- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 24 iunie 2024 10:05
Copiii și conflictele armate: Consiliul actualizează orientările UE și aprobă concluzii
Consiliul a adoptat astăzi Orientările actualizate ale UE privind copiii și conflictele armate, care au fost adoptate pentru prima dată în 2003 și apoi actualizate în 2008, și a aprobat concluzii pe această temă.
Consiliul este profund îngrijorat de creșterea numărului de încălcări ale drepturilor copiilor în contextul conflictelor armate, fenomen exacerbat de proliferarea războaielor, inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și deportarea ilegală și transferul forțat de copii ucraineni din contextul acestuia.
Copiii sunt puternic afectați de conflictele armate. În aproape toate zonele de conflict ale lumii, de la Sahel, Africa Centrală și de Est până în Orientul Mijlociu și Asia, copiii reprezintă aproape de jumătate din populația afectată. Aceștia se confruntă cu violențe, vătămări și pierderea vieții, recrutare, strămutare și dezrădăcinare, întreruperea educației, lipsa asistenței medicale și traume fizice și psihice de lungă durată. În plus, schimbările care afectează natura conflictelor, a tacticilor și a armelor utilizate au amplificat riscurile pentru copii și civili în general.
Cel mai recent raport anual al secretarului general al ONU privind copiii și conflictele armate indică o creștere cu 21% a numărului de încălcări grave împotriva copiilor în situații de conflict în 2023, cel mai mare număr fiind înregistrat în Israel și în teritoriile palestiniene ocupate, precum și în Republica Democratică Congo, Myanmar, Somalia, Nigeria și Sudan.
Beneficiind de sprijin adecvat și furnizat la timp, copiii se pot reface în urma unor situații extreme și se pot dezvolta. Protecția, recuperarea și reintegrarea lor sunt esențiale pentru pacea și securitatea pe termen lung, precum și pentru dezvoltarea durabilă.
Orientările actualizate ale UE privind copiii și conflictele armate, aprobate astăzi de Consiliu, sunt menite să consolideze contribuția UE la respectarea, protecția și exercitarea drepturilor copiilor în conflictele armate și în alte situații de violență armată din partea organizațiilor teroriste sau a grupurilor infracționale organizate, la nivel mondial. Acestea adoptă o abordare solidă, cuprinzătoare și holistică și vor servi drept cadru operațional pentru toate statele membre și instituțiile UE care își desfășoară activitatea în acest domeniu.
Orientările actualizate ale UE au ca scop să țină seama de noile evoluții – de exemplu, amenințările sporite, nu în ultimul rând din cauza utilizării noilor tehnologii și a folosirii nediferențiate a armelor explozive în zonele populate – și să alinieze pe deplin abordarea UE la cadrul stabilit de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite prin rezoluții succesive, în special „cele șase încălcări grave împotriva copiilor în vremuri de conflict armat”. De asemenea, acestea consolidează alinierea UE la mandatul secretarului general al ONU și al reprezentantului special pentru copii și conflictele armate și cooperarea cu aceștia.
În paralel, UE și-a actualizat și publicat Lista de control pentru integrarea protecției copiilor afectați de conflicte armate în misiunile și operațiile politicii de securitate și apărare comune (PSAC). Lista de control PSAC este un instrument operațional și practic care oferă orientări pentru planificarea și desfășurarea activităților operaționale pentru mai mult de douăzeci de misiuni și operații de gestionare a crizelor.
Protecția copiilor afectați de conflicte trebuie să rămână un pilon central al agendelor privind drepturile omului, pacea și securitatea, consolidarea păcii, dezvoltarea și ajutorul umanitar.
- Concluziile Consiliului privind copiii și conflictele armate
- Orientările UE privind copiii și conflictele armate (2003)
- Cadrul secretarului general al ONU „Cele șase încălcări grave” (Biroul reprezentantului special al secretarului general al ONU pentru copii și conflictele armate)
- Raportul anual al secretarului general al ONU privind copiii și conflictele armate (2023)
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 21 ianuarie 2025