- Consiliul Afaceri Generale
Consiliul Afaceri Generale, 21 septembrie 2021
Principalele rezultate
Miniștrii au evaluat situația actuală a relațiilor dintre UE și Regatul Unit, în lumina recentelor evenimente legate de punerea în aplicare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a furnizat miniștrilor informații actualizate cu privire la cele mai recente evoluții, inclusiv cu privire la vizita sa recentă în Irlanda și Irlanda de Nord, iar miniștrii au reiterat sprijinul lor față de abordarea Comisiei Europene.
Aceștia au subliniat că este necesar să se identifice soluții pe termen lung flexibile și practice pentru a aborda problemele cu care se confruntă cetățenii și întreprinderile în legătură cu punerea în aplicare în termeni practici a protocolului, respectând în același timp principiile care stau la baza acestuia. Miniștrii au reiterat faptul că UE nu va fi de acord cu o renegociere a protocolului, care reprezintă soluția convenită între Regatul Unit și UE la problemele cauzate de Brexit pentru insula Irlanda.
UE va continua să colaboreze cu Regatul Unit pentru a găsi soluții în cadrul protocolului. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a restabili previzibilitatea și stabilitatea pentru cetățenii și întreprinderile din Irlanda de Nord și pentru a ne asigura că aceștia pot valorifica la maximum oportunitățile oferite de protocol, inclusiv accesul la piața unică. Gašper Dovžan, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe al Sloveniei
- Declarația Comisiei Europene în urma anunțului făcut de Regatul Unit referitor la funcționarea Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord (Comisia Europeană, 6 septembrie 2021)
- Declarația vicepreședintelui Maroš Šefčovič în urma anunțului făcut astăzi de Guvernul Regatului Unit cu privire la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord (Comisia Europeană, 21 iulie 2021)
- Aplicarea dreptului Uniunii privind produsele din carne în Irlanda de Nord după încheierea perioadei de tranziție: declarația unilaterală a UE (30 iunie 2021)
Coordonarea la nivelul UE în materie de COVID-19
Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la coordonarea la nivelul UE în materie de COVID-19 după vacanța de vară. Aceștia au discutat despre aspecte legate de vaccinare și despre măsurile de călătorie.
Este esențial ca statele membre să continue să ofere un răspuns transparent și coordonat la pandemie și ca rata de vaccinare a populației să crească pentru a reveni la viața normală. Gašper Dovžan, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe al Sloveniei
Printre subiectele discutate astăzi, se numără dozele de rapel sau dozele suplimentare, necesitatea de a aborda reticența față de vaccinare și dezinformarea cu privire la vaccinuri, precum și importanța partajării vaccinurilor cu țările terțe.
În ceea ce privește coordonarea măsurilor privind călătoriile, în prezent se lucrează la analizarea necesității unei revizuiri pentru a ține seama de situația actuală (printre altele, ratele ridicate de vaccinare, evoluția situației epidemiologice și experiența în ceea ce privește certificatele privind COVID).
Reuniunea Consiliului European din 21-22 octombrie
Miniștrii au desfășurat un prim schimb de opinii cu privire la proiectul adnotat de ordine de zi pentru Consiliul European din 21-22 octombrie. Printre subiectele discutate se numără coordonarea răspunsului la pandemia de COVID-19, examinarea progreselor înregistrate cu privire la aspecte digitale, pregătirile pentru COP26 de la Glasgow (climă) și pentru COP15 de la Kunming (biodiversitate), precum și pentru viitoarele summituri cu țări terțe, de exemplu Reuniunea Asia-Europa (ASEM) și Parteneriatul estic.
Conferința privind viitorul Europei
Președinția a prezentat informații actualizate cu privire la Conferința privind viitorul Europei, după lansarea grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni la 17 septembrie și în perspectiva sesiunii plenare din octombrie. Delegațiile au avut ocazia de a face schimb de opinii cu privire la aceste chestiuni.
- Conferința privind viitorul Europei: cetățenii în centrul atenției
- Conferința privind viitorul Europei (informații generale și calendar)
Prioritățile președinției slovene
În cadrul unei sesiuni publice, președinția slovenă și-a prezentat prioritățile generale, precum și pe cele care intră în sfera de competență a Consiliului Afaceri Generale.
Programarea legislativă
În cursul unei dezbateri publice, Comisia a prezentat Raportul de analiză prospectivă strategică pentru anul 2021 și scrisoarea sa de intenție.
- Raport de analiză prospectivă strategică (Comisia Europeană)
- Scrisoare de intenție cu privire la pregătirea programului de lucru al Comisiei pentru 2022
Diverse
Comisia a oferit miniștrilor informații actualizate cu privire la relațiile UE-Elveția. A existat, de asemenea, un punct de informare cu privire la Summitul UE-MED, care a avut loc vinerea trecută la Atena.
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Comunicate de presă
Info presă
Contacte presă
-
Dimosthenis Mammonas Press officer
- +32 477 61 20 77
- +32 2 281 2504
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #GAC
Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Generale
Consultați mai multe reuniuniUltima revizuire: 8 ianuarie 2025