- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 16 aprilie 2018 10:35
Consiliul adoptă poziția sa privind un nou cadru juridic împotriva concurenței comerciale neloiale
Consiliul a adoptat astăzi poziția sa cu privire la Regulamentul privind modernizarea instrumentelor de apărare comercială ale UE, în urma acordului politic la care s-a ajuns cu PE în decembrie 2017. Această etapă deschide calea pentru adoptarea finală a textului de către Parlament în următoarele săptămâni.
Regulamentul modifică cadrul juridic existent care permite majorarea tarifelor aplicate importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții, în scopul îmbunătățirii protecției producătorilor din UE împotriva daunelor cauzate de concurența neloială. Noul regulament face instrumentele de apărare comercială ale UE mai previzibile, mai transparente și mai accesibile, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM).
„Adoptarea acestor noi instrumente de apărare comercială este deosebit de oportună. Având în vedere presiunile protecționiste și amenințările crescânde la adresa valorilor și principiilor sistemului comercial bazat pe norme, este cu atât mai important ca UE să dispună de instrumentele adecvate, susținând în același timp comerțul liber și echitabil”, a declarat Emil Karanikolov, ministrul responsabil de comerț al Bulgariei, țară care deține în prezent președinția Consiliului
Regulamentul propus:
- va crește transparența și previzibilitatea măsurilor provizorii antidumping și antisubvenții. Acestea includ o perioadă de divulgare prealabilă de trei săptămâni de la publicarea informațiilor, în cursul căreia nu se vor aplica taxe provizorii, precum și sisteme de siguranță suplimentare referitoare la stocare.
- va oferi posibilitatea deschiderii de anchete fără să existe o cerere oficială din partea industriei, atunci când există riscul de retorsiune din partea unor țări terțe.
- va oferi organizațiilor sindicale posibilitatea să depună plângeri împreună cu industria și să devină părți interesate în cadrul procedurilor.
- va reduce perioada obișnuită de desfășurare a anchetei la 7 luni, iar perioada maximă va fi de 8 luni. Vor trebui impuse taxe definitive în termen de 14 luni.
- va oferi posibilitatea impunerii unor taxe mai mari acolo unde există denaturări legate de materiile prime și unde aceste materii prime, inclusiv energia, reprezintă fiecare peste 17% din încasări. Aceasta ar permite adaptarea nivelului taxelor impuse în conformitate cu „regula taxei celei mai mici”, dacă este în interesul UE. Impunerea unor taxe mai mari va include un profit-țintă stabilit la minimum 6%.
- va oferi importatorilor posibilitatea să li se ramburseze taxele colectate în cursul unei anchete de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, în cazurile în care măsurile de apărare comercială nu sunt menținute.
- va lua în considerare standardele sociale și de mediu la evaluarea caracterului acceptabil al unui angajament și la stabilirea marjei de eliminare a prejudiciului.
Poziția Consiliului a fost adoptată cu majoritate calificată, cu abținere din partea Irlandei și cu votul împotrivă al Suediei și al Regatului Unit. Parlamentul European urmează să voteze în plen textul final al regulamentului, finalizând astfel procedura legislativă în a doua lectură.
Semnarea oficială a regulamentului este prevăzută la Strasbourg la sfârșitul lunii mai. Regulamentul ar trebui să fie publicat în Jurnalul Oficial la scurt timp după aceea.
Instrumentele de apărare comercială ale UE (Infografic)
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 14 ianuarie 2024