Skip to content

Semestrul european în 2019

  • 1 ianuarie

    Această pagină conține un calendar al evenimentelor și al documentelor legate de semestrul european din 2019, în ordine invers cronologică.

  • 2019

    9 iulie

    Consiliul adoptă în mod oficial recomandările specifice fiecărei țări pentru 2019

    Consiliul a emis recomandările și avizele sale din 2019 destinate statelor membre cu privire la politicile lor economice, de ocupare a forței de muncă și bugetare, încheind astfel semestrul european de anul acesta. În prealabil, recomandările au fost discutate de Consiliul European în iunie și aprobate de Consiliul EPSCO în iulie.

    În pofida unor incertitudini globale și a unor condiții mai puțin favorabile, economiile tuturor statelor membre sunt prevăzute a crește în 2020, iar șomajul se situează la un nivel minim record. În acest context, recomandările specifice fiecărei țări se axează pe punerea în aplicare a unor reforme structurale eficace, pe stimularea strategiilor de investiții și pe încurajarea politicilor bugetare responsabile.

  • 2019

    20 iunie

    Consiliul European discută recomandările specifice fiecărei țări

    Consiliul European a purtat o discuție pe baza unui raport orizontal privind recomandările specifice fiecărei țări.

  • 2019

    5 iunie

    Comisia Europeană emite recomandări specifice fiecărei țări pentru 2019

    La 5 iunie 2019, Comisia Europeană a emis propunerile sale de recomandări ale Consiliului pentru fiecare stat membru al UE.

    După ce Consiliul va discuta și adopta recomandările propuse, se așteaptă ca acestea să se reflecte în politicile interne ale statelor membre în următoarele 12 luni.

  • 2019

    17 mai

    Conclusions on outcomes of in-depth reviews and implementation of the 2018 country-specific recommendations

    The Economic and Financial Affairs Council adopted conclusions on the outcomes of the in-depth reviews and the implementation of the 2018 country-specific recommendations. 

  • 2019

    12 martie

    Prezentarea rapoartelor de țară și a bilanțurilor aprofundate

    La reuniunea din martie a Consiliului Afaceri Economice și Financiare, Comisia a prezentat o imagine de ansamblu a rapoartelor de țarăși a bilanțurilor aprofundate în contextul procedurii privind dezechilibrele macroeconomice. Miniștrii au discutat punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări referitoare la investiții.

  • 2019

    22 ianuarie

    Consiliul emite concluzii referitoare la orientările macroeconomice și fiscale și la Raportul privind mecanismul de alertă

    Consiliul Afaceri Economice și Financiare a adoptat concluzii cu privire la pachetul privind semestrul european și a aprobat un proiect de recomandare privind politicile economice ale zonei euro.

  • 2018

    21 noiembrie

    Consiliul primește documentele pentru semestrul european 2019

    Comisia Europeană a publicat „pachetul de toamnă” de documente privind semestrul european în 2019. Pachetul se bazează pe previziunile economice ale Comisiei din toamna anului 2018 și pe prioritățile evidențiate în discursul președintelui Comisiei privind starea Uniunii.

    Analiza anuală a creșterii pentru 2019

    Analiza evidențiază prioritățile economice și sociale asupra cărora trebuie să se concentreze UE în ansamblul său și statele sale membre în 2019.

    Analiza afirmă că, deși economia Europei intră acum în al șaselea an de creștere neîntreruptă, totuși creșterea nu aduce beneficii tuturor cetățenilor și statelor membre în aceeași măsură, fiind în continuare vulnerabilă la instabilitatea mondială și la provocările pe termen mediu și lung. În același timp, apar din ce în ce mai multe riscuri și provocări externe, fiind necesar un răspuns european mai puternic și unit.

    Proiect de raport comun privind ocuparea forței de muncă

    Proiectul de raport comun privind ocuparea forței de muncă utilizează „tabloul de bord social”, evaluând performanța statelor membre pe baza a 14 indicatori principali. Proiectul de raport ia, de asemenea, în considerare reformele politicilor naționale în raport cu obiectivele ambițioase stabilite prin Pilonul european al drepturilor sociale.

    În contextul îmbunătățirii piețelor forței de muncă și al diminuării sărăciei, 13 din cei 14 indicatori principali din tabloul de bord social au înregistrat o ameliorare în cursul ultimului an, în medie. Totuși, redresarea economică nu aduce încă beneficii tuturor cetățenilor și statelor membre în aceeași măsură.

    Contextul actual de ascensiune economică oferă o ocazie de a accelera reformelecare au drept scop să îmbunătățească incluziunea, reziliența și caracterul echitabil al piețelor forței de muncă și al sistemelor de protecție socială, stimulând astfel convergența către
    condiții mai bune de viață și de muncă în UE.

    Șomajul a revenit la nivelul de dinaintea crizei, însă rămâne ridicat într-o serie de state membre. În al doilea trimestru al anului 2018, rata șomajului a scăzut la 6,9%, situându-se acum la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani. În zona euro, rata șomajului din al doilea trimestru al anului 2018 s-a situat la 8,3%, fiind cu un punct procentual mai ridicată decât cel mai scăzut nivel înregistrat în 2008.

    Raportul privind mecanismul de alertă pentru 2019

    Raportul privind mecanismul de alertă marchează începutul procedurii anuale privind dezechilibrele macroeconomice. Scopul acestuia este de a identifica și, dacă este necesar, de a aborda dezechilibrele care pot să împiedice buna funcționare a economiei UE.

    În 2019, Comisia Europeană intenționează să efectueze bilanțuri aprofundate în 13 state membre: Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Portugalia, România, Spania și Suedia.

    Proiectul de recomandare privind zona euro pentru 2019

    Recomandările pentru zona euro oferă consiliere personalizată pentru statele membre din zona euro cu privire la chestiuni relevante pentru funcționarea zonei euro în ansamblu, cum ar fi politicile legate de corectarea dezechilibrelor macroeconomice, orientarea fiscală a zonei euro și finalizarea uniunii economice și monetare.

    Proiectul de recomandări privind zona euro pentru 2019 cuprinde cinci părți:

    1. consolidarea pieței unice, îmbunătățirea mediului de afaceri și continuarea reformelor de creștere a rezilienței piețelor produselor și serviciilor;
    2. refacerea rezervelor bugetare ale țărilor din zona euro cu niveluri ridicate ale datoriei publice, sprijinirea investițiilor publice și private și îmbunătățirea calității și structurii finanțelor publice în toate țările;
    3. reorientarea taxelor dinspre forța de muncă și consolidarea sistemelor de învățământ și a investițiilor în competențe, precum și a eficacității politicilor active de pe piața forței de muncă și a sistemelor de protecție socială în întreaga zonă euro;
    4. operaționalizarea mecanismului de protecție pentru Fondul unic de rezoluție, instituirea unui sistem european de asigurare a depozitelor și consolidarea cadrului european de reglementare și supraveghere; promovarea unei reduceri ordonate a efectului de levier al stocurilor mari de datorii private; reducerea rapidă a nivelului creditelor neperformante din zona euro și prevenirea acumulării acestora, inclusiv prin eliminarea tendinței de favorizare a îndatorării în cadrul sistemului de impozitare;
    5. realizarea de progrese rapide cătrefinalizarea Uniunii economice și monetare