizare sunt ilegale conform dreptului internațional, constituie un obstacol în calea păcii și amenință să facă imposibilă soluția bazată pe coexistența a două state, UE își reiterează opoziția fermă față de politica israeliană de colonizare și față de acțiunile întreprinse în acest context, cum ar fi construirea zidului de separare dincolo de linia de demarcație din 1967, demolările și confiscările - inclusiv ale proiectelor finanțate de UE - evacuările, transferurile forțate, inclusiv ale beduinilor, avanposturile ilegale și restricțiile impuse cu privire la circulație și acces. UE îndeamnă Israelul să înceteze toate activitățile de colonizare și să desființeze avanposturile construite începând din martie 2001, în conformitate cu obligațiile anterioare. Activitățile de colonizare din Ierusalimul de Est pun în pericol grav posibilitatea ca Ierusalimul să servească drept viitoare capitală a ambelor state.
8. UE și statele membre ale acesteia s-au angajat să asigure punerea în aplicare constantă, deplină și efectivă a legislației existente a UE, precum și a acordurilor bilaterale aplicabile produselor provenite din colonii. UE își exprimă angajamentul că se va asigura că – în conformitate cu dreptul internațional – toate acordurile dintre Statul Israel și UE vor aplica, în mod neechivoc și explicit, lipsa de aplicabilitate a acestora pentru teritoriile ocupate de Israel în 1967. Acest fapt nu constituie un boicot la adresa Israelului, la care UE se opune cu fermitate.
9. UE îndeamnă toate facțiunile palestiniene să se implice cu bună credință în procesul de reconciliere, care constituie un element important pentru a se ajunge la soluția bazată pe coexistența a două state. UE va continua să sprijine aspirațiile palestiniene la statalitate. Este extrem de important ca rezultatele pozitive din trecut să nu se piardă, iar instituțiile palestiniene trebuie să continue să devină mai puternice, mai transparente, mai responsabile și mai democratice. UE cere guvernului să depună eforturi în direcția unor alegeri veritabile și democratice pentru toți palestinienii. Instituțiile puternice, favorabile incluziunii și democratice, bazate pe respectarea statului de drept și a drepturilor omului, sunt esențiale în vederea creării unui stat palestinian suveran și viabil. În acest scop, UE îndeamnă toate facțiunile palestiniene să găsească un teren comun și să conlucreze pentru a răspunde nevoilor populației palestiniene.
10. UE cere tuturor părților să ia măsuri rapide pentru a produce o schimbare radicală a situației politice, economice și în materie de securitate în Fâșia Gaza, inclusiv încetarea încercuirii și o deschidere totală a punctelor de trecere, abordând, în același timp, preocupările legitime ale Israelului legate de securitate. Recentul atac cu rachetă al unor grupări militante este inacceptabil și subliniază din nou pericolul escaladării violențelor. Toate părțile interesate trebuie să își asume angajamentul față de lipsa violenței și pace. UE îndeamnă părțile palestiniene să facă din reconstrucția Gaza o prioritate națională generală, în special în ceea ce privește sănătatea, energia și accesul la apă. Autoritatea Palestiniană trebuie să își reia pe deplin funcțiile guvernamentale în Gaza, deoarece aceasta face parte integrantă dintr-un viitor stat palestinian. UE salută măsurile adoptate de Israel pentru a relaxa unele dintre restricțiile impuse asupra Gaza. Cu toate acestea, eliminarea restricției privind libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a mărfurilor - în special a celor desemnate drept „produse cu dublă utilizare” - este necesară pentru a face posibile eforturile de reconstrucție și furnizarea de servicii de bază. UE cere tuturor părților, actorilor statali și nestatali să garanteze organizațiilor umanitare naționale, locale și internaționale, inclusiv organismelor UE și statelor membre, accesul umanitar neîngrădit în Gaza, astfel cum este prevăzut de dreptul internațional umanitar. UE este în continuare gata să colaboreze cu părțile și cu părțile interesate relevante pentru rezolvarea situației și cere comunității internaționale să își onoreze rapid angajamentele.
11. UE își reiterează oferta către ambele părți privind un pachet de sprijin european politic, economic și de securitate și un parteneriat privilegiat special cu UE, care oferă avantaje semnificative pentru ambele părți în eventualitatea unui acord de pace final. UE subliniază faptul că evoluția viitoare a relațiilor dintre UE și partenerii israelieni și palestinieni deopotrivă va depinde și de angajamentul acestora în direcția unei păci de durată bazate pe o soluție care implică existența a două state.
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024