- Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie
Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie, 08-09/06/2017, 8-9 iunie 2017
Principalele rezultate
Chestiuni privind telecomunicațiile - 9 iunie 2017
Consiliul a convenit asupra unei abordări generale cu privire la o propunere menită să intensifice supravegherea reglementară și transparența prețurilor pentru serviciile de livrare transfrontalieră de colete. Noile norme au ca obiectiv îmbunătățirea concurenței pe piață și reducerea prețurilor, în special pentru cetățeni și întreprinderile mici.
Miniștrii au desfășurat o dezbatere de orientare privind revizuirea normelor UE în domeniul telecomunicațiilor. Revizuirea are ca obiectiv îmbunătățirea conectivității fixe și mobile în întreaga Europă prin încurajarea investițiilor, concurenței și inovațiilor, asigurând de asemenea o protecție puternică a consumatorilor. Dezbaterea de astăzi s-a axat pe nivelul dorit de coordonare la nivelul UE pentru a îndeplini obiectivele ambițioase din domeniul conectivității. În cadrul dezbaterii, mai multe state membre au considerat că un schimb mai intens de bune practici în materie de reglementare prin utilizarea structurilor deja existente ar facilita introducerea comunicațiilor mobile în bandă largă 5G și, în general, investițiile în rețelele de nouă generație. „Dacă dorim să asigurăm o conectivitate de înaltă calitate și de foarte mare viteză pentru toți, trebuie să procedăm corect în ceea ce privește noile norme din domeniul telecomunicațiilor”, a declarat președinția malteză. „Dezbaterea de astăzi dă un imbold valoros lucrărilor viitoare, pentru a se realiza acest lucru.”
Miniștrii au analizat, de asemenea, progresele înregistrate cu privire la propunerea privind actualizarea normelor privind confidențialitatea în comunicațiile electronice.
De asemenea, Președinția a informat miniștrii cu privire la situația actuală a altor două dosare legislative:
regulamentul privind piețele de roaming cu ridicata a fost publicat astăzi în Jurnalul Oficial al UE. Acest regulament a fost o condiție prealabilă pentru introducerea roamingului la prețurile de pe piața națională, la 15 iunie. „Îndemn toți cetățenii să sărbătorească acest lucru împărtășind experiențele lor prin intermediul hashtagurilor #RoamLikeAtHome și #EURoaming”, a declarat președinția malteză.
La 29 mai, s-a ajuns la un acord politic cu privire la proiectul de regulament WIFI4EU privind hotspoturile finanțate de UE. Obiectivul este acela de a finaliza proiectul cât de curând posibil pentru a permite atât organismelor din sectorul public, cât și cetățenilor să beneficieze de acesta în cel mai scurt timp posibil.
Comisia a informat miniștrii cu privire la situația actuală a Strategiei privind piața unică digitală, a chestiunilor legate de securitatea cibernetică și a raportului privind progresele înregistrate în sectorul digital în Europa.
În final, viitoarea președinție și-a prezentat programul de lucru.
Chestiuni privind transporturile - 8 iunie 2017
Consiliul a convenit asupra unei abordări generale cu privire la actualizarea normelor privind formarea și calificările conducătorilor auto profesioniști de camioane și de autobuze. Normele îmbunătățite acordă mai multă atenție, în cursul formării, siguranței și vor ameliora recunoașterea formării primite într-un alt stat membru al UE.
Consiliul a adoptat două seturi de concluzii: cele privind prioritățile politicii UE în domeniul transportului maritim până în 2020 și cele privind siguranța rutieră. Concluziile privind domeniul maritim identifică competitivitatea, decarbonizarea și digitizarea drept principii directoare ale politicii UE de resort. Concluziile privind siguranța rutieră stabilesc un obiectiv de reducere la jumătate a numărului de vătămări grave suferite pe șoselele din UE până în 2030, față de nivelul de referință din 2020. Ambele seturi de concluzii sprijină declarații adoptate în cadrul unor reuniuni ministeriale informale organizate de Președinție în martie 2017, la Valletta.
- Council conclusions on "Priorities for the EU's maritime transport policy until 2020: Competitiveness, Decarbonisation, Digitalisation to ensure global connectivity, an efficient internal market and a world-class maritime cluster"
- Concluziile Consiliului privind siguranța rutieră, 8 iunie 2017
„Astăzi am discutat despre un număr mare de inițiative pentru a face sectorul transporturilor mai sigur, mai ecologic și mai echitabil. Cele două seturi de concluzii ale Consiliului vor orienta politica noastră în domeniul maritim în următorii ani și ne vor încuraja să ne dublăm eforturile pentru a îmbunătăți siguranța rutieră.”
Președinția malteză
Miniștrii și-au exprimat punctele de vedere inițiale cu privire la pachetul privind mobilitatea, prezentat de Comisie la 31 mai. „Statele membre se află încă în curs de analizare a acestor propuneri recente, dar au salutat, în general, eforturile Comisiei de a clarifica normele existente și de a intensifica punerea în aplicare”, a declarat președinția malteză. „Totuși, anumite părți esențiale ale pachetului vor necesita o evaluare detaliată cu privire la impactul lor social, economic și, în anumite cazuri, cel asupra mediului.”
Elementele informative au inclus, printre altele, securitatea aeronautică, în special chestiunea dispozitivelor electronice în bagajul de cabină, și o prezentare a Comisiei a inițiativei sale intitulată „O Europă deschisă și conectată”, care a fost publicată astăzi.
În ceea ce privește calificările profesionale în domeniul navigației interioare, Președinția a subliniat importanța transporturilor pe căile navigabile interioare drept un mod eficient de a reduce congestionarea drumurilor europene și de a reduce emisiile din sectorul transporturilor. Președinția își menține angajamentul privind finalizarea negocierilor cu Parlamentul European cu privire la acest dosar.
În timpul prânzului, miniștrii au discutat despre demersurile pentru a permite Organizației Maritime Internaționale să adopte ambițioasa sa strategie inițială privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenind de la nave în 2018, astfel cum a fost convenit în octombrie 2016.
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
- Informare generală - Chestiuni privind transporturile
- Informare generală - Chestiuni privind telecomunicațiile
- Ordine de zi provizorie, Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie, 8-9 iunie 2017
- Lista punctelor „A”, activități fără caracter legislativ, Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie, 8-9 iunie 2017
Documente finale
Comunicate de presă
- Servicii mai transparente de livrare transfrontalieră de colete - Consiliul convine asupra poziției sale
- 9.6.2017
- Politica UE în domeniul transportului maritim până în 2020
- 8.6.2017
- UE stabilește un nou obiectiv de reducere la jumătate a numărului de persoane care suferă vătămări grave pe șoselele noastre
- 8.6.2017
- Formare pentru conducătorii auto de camioane și de autobuze cu un accent sporit asupra siguranței - Consiliul convine asupra poziției sale
- 8.6.2017
Info presă
Contacte presă
-
Niels Timmermans Press officer
- +32 470 18 22 47
- +32 2 281 32 65
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #TTE
Alte reuniuni: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie
Reuniuni anterioare
Ultima revizuire: 15 ianuarie 2025