Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 18 octombrie 2017 23:25

Prelungirea normelor actuale din domeniul aviației în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisie – s-a ajuns la un acord provizoriu

La 18 octombrie, președinția estonă a ajuns la un acord provizoriu cu reprezentanții Parlamentului European privind un regulament prin care să se prelungească dispozițiile existente în regulamentul privind schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) referitoare la activitățile de aviație pentru perioada de după 2016 și să se pregătească punerea în aplicare a măsurii globale bazate pe piață începând cu anul 2021. Textul provizoriu va fi transmis reprezentanților permanenți pentru obținerea acordului politic.

Acest nou regulament este urmarea hotărârii la care a ajuns în octombrie 2016 Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) de a introduce o măsură globală bazată pe piață începând cu anul 2021 pentru a reglementa emisiile generate de aviația internațională prin intermediul unui sistem de compensare, denumit și CORSIA (Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională). UE sprijină această măsură și urmărește să se alăture etapei-pilot a schemei în 2021, pe bază voluntară.

Între timp, adoptarea acestui nou regulament înainte de sfârșitul anului reprezintă o cerință indispensabilă pentru a se evita orice vid legislativ în ceea ce privește conformitatea cu actualul regulament ETS în 2017. Acordul de astăzi permite ca această adoptare să aibă loc în timp util. Datele pentru raportarea și restituirea certificatelor de emisii în 2017 ar urma să fie 31 martie și, respectiv, 30 aprilie 2018.

„UE consideră că toate zborurile trebuie să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Sprijinim pe deplin negocierile în curs din cadrul OACI pentru elaborarea unor norme cuprinzătoare și unificate la nivel internațional, astfel încât acest lucru să devină realitate. Între timp, este esențială adoptarea acestui regulament. Vom oferi astfel securitate juridică pentru operatorii de transport aerian și vom asigura continuarea reducerii emisiilor după 2016 în ce privește zborurile europene.”

Siim Kiisler, ministrul mediului al Republicii Estonia

Principalele elemente ale acordului provizoriu sunt următoarele:

  • menținerea limitărilor actuale în domeniul de aplicare al EU ETS, în special prin prelungirea perioadei de derogare pentru zborurile din afara Spațiului Economic European (SEE) până la 31 decembrie 2023, moment în care începe prima etapă a CORSIA;
  • stabilirea dispozițiilor pentru o reexaminare, după ce vor fi fost luate toate deciziile OACI, în vederea punerii în aplicare a măsurii globale bazate pe piață în cadrul UE, în special vizând modul de integrare a acestei măsuri în Directiva ETS;
  • sub rezerva acestei reexaminări, prevederea aplicării factorului linear de reducere, așa cum este conceput în Directiva ETS, în sectorul aviației începând din 2021.

A fost emisă, de asemenea, o declarație în care se subliniază necesitatea ca OACI să acționeze în condiții de transparență deplină și să intre în dialog cu toate părțile interesate pentru a le informa în timp util cu privire la progresul înregistrat și la deciziile adoptate.

În plus, Parlamentul și Consiliul au convenit asupra unor măsuri de salvgardare pentru a menține integritatea EU ETS în cazul în care obligațiile operatorilor de transport aerian și ale altor operatori dintr-un stat membru încetează să se aplice.

Calendar și etapele următoare

Comisia și-a prezentat propunerea la 3 februarie 2017 și a înaintat-o Consiliului Mediu la 28 februarie. La 21 iunie, reprezentanții permanenți au convenit asupra mandatului Consiliului pentru negocierile cu Parlamentul European. Acesta din urmă a votat în sesiunea plenară din 13 septembrie. Ulterior, cei doi colegiuitori au participat la un prim trilog pe 25 septembrie.

După aprobarea acordului de către reprezentanții permanenți, Parlamentul și Consiliul vor fi invitate să adopte noul regulament în primă lectură. Acesta va intra apoi în vigoare în ziua publicării lui în Jurnalul Oficial.

ETS și OACI - context

Schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) a fost lansată în 2005 pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE. Sectorul aviației face parte din regulamentul existent privind ETS. Emisiile provenite din sectorul aviației fac parte, de asemenea, din obiectivul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % până în 2020, comparativ cu nivelurile din 1990.

În 2014, UE a decis să restrângă domeniul de aplicare al schemei ETS pentru a se aplica doar zborurilor din cadrul Spațiului Economic European (SEE), în scopul de a facilita progresul negocierilor în cadrul OACI și în speranța de a obține claritate în ceea ce privește emisiile provenind de la zborurile internaționale care conectează SEE și țări terțe. În acel moment, s-a decis ca derogarea pentru zborurile din afara SEE să se aplice numai până la sfârșitul lui 2016.

Reforma ETS este în prezent în curs de negociere pentru perioada 2021-2030. Este planificată o revizuire a reformei pentru momentul când vor deveni clare obligațiile legale din cadrul OACI privind punerea în aplicare a măsurii globale bazate pe piață. Va fi, de asemenea, asigurată coerența cu angajamentele asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990.

Măsura globală bazată pe piață a OACI are scopul de a reduce creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul aviației și de a stabiliza cifrele la nivelurile din 2020. Aplicarea măsurii va deveni obligatorie în 2027 pentru principalele țări care desfășoară activități de aviație, însă o etapă-pilot voluntară va fi lansată în 2021.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 14 ianuarie 2024