Skip to content
  • Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Ocuparea Forței de Muncă și Politică Socială), 27-28 noiembrie 2023

Principalele rezultate

Luni, 27 noiembrie 2023

Cardul european pentru dizabilitate și cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilități

Miniștrii au convenit asupra poziției Consiliului (abordare generală) cu privire la directiva de instituire a cardului european pentru dizabilitate și a cardului european de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Directiva va facilita libera circulație a persoanelor cu dizabilități în Uniune, prin asigurarea accesului egal la condiții speciale și a unui tratament preferențial pentru persoanele cu dizabilități în timpul șederilor de scurtă durată, cum ar fi taxe de intrare reduse sau zero, acces prioritar, asistență și locuri de parcare rezervate.

Directiva va introduce un card european standardizat pentru dizabilitate și un card european de parcare pentru persoanele cu dizabilități, ambele disponibile în formate accesibile și bilingve. Cardul european pentru dizabilitate va fi recunoscut în întreaga UE ca dovadă a dizabilității.

Pablo Bustinduy, ministrul spaniol pentru drepturi sociale, consumatori și Agenda 2030
Astăzi am ajuns la un acord între statele membre ale UE în legătură cu noul card european pentru dizabilitate și cu cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Condițiile speciale și tratamentul preferențial care se aplică persoanelor cu dizabilități în țara lor de reședință se vor aplica și altor cetățeni cu dizabilități ai Uniunii care călătoresc în țara respectivă sau o vizitează pentru o perioadă scurtă. Călătoriile prin Uniunea Europeană reprezintă o experiență extrem de valoroasă și ar trebui să fie ușor de întreprins și accesibile oricărui cetățean al UE, fără excepții.
Pablo Bustinduy, ministrul spaniol pentru drepturi sociale, consumatori și Agenda 2030
Pablo Bustinduy, ministrul spaniol pentru drepturi sociale, consumatori și Agenda 2030

Miniștrii au aprobat, de asemenea, concluzii privind Raportul special nr. 20/23 al Curții de Conturi Europene privind sprijinirea persoanelor cu dizabilități, reamintind angajamentul de a le asigura acestora o viață mai bună în Uniunea Europeană. Concluziile subliniază că este nevoie de date mai bune și mai comparabile, precum și de eforturi pentru recunoașterea reciprocă a statutului de persoană cu dizabilități pentru șederile de scurtă durată.

Semestrul european 2024: negocierea colectivă verde

Miniștrii au desfășurat o dezbatere de orientare privind semestrul european, care reprezintă cadrul UE pentru coordonarea și monitorizarea anuală a politicilor economice, fiscale, de ocupare a forței de muncă și sociale.

Miniștrii au luat act de prezentarea Comisiei privind pachetul de toamnă al semestrului european 2024, inclusiv proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă; acesta din urmă va fi adoptat de EPSCO în martie 2024 și cuprinde în premieră o primă fază de analiză pe țări privind piața forței de muncă, competențele și evoluțiile sociale, pentru a identifica posibile riscuri la adresa convergenței sociale ascendente.

Miniștrii s-au angajat apoi într-o discuție privind negocierea colectivă verde. Ei au dezbătut modul în care negocierea colectivă poate însoți o tranziție echitabilă către neutralitatea climatică prin schimbul de experiențe și de bune practici de la nivel național. Mulți miniștri au subliniat că este important să se respecte autonomia partenerilor sociali și că dialogul social este un element esențial în contextul dublei tranziții verzi și digitale. Consiliul a concluzionat că întreprinderile și lucrătorii ar trebui să fie consultați și implicați activ pentru ca această tranziție să reușească.

Consiliul EPSCO a aprobat și mesajele-cheie ale Comitetului pentru ocuparea forței de muncă și ale Comitetului pentru protecție socială cu privire la punerea în aplicare a recomandării privind asigurarea unei tranziții echitabile către neutralitatea climatică. Potrivit mesajelor lor cheie, statele membre au început să gestioneze provocările complexe generate de tranziția verde, între țări existând diferențe semnificative în ceea ce privește politicile puse în aplicare. Continuarea monitorizării și a evaluării măsurilor privind tranziția echitabilă va fi esențială pentru orientarea viitoarelor decizii de politică.

Democrația la locul de muncă și transformarea serviciilor de îngrijire

Miniștrii au aprobat concluzii privind mai multă democrație la locul de muncă și negocieri colective verzi pentru muncă decentă și o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Concluziile subliniază importanța dezvoltării diferitelor forme de democrație la locul de muncă în legislația sau practica națională prin dialog social.

Concluziile invită statele membre și Comisia să continue să promoveze includerea elementelor de mediu în negocierile colective și să contribuie astfel la dezvoltarea negocierilor colective verzi la nivel transsectorial, sectorial și de întreprindere, în strânsă cooperare cu partenerii sociali.

Consiliul a aprobat și concluzii privind tranziția sistemelor de îngrijire pe tot parcursul vieții către modele de asistență globale, comunitare și centrate pe persoană și care includ o perspectivă de gen. Printre altele, concluziile invită statele membre să ofere servicii de îngrijire și de educație timpurie accesibile, precum și să remedieze deficitul de lucrători calificați în domeniul îngrijirii.

Acțiunea UE împotriva rasismului

Pe baza unei note de orientare pregătite de președinție, miniștrii au trecut în revistă Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025. Dezbaterea lor s-a axat pe rasismul structural și pe crearea ilegală de profiluri rasiale. Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la modul optim de abordare a acestor probleme în legislația națională de combatere a rasismului și în planurile de acțiune de combatere a rasismului.

Ei au subliniat că este nevoie de măsuri active de combatere a rasismului și s-au angajat să continue căutarea de soluții eficace atât la nivelul UE, cât și în fiecare stat membru.

Dosare legislative actuale

În cadrul secțiunii „Diverse”, președinția spaniolă a transmis informații în legătură cu cinci dosare legislative în curs și cu progresele înregistrate în ceea ce le privește:

  • o directivă privind standardele aplicabile organismelor de promovare a egalității (articolul 19)
  • o directivă privind standardele aplicabile organismelor de promovare a egalității (articolul 157)
  • un regulament privind statisticile europene privind populația și locuințele
  • o directivă privind valorile-limită pentru plumb și diizocianați
  • o directivă privind lucrul pe platforme

Alte subiecte

Președinția a transmis informații referitoare la conferințele și reuniunile la nivel înalt organizate în cursul mandatului său în domeniul ocupării forței de muncă, în cel social și în cel al egalității. Ea a prezentat în mod special activitatea desfășurată în cadrul reuniunii informale a miniștrilor egalității care a avut loc la Pamplona la 24 noiembrie 2023 și s-a axat pe violența împotriva femeilor. Împreună cu Comisia, președinția a transmis informații referitoare la Anul european al competențelor.

Fotografii cu trei persoane: un bărbat nevăzător cu un câine, o femeie în fotoliu rulant și un băiat cu probleme de mobilitate care utilizează un cadru de mers.
Handicapul în UE: date și cifre (Infografic)

Handicapul în UE: date și cifre (Infografic)

Marți, 28 noiembrie 2023

Investițiile sociale

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la rolul investițiilor sociale și al reformelor conexe, precum și cu privire la măsuri de punere în aplicare a politicilor sociale bazate pe date concrete.

Consiliul a aprobat avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă și al Comitetului pentru protecție socială, astfel cum a fost prezentat de președinții acestora, privind valoarea adăugată a investițiilor sociale și rolul filierei Consiliului EPSCO în guvernanța semestrului european.

Avizul face parte din activitatea de sprijinire a miniștrilor în elaborarea unei abordări coordonate privind investițiile sociale, fără a anticipa rezultatul discuțiilor în curs privind revizuirea cadrului de guvernanță economică, desfășurate în cadrul Consiliului ECOFIN.

Potrivit unei declarații a trioului de președinții (Spania, Belgia, Ungaria), aprobarea acestui aviz nu presupune aprobarea introducerii unui cadru de convergență socială în cadrul semestrului european.

Digitalizarea coordonării sistemelor de securitate socială

Miniștrii EPSCO au aprobat concluzii privind digitalizarea coordonării sistemelor de securitate socială pentru a facilita exercitarea drepturilor de securitate socială în UE și pentru a reduce sarcina administrativă. Concluziile schițează căi de continuare a activității în domeniul digitalizării în coordonarea securității sociale și invită statele membre și Comisia să asigure punerea în aplicare a mai multor inițiative în acest domeniu.

Alte subiecte

Președinția a transmis informații referitoare la conferințele și reuniunile la nivel înalt organizate în cursul mandatului său pe teme de protecție și incluziune socială.

Președinția a informat miniștrii în legătură cu revizuirea regulamentelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială (883/04 și 987/09).

Comisia și-a prezentat, de asemenea, programul de lucru pentru 2024, a transmis informații cu privire la pachetul privind mobilitatea competențelor și a talentelor și a informat miniștrii cu privire la evoluțiile recente din Ucraina.

În cadrul unei sesiuni fără caracter public, viitoarea președinție belgiană și-a prezentat programul de lucru.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 9 ianuarie 2025