Skip to content
  • Consiliul Afaceri Generale

Consiliul Afaceri Generale, 20 septembrie 2022

Principalele rezultate

Consiliul European din octombrie

Consiliul a început pregătirile pentru reuniunea Consiliului European din perioada 20-21 octombrie, discutând pe marginea unui proiect adnotat de ordine de zi.

În cadrul reuniunii Consiliului European, liderii vor reveni asupra chestiunii războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și asupra consecințelor acestuia. Ei vor aborda, de asemenea, situația energetică și aspectele economice.

În ceea ce privește relațiile externe, Consiliul European va aborda relațiile dintre UE și Asia, va pregăti summitul UE-ASEAN și va purta o discuție strategică cu privire la China. De asemenea, vor fi trecute în revistă pregătirile pentru Conferința ONU asupra schimbărilor climatice de la Sharm El-Sheikh (COP27) și pentru cea de a 15-a Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică de la Montreal.

Dialogul anual privind statul de drept

În cadrul dialogului anual privind statul de drept, miniștrii au purtat o discuție orizontală axată pe principalele tendințe în domeniul statului de drept în UE.

Dezbaterea a fost structurată în jurul a patru piloni – sistemele de justiție, cadrul anticorupție, pluralismul mass-mediei și alte aspecte instituționale legate de echilibrul puterilor – și s-a bazat pe raportul Comisiei privind statul de drept, publicat la 13 iulie 2022, care include pentru prima dată recomandări specifice adresate statelor membre.

Obiectivul dialogului privind statul de drept din cadrul Consiliului este de a purta o dezbatere deschisă și constructivă cu privire la situația statului de drept în întreaga UE, cu respectarea deplină a principiilor obiectivității, nediscriminării și egalității de tratament pentru toate statele membre.

Aspectele specifice fiecărei țări vor fi abordate în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale din noiembrie. Se va acorda o atenție deosebită următoarelor cinci state membre: Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia.

Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene
Consider că schimburile de opinii desfășurate în acest format ne permit să purtăm o discuție politică veritabilă, într-o atmosferă pozitivă și constructivă. Dialogul din cadrul Consiliului facilitează nu numai schimbul de bune practici, ci și schimbul de observații critice: ambele ar trebui să ne ghideze acțiunile în ceea ce privește cele mai delicate aspecte ale statului de drept.
Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene
Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene

Conferința privind viitorul Europei

Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii privind acțiunile care trebuie întreprinse în urma Conferinței privind viitorul Europei.

Discuția s-a axat pe posibila utilizare a clauzelor-pasarelă incluse în tratate pentru a se trece de la votul în unanimitate la votul cu majoritate calificată în Consiliu și pe inițiativele legate de conferință evidențiate în discursul privind starea Uniunii, precum și în „scrisoarea de intenție” aferentă a Comisiei în care sunt prezentate inițiativele-cheie planificate pentru 2023. Miniștrii au fost, de asemenea, informați în legătură cu măsurile propuse de conferință cu privire la care Consiliul ar putea acționa de unul singur.

În cursul dezbaterii privind acțiunile care trebuie întreprinse în urma conferinței, miniștrii au considerat că, în această etapă, ar trebui să se acorde prioritate acțiunilor care s-ar impune ca urmare a marii majorități a propunerilor și a inițiativelor conferinței (aproximativ 95%) care pot fi puse în aplicare utilizându-se toate posibilitățile oferite de cadrul actual al tratatelor.

Au fost exprimate diverse opinii cu privire la chestiunea extinderii votului cu majoritate calificată în Consiliu prin utilizarea clauzelor-pasarelă. Majoritatea miniștrilor au fost dispuși să ia în considerare utilizarea clauzelor-pasarelă în anumite domenii, de la caz la caz. Mai mulți miniștri au indicat că este necesară o evaluare suplimentară înainte de a-și putea exprima o poziție detaliată cu privire la această chestiune sau de a lua o decizie în acest sens.

Miniștrii au salutat intenția Comisiei de a propune o serie de inițiative legislative ca urmare a conferinței, în conformitate cu angajamentul asumat de cele trei instituții ale UE la lansarea exercițiului.

De asemenea, președinția a informat miniștrii cu privire la pregătirile pentru evenimentul de feedback pentru cetățeni, care este programat pentru 2 decembrie.

Conferința și-a propus să implice cetățenii într-o dezbatere despre viitorul nostru comun și despre ceea ce contează cel mai mult pentru ei. Acum este momentul ca instituțiile UE să demonstreze faptul că le-am ascultat preocupările. Consiliul este ferm hotărât să își joace rolul în acest proces. Mikuláš Bek, ministrul ceh al afacerilor europene

Relațiile dintre UE și Regatul Unit

Miniștrii au evaluat situația actuală a relațiilor dintre UE și Regatul Unit, axându-se pe punerea în aplicare a Acordului de retragere, în special a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord.

Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič a informat miniștrii cu privire la cele mai recente evoluții, ca urmare a deciziei Guvernului Regatului Unit de a prezenta, în iunie 2022, acte legislative care nu aplică elemente esențiale ale protocolului și a răspunsului acestuia din 15 septembrie 2022 la procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor aflate în curs de desfășurare.

Miniștrii și-au reafirmat susținerea pentru abordarea Comisiei Europene. Aceștia au reiterat, în special, faptul că UE este pregătiră să discute în mod constructiv o soluție negociată în cadrul protocolului pentru dificultățile practice legate de punerea sa în aplicare pe teren.

Programarea legislativă

În cadrul exercițiului anual de programare legislativă, Comisia a prezentat Consiliului Raportul de analiză prospectivă strategică din 2022 și „scrisoarea de intenție” pe care a elaborat-o în ceea ce privește pregătirea programului de lucru al Comisiei. Miniștrii și-au prezentat opiniile cu privire la principalele priorități pentru anul viitor și la inițiativele care, din punctul lor de vedere, sunt cele mai necesare.

Prioritățile președinției

Președinția cehă le-a prezentat miniștrilor prioritățile sale generale pentru durata mandatului său, precum și pe cele care intră în sfera de competență a Consiliului Afaceri Generale.

Ucraina: acordarea unei asistențe în valoare de 5 miliarde EUR

Consiliul a adoptat astăzi în mod formal decizia de a acorda Ucrainei asistență macrofinanciară suplimentară în valoare de 5 miliarde EUR, în regim de urgență. Această asistență financiară completează alte tipuri de sprijin acordat de UE Ucrainei în domeniul umanitar, al dezvoltării, vamal și al apărării.

De asemenea, Consiliul a adoptat fără dezbatere lista punctelor „A” enumerate mai jos.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Afaceri Generale

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025