Aderarea la zona euro

Aderarea la zona euro înseamnă aderarea la a doua monedă de rezervă la nivel mondial și la a doua cea mai tranzacționată monedă din lume.

Pentru a adopta moneda euro, țările trebuie să îndeplinească criteriile stabilite în Tratatul de la Maastricht din 1992, denumite în mod obișnuit „criteriile de la Maastricht”.

Cerințele economice și juridice respective au fost stabilite pentru a se asigura că statele membre sunt pregătite să adopte moneda euro și să funcționeze fără probleme în zona euro.

Bulgaria este țara care a aderat cel mai recent la zona euro, introducând moneda comună la 1 ianuarie 2026.

Rolul internațional al monedei euro

Clauzele de neparticipare

Toate statele membre ale UE sunt, în principiu, obligate să introducă moneda euro odată ce îndeplinesc criteriile de convergență. Singura excepție este Danemarca, care dispune de o „clauză de neparticipare” în tratatele UE și care este scutită de obligația de a adopta moneda euro.

Cu toate acestea, Danemarca poate solicita aderarea la zona euro, dacă alege vreodată să facă acest lucru.

_{Condiții de aderare}

Pentru a adera la zona euro, țările UE trebuie să îndeplinească condiții prealabile specifice:

criterii economice de convergență
convergența juridică

Criterii economice de convergență

Stabilitatea prețurilor

Rate ale dobânzii sustenabile

Finanțe publice sustenabile

Un curs de schimb stabil

Stabilitatea prețurilor

Țara trebuie să demonstreze o stabilitate durabilă a prețurilor cu o rată medie a inflației (observată pe parcursul unui an) nu mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.

Finanțe publice solide și sustenabile

deficitul public, planificat sau real, nu ar trebui să depășească 3% din PIB
ponderea datoriei publice nu ar trebui să depășească 60% din PIB

Ratele dobânzilor pe termen lung pentru evaluarea durabilității convergenței

Rata medie nominală a dobânzii pe termen lung a țării nu ar trebui să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate.

Stabilitatea cursului de schimb pentru a dovedi că economia poate face față fluctuațiilor monetare

Țara trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (MCS II) timp de cel puțin doi ani:

fără devieri semnificative de la cursul central din cadrul MCS II
fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro

Scopul mecanismului cursului de schimb (MCS II) este de a demonstra că economia unei țări poate funcționa în mod corespunzător, fără a se recurge la fluctuații monetare excesive.

Atunci când o țară din afara zonei euro intră în MCS II, moneda sa națională este legată de moneda euro la un curs central stabilit de comun acord cu statele membre din zona euro, cu țările din afara zonei euro care participă deja la MCS II și cu BCE, cu implicarea Comisiei. Este permisă apoi o fluctuație monetară în limita standard de 15% peste sau sub acest curs de schimb central convenit.

Întrucât MCS II este o condiție prealabilă pentru introducerea monedei euro, se preconizează că toate statele membre din afara zonei euro, cu excepția Danemarcei, vor adera la mecanism la un moment dat.

Începând din 2018, se așteaptă, de asemenea, ca țările care doresc să adere la MCS II să fi inițiat o cooperare strânsă cu mecanismul unic de supraveghere al Băncii Centrale Europene și să fi pus în aplicare angajamente specifice în materie de politici.

Convergența juridică

Candidații care doresc să adere la zona euro trebuie, de asemenea, să se asigure că legislația lor națională este compatibilă cu tratatul și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al BCE.

Tratatul și statutul prevăd independența băncilor centrale.

Evaluarea gradului de pregătire a țării: rapoartele de convergență

Cel puțin o dată la doi ani, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană examinează dacă statele membre care nu fac parte din zona euro (așa-numitele „state membre cu derogare”) îndeplinesc criteriile de convergență și, prin urmare, sunt pregătite să introducă moneda euro. Fiecare dintre acestea emite un raport de convergență care prezintă constatările lor.

Rapoartele sunt transmise Consiliului UE în vederea examinării și a fundamentării eventualelor decizii ulterioare.

BCE și Comisia pot, de asemenea, pregăti un astfel de raport în orice moment la cererea unei țări care nu face parte din zona euro, dar își dorește să adere la aceasta.

Decizie privind introducerea monedei euro

Consiliul UE decide dacă o țară poate să introducă moneda euro.

Consiliul adoptă o astfel de decizie după ce:

a primit o propunere din partea Comisiei
a primit o recomandare din partea statelor membre ale zonei euro
a consultat Parlamentul European
în cadrul Consiliului European a avut loc o dezbatere

Decizia finală este luată de toate statele membre ale UE. În legislația UE, acest lucru este menționat drept „abrogarea derogării”.

Stabilirea cursului de schimb

În plus, Consiliul UE stabilește în mod irevocabil cursul la care euro substituie moneda statului membru.

Consiliul ia această decizie pe baza unei propuneri din partea Comisiei și după consultarea Băncii Centrale Europene.

Decizia este luată de statele membre ale zonei euro și de țara care introduce moneda euro, prin vot în unanimitate în Consiliu.

Rolul statelor membre ale zonei euro

Țările din zona euro emit o recomandare adresată Consiliului UE cu privire la gradul de pregătire a unei anumite țări pentru adoptarea monedei euro.

Statele membre ale zonei euro trebuie să emită recomandarea în termen de șase luni de la primirea de către Consiliu a propunerii Comisiei privind introducerea monedei euro într-un stat membru.

Recomandarea trebuie să fie adoptată cu majoritate calificată a statelor membre care fac parte din zona euro.

Responsabilități în momentul aderării

Adoptarea monedei euro implică:

stabilirea definitivă a cursului de schimb dintre moneda națională și euro
transferarea responsabilității politicii monetare către Banca Centrală Europeană
se preconizează că statele membre vor participa la gestionarea coordonată a crizelor, inclusiv la furnizarea de asistență financiară altor țări din zona euro, atunci când este necesar, pentru a asigura stabilitatea.
guvernele ar trebui să își informeze și să își educe cetățenii cu privire la schimbările asociate aderării la zona euro, inclusiv cu privire la implicațiile pentru viața de zi cu zi, beneficiile și provocările implicate.
o coordonare mai strânsă a politicilor bugetare naționale. În fiecare an, în luna octombrie, statele membre ale zonei euro prezintă Comisiei spre evaluare proiectele lor de planuri bugetare pentru anul următor. Se pot impune sancțiuni statelor membre ale zonei euro în cazul în care acestea nu respectă criteriile legate de finanțe publice solide și sustenabile.

Cum se aderă la zona euro