- Consiliul Afaceri Economice și Financiare
Consiliul Afaceri Economice și Financiare, 06/05/2014, 6 mai 2014
Consiliul ia în discuție eliminarea unei lacune fiscale
Cu ocazia reuniunii ECOFIN din data de 6 mai, miniștrii au luat în discuție anumite modificări care vizează eliminarea unei lacune care a permis societăților transfrontaliere să evite plata impozitelor aplicate anumitor tipuri de profit.
Modificările aduse Directivei privind societățile-mamă și filialele acestora (2011/96/UE) sunt menite să pună capăt situației în care grupurile corporative puteau să exploateze diferențele dintre legislațiile fiscale naționale și să profite de o dublă neimpozitare prin intermediul unor scheme bazate pe împrumuturi hibride.
Directiva inițială era menită să evite dubla impozitare a profiturilor întreprinderilor transfrontaliere, în țara societății-mamă și în cele ale filialelor acesteia. Prin urmare, această directivă le impunea statelor membre să scutească de la impozitare profiturile societăților-mamă primite de la filiale care își desfășoară activitatea în alte state membre.
Modificarea abordează în mod specific schemele bazate pe împrumuturi hibride, care sunt instrumente financiare cu caracteristici aparținând atât pasivelor, cât și capitalurilor proprii. Din acest motiv, în unele state membre, aceste scheme sunt considerate a fi simple împrumuturi, în timp ce în altele sunt considerate drept capitaluri proprii și, prin urmare, sunt tratate ca fiind deductibile fiscal sau scutite de la plata impozitului, în funcție de legislația fiscală a fiecărei țări.
Astfel de diferențe permit societăților transfrontaliere să își distribuie profiturile în consecință, evitând în acest fel impozitarea în toate statele membre.
Conform normelor modificate, statul membru al societății-mamă nu va impozita profiturile filialei decât în măsura în care profiturile respective nu sunt deductibile pentru aceasta din urmă.
Următoarele etape
În urma dezbaterii, Președinția se va asigura că experții examinează în continuare propunerea în măsura în care acest lucru este necesar.
Președinția urmărește să solicite adoptarea directivei modificate în cadrul reuniunii Consiliului din data de 20 iunie.
Alte puncte principale de pe ordinea de zi
Taxa pe tranzacțiile financiare
Consiliul a dezbătut introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF) în 11 state membre care au optat pentru introducerea taxei prin procedura de „cooperare consolidată”. Aceste țări sunt: Austria, Belgia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
Normele propuse ar urma să introducă în toate țările participante o taxă minimă armonizată la o rată de 0,1% pentru tranzacțiile cu toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția instrumentelor financiare derivate, pentru care ar urma să se aplice o rată de 0,01 %.
Președinția a luat notă de intenția țărilor participante de a conlucra în vederea eventualei aplicări progresive a TTF, concentrându-se inițial asupra impozitării acțiunilor și a instrumentelor financiare derivate, pentru a analiza impactul său economic înainte de a-i lărgi domeniul de aplicare.
Procedura privind dezechilibrele macroeconomice: analize aprofundate
Consiliul a discutat despre rezultatele analizelor aprofundate ale situației macroeconomice din 17 state membre, care au fost efectuate de Comisie în conformitate cu procedura privind dezechilibrele macroeconomice.
Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare - adoptare
Consiliul a adoptat directiva de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor bancare. Parlamentul European a aprobat directiva în luna aprilie a acestui an.
Dosarele reuniunii
Documente finale
Rezultatele votului în cadrul reuniuniiInfo presă
Contacte presă
-
Patrick McCullough Press officer
- +32 471 33 38 46
- +32 2 281 91 19
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #ECOFIN
Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Economice și Financiare
Reuniuni anterioare
Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025