Skip to content
  • Consiliul Afaceri Externe

Consiliul Afaceri Externe (Dezvoltare), 21 noiembrie 2023, 21 noiembrie 2023

Principalele rezultate

Chestiuni curente

Consiliul Afaceri Externe, în formațiunea Dezvoltare, a fost informat cu privire la situația din Ucraina, ajutorul pentru Palestina, punerea în aplicare a Planului de acțiune privind egalitatea de gen III și acțiunile ulterioare summitului UE-CELAC.

Pilar Cancela Rodríguez – secretară de stat pentru cooperare internațională a Spaniei – care a prezidat reuniunea în numele Înaltului Reprezentant Borrell, a furnizat informații actualizate cu privire la situația actuală a sprijinului acordat de UE pentru reconstrucția Ucrainei, cu un accent special pe aspectele legate de securitate și reziliență, precum și pe contextul mai larg al angajamentelor UE în materie de securitate față de Ucraina, subliniind necesitatea de a adopta mecanismul cât mai curând posibil pentru a asigura o finanțare stabilă și previzibilă pentru reconstrucția Ucrainei.

Totodată, miniștrii au primit informații actualizate cu privire la reexaminarea de către Comisie a cooperării pentru dezvoltare în curs cu Palestina. Aceștia au subliniat necesitatea de a asigura accesul ajutorului umanitar în Fâșia Gaza.

Cu ocazia adoptării de către Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia Europeană a unui raport comun privind evaluarea la jumătatea perioadei a Planului de acțiune privind egalitatea de gen III, dna Cancela Rodríguez, împreună cu comisara pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, i-a informat pe miniștri cu privire la punerea în aplicare a planului în primii 2 ani ai acestuia (2021-22) și a anunțat că acesta va fi prelungit până în 2027.

Dna ministră Cancela Rodríguez a făcut, de asemenea, referire pe scurt la summitul UE-CELAC, organizat la Bruxelles în perioada 17-18 iulie 2023, salutând semnarea Programului Europa-America Latină de asistență împotriva criminalității transnaționale organizate, „EL PAcCTO”, care constituie principala inițiativă emblematică în domeniul justiției și securității în cooperarea UE cu America Latină. Discuția a abordat, de asemenea, situația actuală a Agendei de investiții „Global Gateway” pentru America Latină și zona Caraibilor.

Schimb de opinii informal cu președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga

Schimbul a avut loc prin videoconferință în contextul reformei în curs a băncilor multilaterale de dezvoltare, în urma reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (Marrakesh, 9-15 octombrie) și înaintea COP28 privind clima de la Dubai (30 noiembrie-12 decembrie). Acesta le-a oferit participanților ocazia de a se concentra pe viziunea strategică și pe ambițiile președintelui Banga pentru Banca Mondială, pe consolidarea parteneriatelor, inclusiv cu UE, și pe intensificarea acțiunilor privind schimbările climatice și biodiversitatea. Întâlnirea cu Ajay Banga a fost prima de la preluarea de către acesta a mandatului de președinte al Băncii Mondiale.

Implicarea sub forma „Echipa Europa” în medii complexe din Africa

În cursul unui prânz de lucru, miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la implicarea sub forma „Echipa Europa” în medii complexe din Africa. Discuția s-a axat pe nou conturata „centură de instabilitate” de la Golful Guineei până în Oceanul Indian, cu un accent deosebit pe Sahel, miniștrii propunându-și să facă pași către o înțelegere comună a provocărilor din aceste medii și să facă schimb de idei pentru o abordare „Echipa Europa” coerentă.

Miniștrii au atins, de asemenea, subiectul situației din Cornul Africii, care este marcată de insecuritate acută și de nevoi umanitare semnificative, având în vedere conflictele în desfășurare din Sudan și Somalia. Nevoile umanitare din Etiopia rămân, de asemenea, ridicate din cauza efectelor evenimentelor climatice, ale conflictelor și ale violenței intercomunitare, precum și ale epidemiilor.

Discuția dintre miniștri a contribuit la o înțelegere comună a provocărilor pentru implicarea UE în medii complexe și a facilitat schimbul de idei inițiale pentru o abordare „Echipa Europa” coerentă, integrată, dar diferențiată în aceste țări.

Forumul Global Gateway

În plus, în cadrul secțiunii „Diverse”, dna Cancela Rodríguez și dna Urpilainen le-au prezentat miniștrilor informații cu privire la Forumul Global Gateway, care a avut loc la Bruxelles în perioada 25-26 octombrie. În timpul forumului, au fost semnate o serie de acorduri și angajamente de investiții cu parteneri din întreaga lume în domeniile energiei verzi, cercetării și educației, materiilor prime critice și coridoarelor de transport.

Tot în cadrul secțiunii „Diverse”, dna comisară Urpilainen a salutat semnarea, la 15 noiembrie, a Acordului din Samoa, care înlocuiește Acordul de la Cotonou.

Dosarele reuniunii

Documente pregătitoare

Documente finale

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Externe

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 5 februarie 2025