Skip to content
  • Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport

Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport, 12/12/2014, 12 decembrie 2014

Consiliul abordează chestiunea antreprenoriatului în educație și formare

În cadrul reuniunii din 12 decembrie 2014, miniștrii au adoptat concluzii privind antreprenoriatul în educație și formare. 

Aceste concluzii evidențiază faptul că antreprenoriatul necesită dezvoltarea unei game de competențe care ar trebui abordate la toate nivelurile de educație și formare. Ele subliniază, de asemenea, importanța consolidării legăturilor dintre sistemul educațional și mediul de afaceri.

Concluziile invită statele membre și Comisia să exploateze pe deplin potențialul oferit de Erasmus+ pentru sprijinirea educației în materie de antreprenoriat și să valorifice la maximum alte resurse europene, precum Fondul social european.

Alte puncte principale pe ordinea de zi

Consiliul a susținut o dezbatere privind rolul-cheie al educației și formării în creșterea economică. Această dezbatere reprezintă contribuția sectorului educației la evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei Europa 2020.

În plus, miniștrii au discutat cu privire la o abordare transsectorială a politicilor pentru tineret, ca instrument pentru un răspuns mai eficient la provocările socio-economice. În acest context, Consiliul a adoptat și concluzii privind promovarea accesului tinerilor la drepturi, în vederea promovării autonomiei și a participării la societatea civilă.

Concluziile Consiliului privind promovarea accesului tinerilor la drepturi, în vederea promovării autonomiei și a participării la societatea civilă.

În cadrul unui prânz informal, miniștrii au susținut o dezbatere privind modalități de a spori valoarea adăugată a programelor de mobilitate în învățământul superior.

Dosarele reuniunii

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 14 ianuarie 2025