Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 2 iunie 2020 20:08

Fiscalitate: Consiliul aprobă concluzii privind viitoarea cooperare administrativă și privind accizele aplicate tutunului

Consiliul a aprobat astăzi concluzii care stabilesc orientările și prioritățile politice în vederea continuării reformelor în două domenii-cheie ale politicii fiscale a UE:

Cu privire la ambele aspecte, Consiliul solicită Comisiei să prezinte propuneri legislative în vederea abordării problemelor și a preocupărilor menționate în concluzii.

Evoluția viitoare a cooperării administrative în UE

Cooperarea administrativă ajută autoritățile fiscale naționale să colecteze și să protejeze veniturile fiscale. O cooperare strânsă între aceste organisme este de asemenea esențială pentru detectarea și reducerea fraudei fiscale.

Prima Directivă privind cooperarea administrativă (DAC) a fost adoptată în 2011. De atunci încoace, domeniul de aplicare al directivei a fost extins în cinci rânduri, acoperind în prezent:

  • schimbul de informații dintre autoritățile naționale privind informații referitoare la conturile financiare,
  • deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer,
  • rapoartele de țară care furnizează anumite informații financiare privind cele mai mari corporații multinaționale,
  • accesul la informațiile privind beneficiarii reali,
  • informațiile privind modalitățile transfrontaliere de planificare fiscală potențial agresivă.

Concluziile subliniază că eforturile de îmbunătățire a cooperării administrative pentru combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale sunt deosebit de relevante în contextul nevoii de redresare în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Accizele aplicate tutunului

Accizele reprezintă taxe indirecte pe vânzarea sau utilizarea anumitor produse, cum ar fi alcoolul, tutunul și energia.

Începând cu 2011, legislația UE stabilește norme comune pentru impozitarea tutunului prelucrat, inclusiv categorii de produse, rate minime și structuri care urmează să fie aplicate. Tutunul prelucrat face de asemenea obiectul dispozițiilor comune aplicabile produselor accizabile în temeiul legislației UE.

Concluziile evidențiază în special că normele aplicabile au devenit mai puțin eficiente, întrucât acestea fie nu mai sunt suficiente, fie sunt prea restrânse pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare legate de anumite produse, cum ar fi lichidele pentru țigaretele electronice, produsele din tutun încălzit și alte tipuri de produse de nouă generație care pătrund pe piață.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024