Skip to content
  • Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consiliul Afaceri Economice și Financiare, 21 iunie 2024

Principalele rezultate

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Consiliul a desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația actuală a impactului economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Miniștrii au fost informați cu privire la situația economică și bugetară din Ucraina și la punerea în aplicare a Mecanismului pentru Ucraina. Cu o capacitate de 50 de miliarde EUR, Mecanismul pentru Ucraina este în prezent principalul mijloc de finanțare pentru Ucraina. Serhi Marcenko, ministrul ucrainean al finanțelor, s-a alăturat discuției prin videoconferință.

Miniștrii au discutat, de asemenea, cea mai recentă decizie a G7 de a pune la dispoziție, începând cu 2025, aproximativ 50 de miliarde USD prin mobilizarea veniturilor extraordinare provenite din imobilizarea activelor suverane ruse.

Miniștrii au luat act de necesitatea de a operaționaliza această decizie pentru a permite efectuarea plăților înainte de sfârșitul anului. Președinția a însărcinat Comitetul economic și financiar să avanseze cu lucrările privind acest concept, în așteptarea propunerilor din partea Comisiei.

<p>Vincent Van Peteghem, viceprim-ministru și ministrul belgian al finanțelor</p>

UE continuă să fie alături de Ucraina. Liderii G7 au luat decizia importantă de a utiliza veniturile provenite din imobilizarea activelor rusești pentru a sprijini Ucraina. Astăzi am purtat o primă discuție cu privire la modul în care UE va operaționaliza această sarcină importantă. Aceasta va fi urmată de o altă discuție la nivel de lideri în cadrul reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare și, pe baza acestor prime orientări, lucrările tehnice vor demara rapid. UE este pe deplin angajată în acest proces.

<p>Vincent Van Peteghem, viceprim-ministru și ministrul belgian al finanțelor</p>

Vincent Van Peteghem, viceprim-ministru și ministrul belgian al finanțelor

Semestrul european

Comisia a prezentat Consiliului pachetul de primăvară al semestrului european 2024. Pachetul include recomandări specifice fiecărei țări, care le oferă orientări statelor membre cu privire la politicile lor economice, sociale, de ocupare a forței de muncă, structurale și macroeconomice, precum și o evaluare a dezechilibrelor macroeconomice ale statelor membre.

Comisia a identificat, de asemenea, statele membre care au înregistrat un deficit public general excesiv în 2023. Miniștrii au luat act de elementele pachetului de primăvară și și-au împărtășit opiniile inițiale, în așteptarea unei analize mai detaliate în cadrul reuniunii Consiliului ECOFIN din iulie.

Mecanismul de redresare și reziliență

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația actuală a punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Consiliul a adoptat o decizie de punere în aplicare de aprobare a planului de redresare și reziliență modificat transmis de Irlanda.

Ilustrații reprezentând linii de alimentare cu energie electrică, centrale eoliene, un tren, o clădire și câteva persoane.
Planul REPowerEU explicat (Infografic)

Planul REPowerEU explicat (Infografic)

TVA în era digitală

Consiliul a desfășurat un schimb de opinii, realizând progrese în direcția unui acord vizând pachetul privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în era digitală, care urmărește combaterea fraudei în domeniul TVA-ului, sprijinirea întreprinderilor și promovarea digitalizării.

Fiscalitate

Consiliul a aprobat un proiect de raport către Consiliul European cu privire la chestiuni fiscale. Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra progreselor înregistrate în cadrul Consiliului în timpul mandatului președinției belgiene (ianuarie-iunie 2024), precum și asupra situației actuale a celor mai importante chestiuni în curs de negociere în domeniul fiscal.

Consiliul a aprobat concluzii privind progresele înregistrate de Grupul de lucru pentru Codul de conduită în cursul președinției belgiene.

Convenția-cadru a ONU privind cooperarea fiscală internațională

În cadrul secțiunii Diverse, președinția a informat miniștrii cu privire la lucrările desfășurate în cadrul comitetului ad-hoc însărcinat cu elaborarea mandatului pentru o convenție-cadru a ONU privind cooperarea fiscală internațională.

Adunarea Generală a ONU a instituit, în temeiul Rezoluției 78/230 din 22 decembrie 2023, un comitet ad-hoc pentru a elabora mandatul unei convenții-cadru a ONU privind cooperarea fiscală internațională până în august 2024.

Uniunea vamală

Consiliul a luat act de o notă de informare din partea președinției privind stadiul actual al discuțiilor referitoare la reforma uniunii vamale și la alte activități legislative și nelegislative în domeniul uniunii vamale a UE.

Reforma vamală stabilește o viziune modernă pentru sectorul vamal al UE, astfel încât autoritățile vamale din UE să fie echipate în mod corespunzător pentru a opri mărfurile neconforme, pentru a colecta mai multe taxe vamale și pentru a efectua controale adecvate, fără ca autoritățile și comercianții să fie împovărați cu o sarcină excesivă.

Servicii financiare

Președinția a prezentat situația actuală a propunerilor legislative în domeniul serviciilor financiare. Acesta este un punct recurent pe ordinea de zi a Consiliului ECOFIN.

Extindere

De asemenea, Consiliul a aprobat fără dezbatere pozițiile generale ale UE, care includ cadre de negociere, pentru negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova.

Acest lucru deschide calea pentru primele conferințe de aderare cu aceste două țări candidate, care vor avea loc la 25 iunie 2024.

Dosarele reuniunii

Documente finale

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 9 ianuarie 2025