"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Politica în domeniul migrației: Consiliul ajunge la un acord cu privire la unele acte legislative esențiale în materie de azil și migrație
Astăzi, Consiliul a făcut un pas decisiv în direcția modernizării cadrului de reglementare al UE în materie de azil și migrație. A convenit asupra unei poziții de negociere referitoare la Regulamentul privind procedura de azil și la Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație. Această poziție va constitui baza negocierilor pe care președinția Consiliului le va derula cu Parlamentul European.
Niciun stat membru nu poate face față singur provocărilor legate de migrație. Țările din prima linie au nevoie de solidaritatea noastră și toate statele membre trebuie să se poată baza pe respectarea responsabilă a normelor convenite. Mă bucur foarte mult că, pe această bază, am convenit asupra poziției noastre de negociere.
Maria Malmer Stenergard, ministra suedeză a migrației
Simplificarea procedurii de azil
Regulamentul privind procedura de azil (RPA) stabilește o procedură comună în întreaga UE, pe care statele membre trebuie să o urmeze atunci când se solicită protecție internațională. Acesta simplifică dispozițiile procedurale (de exemplu, durata procedurii) și stabilește standarde pentru drepturile solicitantului de azil (de exemplu, posibilitatea de a beneficia de serviciile unui interpret sau de a avea dreptul la asistență și reprezentare juridice).
Regulamentul urmărește de asemenea să prevină utilizarea abuzivă a sistemului stabilind pentru solicitanți obligații clare de cooperare cu autoritățile pe tot parcursul procedurii.
Procedurile la frontieră
RPA introduce de asemenea proceduri obligatorii la frontieră, cu scopul de a se evalua rapid la frontierele externe ale UE dacă cererile sunt nefondate sau inadmisibile. Persoanele care fac obiectul procedurii de azil la frontieră nu sunt autorizate să intre pe teritoriul statului membru.
Procedura la frontieră s-ar aplica atunci când un solicitant de azil prezintă o cerere la un punct de trecere a frontierei externe, în urma reținerii în legătură cu o trecere ilegală a frontierei și în urma unei debarcări după o operațiune de căutare și salvare. Procedura este obligatorie pentru statele membre dacă solicitantul reprezintă un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică, dacă a indus în eroare autoritățile prin informații false sau prin disimularea de informații și dacă are o cetățenie cu o rată de recunoaștere mai mică de 20%.
Durata totală a procedurii de azil și de returnare la frontieră nu ar trebui să depășească 6 luni.
Capacitatea adecvată
Pentru a efectua procedurile la frontieră, statele membre trebuie să instituie o capacitate adecvată în ceea ce privește primirea și resursele umane, necesară pentru a examina în orice moment un număr determinat de cereri și pentru a asigura respectarea deciziilor de returnare.
La nivelul UE, această capacitate adecvată este de 30 000. Capacitatea adecvată a fiecărui stat membru va fi stabilită pe baza unei formule care ia în considerare numărul de treceri ilegale ale frontierei și de refuzuri ale intrării pe o perioadă de trei ani.
Modificarea normelor Regulamentului Dublin
Odată convenit, Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație (AMMR) ar trebui să înlocuiască actualul Regulament Dublin. Regulamentul Dublin stabilește norme de determinare a statului membru care este responsabil de examinarea unei cereri de azil. AMMR va simplifica aceste norme și va scurta termenele. De exemplu, actuala procedură complexa de reprimire, care vizează mutarea unui solicitant înapoi în statul membru responsabil de cererea sa, va fi înlocuită cu o simplă notificare de reprimire.
Un nou mecanism de solidaritate
Pentru a echilibra sistemul actual prin care marea majoritate a cererilor de azil revin în responsabilitatea câtorva state membre, se propune un nou mecanism de solidaritate, care este simplu, previzibil și funcțional. Noile norme combină solidaritatea obligatorie cu acordarea de flexibilitate statelor membre în ceea ce privește alegerea contribuțiilor individuale. Aceste contribuții includ transferul, contribuțiile financiare sau măsurile de solidaritate alternative, cum ar fi trimiterea de personal sau măsurile axate pe consolidarea capacităților. Statele membre dispun de libertatea deplină de a alege tipul de solidaritate cu care contribuie. Niciun stat membru nu va fi vreodată obligat să efectueze transferuri.
Va exista un număr anual minim de transferuri din statele membre în care ajung majoritatea persoanelor care intră în UE către statele membre mai puțin expuse la astfel de sosiri. Acest număr este stabilit la 30 000, în timp ce cifra minimă anuală pentru contribuțiile financiare va fi stabilită la 20 000 EUR pentru fiecare transfer. Aceste cifre pot fi majorate atunci când este necesar, iar situațiile în care nu este prevăzută nicio nevoie de solidaritate într-un anumit an vor fi de asemenea luate în considerare.
Pentru a se compensa un eventual număr insuficient de transferuri asumate, vor fi disponibile compensări ale responsabilității ca o măsură secundară de solidaritate, în favoarea statelor membre care beneficiază de solidaritate. Aceasta va însemna că statul membru contribuitor își va asuma responsabilitatea pentru examinarea unor cereri de azil prezentate de persoane care, în condiții normale, ar face obiectul unei mutări în statul membru responsabil (statul membru beneficiar). Acest mecanism va deveni obligatoriu în cazul în care angajamentele de transfer nu ating 60% din totalul nevoilor identificate de Consiliu pentru anul respectiv sau nu ating numărul stabilit în regulament (30 000).
Prevenirea abuzurilor și a deplasărilor secundare
AMMR conține de asemenea măsuri menite să prevină comiterea de abuzuri de către solicitantul de azil și să evite deplasările secundare (atunci când un migrant se mută din țara în care a sosit pentru prima dată pentru a solicita protecție sau relocare permanentă în altă parte). De exemplu, regulamentul stabilește obligația ca solicitanții de azil să prezinte cereri în statul membru al primei intrări sau în statul membru de ședere legală. El descurajează deplasările secundare prin limitarea posibilităților de încetare sau de transferare a responsabilității între statele membre și, prin urmare, reduce posibilitățile solicitantului de a alege statul membru în care își depune cererea.
În timp ce noul regulament ar trebui să mențină principalele norme privind stabilirea responsabilității, măsurile convenite includ termene modificate pentru durata acesteia:
statul membru al primei intrări va fi responsabil de cererea de azil pentru o perioadă de doi ani
atunci când o țară dorește să mute o persoană în statul membru care este efectiv responsabil pentru migrant, iar această persoană se sustrage (de exemplu, atunci când migrantul se ascunde pentru a evita o mutare), responsabilitatea va fi transferată statului membru care efectuează mutarea după trei ani
în cazul în care un stat membru respinge un solicitant în cadrul procedurii la frontieră, responsabilitatea care îi revine pentru persoana respectivă va lua sfârșit după 15 luni (în cazul unei cereri reînnoite)
Context și etapele următoare
Ambele acte legislative – cu privire la care Consiliul a ajuns la o abordare generală – fac parte din Pactul privind migrația și azilul, care constă într-un set de propuneri de reformare a normelor UE în materie de migrație și azil. Acest nou Pact privind migrația și azilul din 23 septembrie 2020 a fost însoțit de o serie de propuneri legislative. Printre acestea se numără un regulament privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație și o modificare a propunerii din 2016 de regulament privind procedura de azil.
Niciun stat membru nu poate face față singur provocărilor legate de migrație. Țările din prima linie au nevoie de solidaritatea noastră și toate statele membre trebuie să se poată baza pe respectarea responsabilă a normelor convenite. Mă bucur foarte mult că, pe această bază, am convenit asupra poziției noastre de negociere.