Skip to content

Securitate și apărare

Cum își protejează UE cetățenii, cum răspunde la conflictele și crizele din afara frontierelor sale și cum ajută țările partenere să își consolideze capacitățile de apărare.

UE își intensifică pregătirea pentru apărare și investește mai mult în apărare pentru a face față provocărilor și amenințărilor imediate și viitoare.

Se iau măsuri îndrăznețe, inclusiv în contextul provocării existențiale reprezentate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Colaj cu un bărbat care poartă o vestă cu însemnele unei misiuni civile PSAC, o antenă radar și stelele drapelului UE.

Creșterea cheltuielilor pentru apărare

UE și statele sale membre își intensifică cheltuielile și investițiile în domeniul apărării într-un moment în care situația în materie de securitate s-a schimbat radical.

În 2024, cheltuielile pentru apărare ale statelor membre au ajuns la 343 de miliarde EUR, din care 106 miliarde EUR au fost cheltuite pentru investiții. În 2025, acestea vor ajunge la aproximativ 381 de miliarde EUR.

Planul UE privind pregătirea pentru apărare

Securitatea și apărarea rămân competențe naționale. UE completează și amplifică eforturile individuale ale statelor membre, sprijinind creșterea cheltuielilor naționale pentru apărare și utilizând resursele bugetare ale UE în sectorul apărării. Printre inițiativele recente ale UE se numără:

Un instrument financiar care oferă împrumuturi în valoare de până la 150 de miliarde EUR pentru a ajuta statele membre să își sporească investițiile în domeniul apărării prin achiziții publice în comun.

UE permite statelor membre să utilizeze clauza derogatorie națională pentru a le oferi o flexibilitate bugetară suplimentară și, prin urmare, pentru a cheltui mai mult pentru apărare.

Un program de finanțare care furnizează 1,5 miliarde EUR sub formă de granturi pentru a stimula industria de apărare a UE în perioada 2025-2027.

Acest fond promovează cooperarea transfrontalieră pentru cercetare și dezvoltare în domeniul apărării. Acesta dispune de un buget de 8,8 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027.

Noile măsuri ale UE vor simplifica cadrul juridic și administrativ din sectorul apărării. Pachetul legislativ face parte din agenda de simplificare a UE.

UE urmărește să mobilizeze investiții private în sectorul apărării prin intermediul Băncii Europene de Investiții și prin accelerarea uniunii economiilor și a investițiilor.

Eforturile pentru o Europă sigură și pentru o lume stabilă

UE nu are o armată permanentă. UE se bazează pe resursele furnizate de statele sale membre pentru a desfășura misiuni și operații civile și militare în întreaga lume, în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) a UE.

Misiunile și operațiile militare beneficiază de finanțare în cadrul Instrumentului european pentru pace, un instrument care sprijină, de asemenea, forțele armate ale unor țări din afara UE prin măsuri de asistență.

Misiuni și operații civile și militare

Misiuni și operații civile și militare

A military helmet, an olive branch and the stars of the EU flag.
Instrumentul european pentru pace

Instrumentul european pentru pace

Cooperarea cu ONU, NATO și țările din afara UE

Parteneriatele în materie de securitate și apărare reprezintă un pilon indispensabil al eforturilor UE de promovare a păcii în întreaga lume. UE cooperează îndeaproape cu ONU în ceea ce privește operațiile pentru sprijinirea păcii și gestionarea crizelor, în timp ce NATO rămâne esențială pentru securitatea și stabilitatea euro-atlantică.

UE menține diverse tipuri de acorduri cu țări din afara UE, inclusiv parteneriate bilaterale în materie de securitate și apărare.

Sprijin militar pentru Ucraina

De la începerea invadării pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, UE și statele sale membre și-au intensificat în mod semnificativ sprijinul militar acordat forțelor armate ale Ucrainei.

Asistența militară a UE urmărește să consolideze capabilitățile și reziliența forțelor armate ucrainene și să protejeze populația civilă împotriva agresiunii militare a Rusiei.

Colaj cu un soldat care pilotează o dronă și o floarea-soarelui reprezentând speranța.

Cele mai recente materiale explicative

Cooperarea UE-NATO

Cooperarea UE-NATO

Pregătirea pentru apărare a Europei

Pregătirea pentru apărare a Europei

Două persoane așezate la birou, fiecare înconjurată de mai multe ecrane de calculator pe care sunt afișate date în diverse vizualizări.
Finanțarea UE pentru apărare

Finanțarea UE pentru apărare

Ultima revizuire: 15 aprilie 2026