Skip to content
  • Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consiliul Afaceri Economice și Financiare, 7 decembrie 2021

Principalele rezultate

Cotele de TVA

Miniștrii au convenit asupra unei propuneri de directivă a Consiliului privind cotele taxei pe valoarea adăugată (TVA). Actualizarea legislației urmărește să asigure faptul că statele membre sunt tratate în mod egal și că acestora li se oferă o mai mare flexibilitate în aplicarea cotelor reduse și a cotelor zero de TVA. Normele vizează, de asemenea, eliminarea treptată a tratamentelor preferențiale pentru bunurile dăunătoare mediului.

Andrej Šircelj, ministrul sloven al finanțelor
Astăzi am convenit asupra propunerii de directivă a Consiliului privind cotele taxei pe valoarea adăugată. Acest dosar se află în discuții de multă vreme în cadrul Consiliului și mă bucur că am găsit o modalitate de a-l finaliza.
Andrej Šircelj, ministrul sloven al finanțelor
Andrej Šircelj, ministrul sloven al finanțelor

Noile norme au scopul de a reflecta nevoile curente ale statelor membre și obiectivele actuale în materie de politici ale UE, care s-au schimbat considerabil de la instituirea vechilor norme.

Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului

Consiliul a luat act de raportul intermediar al președinției referitor la pachetul legislativ privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

La 1 decembrie 2021, ambasadorii la UE au convenit asupra unui mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la una dintre propunerile pachetului, cea referitoare la actualizarea normelor existente privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri. Actualizarea vizează extinderea domeniului de aplicare al normelor la anumite criptoactive.

Celelalte propuneri ale pachetului sunt încă în curs de examinare în cadrul Consiliului.

Pachetul privind finanțele digitale

Președinția a informat miniștrii cu privire la situația actuală a pachetului privind finanțele digitale. Consiliul și-a adoptat poziția cu privire la o propunere de regulament privind piețele criptoactivelor (MiCA) și la o propunere de act legislativ privind reziliența operațională digitală (DORA) la 24 noiembrie 2021. Acest acord constituie mandatul de negociere al Consiliului pentru negocierile din cadrul trilogului cu Parlamentul European.

La 24 noiembrie 2021, președinția și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu la nivel politic cu privire la un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite (DLT). Detaliile acordului vor fi clarificate la nivel tehnic, după care ambasadorii la UE ai statelor membre vor aproba acordul, înainte de lansarea procedurii oficiale de adoptare de către Consiliu și Parlamentul European.

Consolidarea uniunii bancare

Miniștrii au trecut în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea uniunii bancare pe baza unui raport al președinției care cuprinde discuțiile desfășurate în cadrul Grupului de lucru ad-hoc privind consolidarea uniunii bancare al Consiliului pe parcursul celui de al doilea semestru din 2021.

Uniunea piețelor de capital

Miniștrii au desfășurat un prim schimb de opinii cu privire la propunerile legislative din domeniul uniunii piețelor de capital (UPC) prezentate de Comisie la 25 noiembrie.

Pachetul privind uniunea piețelor de capital, alcătuit dintr-o comunicare menită să facă bilanțul planului de acțiune și șapte acte legislative sectoriale care pot fi regrupate în patru blocuri legislative diferite: DAFIA; ELTIF; ESAP; MiFID/MiFIR. Scopul pachetului legislativ este de a conecta mai bine întreprinderile din UE cu investitorii și de a le îmbunătăți accesul la finanțare, precum și de a extinde oportunitățile de investiții pentru investitorii de retail și de a integra mai bine piețele de capital.

Redresarea economică în Europa

Miniștrii au făcut bilanțul punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Punerea în aplicare a mecanismului este pe drumul cel bun. Consiliul a aprobat 22 de planuri de redresare. Per total, planurile aprobate până în prezent reprezintă 291 de miliarde EUR sub formă de finanțare nerambursabilă și 154 de miliarde EUR sub formă de împrumuturi. 18 state membre au primit deja fonduri de prefinanțare în valoare totală de peste 54,2 miliarde EUR, destinate sprijinirii economiilor lor pe baza tranziției verzi și a transformării digitale. Andrej Šircelj, ministrul sloven al finanțelor

Toate statele membre, cu excepția Țărilor de Jos, și-au prezentat planurile de redresare și reziliență.

Consiliul a adoptat 22 de decizii de punere în aplicare ale Consiliului prin care aprobă evaluările Comisiei cu privire la planurile de redresare și reziliență și a vărsat deja peste 50 de miliarde EUR sub formă de prefinanțare pentru demararea investițiilor și a reformelor.

Ilustrație: Fondul de redresare al UE sprijină statele membre în vederea relansării economiei și a construirii unei Europe mai reziliente, mai verzi și mai digitale.
Fondul de redresare: UE își respectă angajamentele (Infografic)

Fondul de redresare: UE își respectă angajamentele (Infografic)

Semestrul european

Miniștrii au discutat despre semestrul european 2022, inclusiv despre analiza anuală a creșterii durabile din 2022, raportul privind mecanismul de alertă pentru 2022 și recomandarea privind politica economică a zonei euro, în cadrul pachetului de toamnă prezentat de Comisia Europeană la 24 noiembrie 2021.

Consiliul bugetar european

Președintele Consiliului bugetar european a prezentat raportul anual pe 2021 al acestui organism, referitor la evoluțiile recente ale politicii bugetare din UE.

La 10 noiembrie 2021, Consiliul bugetar european a publicat cel de al cincilea raport anual al său. Raportul evaluează punerea în aplicare a cadrului bugetar al UE în primul an al pandemiei de COVID-19 și amintește propunerile organismului vizând îmbunătățirea guvernanței fiscale în contextul relansării revizuirii guvernanței economice de către Comisie.

Bugetul general al UE pentru 2022

Miniștrii au convenit să adauge o declarație la procesul-verbal al Consiliului referitoare la creșterea efectivelor de personal ale Parlamentului European, prevăzută în cadrul bugetului pentru 2022.

La 23 noiembrie, Consiliul a adoptat bugetul general al UE pentru 2022 în urma unui acord la care a ajuns cu Parlamentul European la 16 noiembrie 2021. Bugetul pentru anul viitor stabilește angajamentele totale la 169,5 miliarde EUR, iar plățile la 170,6 miliarde EUR.

Raport către Consiliul European cu privire la chestiuni fiscale

Începând din iunie 2012, Consiliul pregătește rapoarte semestriale către Consiliul European cu privire la chestiuni fiscale. Aceste rapoarte sunt convenite în cadrul grupurilor de pregătire ale Consiliului și, mai precis, în cadrul Grupului de lucru pentru chestiuni fiscale.

Pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”

Miniștrii au luat act, fără dezbatere, de raportul președinției referitor la progresele înregistrate în ceea ce privește propunerile din cadrul pachetului „Pregătiți pentru 55”, acordând o atenție deosebită propunerilor privind un mecanism de ajustare la frontieră în funcție de carbon și o revizuire a Directivei privind impozitarea energiei.

Grupul de lucru pentru Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor)

Miniștrii au aprobat concluziile Consiliului privind progresele înregistrate în cursul președinției slovene de către Grupul de lucru pentru Codul de conduită (impozitarea întreprinderilor).

Miniștrii au aprobat, de asemenea, un raport al Grupului pentru codul de conduită adresat Consiliului.

Președintele Comitetului monetar și financiar internațional (CMFI)

În urma demisiei Magdalenei Andersson din funcția de președinte al CMFI, miniștrii finanțelor și economiei au sprijinit-o pe Nadia Calviño, viceprim-ministră a Spaniei, în calitatea de nou candidat al UE pentru funcția de președinte al Comitetului monetar și financiar internațional al FMI. Nadia Calviño va candida acum pentru această funcție prin intermediul procedurilor aplicabile în cadrul FMI.

Consiliul a adoptat, de asemenea, fără dezbatere punctele care figurează pe lista punctelor „A” cu și fără caracter legislativ.

Dosarele reuniunii

Documente finale

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Economice și Financiare

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 9 ianuarie 2025