- Consiliul Uniunii Europene
- Comunicat de presă
- 12 decembrie 2016 11:10
Coreea de Nord: Consiliul adoptă concluzii privind Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC)
Consiliul condamnă cu fermitate testele nucleare și multiplele lansări de rachete balistice desfășurate de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) în 2016. Acestea reprezintă o amenințare serioasă pentru pacea și securitatea internațională și subminează regimul internațional de neproliferare și dezarmare, care este ferm susținut de către UE de mai multe decenii. Activitățile continue ale RPDC legate de rachete balistice și în domeniul nuclear reprezintă o încălcare clară a obligațiilor internaționale ale acestui stat în conformitate cu multiple rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, printre care Rezoluția 2270 (2016), care a impus noi sancțiuni împotriva RPDC după cel de al patrulea test nuclear al acesteia, din 6 ianuarie 2016.
Consiliul subliniază că aceste acțiuni iresponsabile și ilegale amplifică tensiunile în Peninsula Coreeană, în detrimentul tuturor părților. Consiliul își exprimă îngrijorarea în legătură cu dezvoltarea de arme nucleare de către RPDC, care are toate șansele să agraveze semnificativ situația securității în Asia și în afara Asiei. Aceste acțiuni subliniază, de asemenea, necesitatea universalizării Tratatului de interzicere totală a experiențelor nucleare (CTBT).
Consiliul face apel încă o dată la RPDC să reinițieze un dialog credibil și real cu comunitatea internațională, în special în cadrul negocierilor celor șase părți, și să pună capăt acțiunilor provocatoare.
Consiliul își exprimă profunda îngrijorare cu privire la modul în care RPDC direcționează resurse către dezvoltarea programelor sale privind armele nucleare și rachetele balistice fără a ține seama de situația umanitară și de dificultățile cu care se confruntă populația RPDC.
Consiliul îndeamnă RPDC să își respecte toate obligațiile internaționale, să renunțe la armele sale nucleare, alte arme de distrugere în masă și la programele existente în domeniul nuclear și legate de rachete balistice, în mod complet, verificabil și ireversibil, și să înceteze de îndată toate activitățile aferente.
Date fiind cele de mai sus, Consiliul salută adoptarea unanimă de către CSONU a Rezoluției 2321 (2016), care condamnă cel de al cincilea test nuclear al RPDC, din 9 septembrie 2016, și impune noi măsuri restrictive. Consiliul este pregătit să intensifice coordonarea cu partenerii internaționali în ceea ce privește punerea deplină în aplicare a rezoluțiilor relevante ale CSONU.
Consiliul reamintește angajamentul Uniunii de a combate proliferarea și rămâne pe deplin angajat în favoarea denuclearizării Peninsulei Coreene, inclusiv prin intermediul unor eventuale noi măsuri restrictive.
Contacte presă
-
Maria Daniela Lenzu Press officer
- +32 470 88 04 02
- +32 2 281 21 46
- @daniela_lenzu
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024