Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 21 iunie 2017 12:45

ETS/aviație: Asigurarea securității juridice în ceea ce privește reducerea emisiilor după 2016

La 21 iunie, reprezentanții permanenți au convenit asupra poziției de negociere a Consiliului în vederea extinderii dispozițiilor existente privind activitățile de aviație stabilite în sistemul UE de comercializare a emisiilor (ETS) după 2016 și a pregătirii pentru punerea în aplicare a măsurii globale bazate pe piață începând cu anul 2021. Consiliul este pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European.

Propunerea Comisiei pentru un nou regulament vine ca răspuns la acordul la care a ajuns în octombrie 2016 Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) de a introduce o măsură globală bazată pe piață începând cu anul 2021 pentru a reglementa emisiile generate de aviația internațională prin intermediul unui sistem de compensare, denumit și CORSIA (Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională). UE sprijină această măsură și urmărește să se alăture primei etape, care este voluntară.

Acordul la care s-a ajuns în cadrul Consiliului sprijină elementele principale ale propunerii Comisiei:

  • menținerea limitărilor actuale în domeniul de aplicare al EU ETS, în special prin prelungirea perioadei de derogare pentru zborurile din afara SEE;
  • stabilirea dispozițiilor pentru o reexaminare în vederea punerii în aplicare a măsurii globale bazate pe piață în cadrul UE, în special în Directiva ETS, odată ce toate deciziile OACI au fost luate;
  • sub rezerva acestei reexaminări, prevederea aplicării factorului linear de reducere (LRF) operatorilor de aeronave începând cu anul 2021 în sectorul aviației.

În plus, textul propunerii Comisiei a fost modificat, în special pentru a clarifica procesul de reexaminare.

Propunerea trebuie să fie adoptată până la sfârșitul acestui an, pentru a evita un vid juridic în ceea ce privește conformitatea cu regulamentul actual privind ETS în 2017 și pentru a asigura securitatea juridică pentru operatorii de aeronave și autoritățile de management. Datele pentru raportarea și restituirea certificatelor de emisii în 2017 ar fi 1 aprilie și, respectiv, 1 mai 2018.

Etapele următoare și context

În Parlamentul European, votul în cadrul Comisiei ENVI privind proiectul de raport referitor la propunere este programat pentru 11 iulie, iar votul în plen nu este prevăzut să aibă loc înainte de luna septembrie.

Comisia și-a prezentat propunerea la 3 februarie 2017 și a înaintat-o Consiliului Mediu la 28 februarie.

ETS și OACI - context

Schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) a fost lansată în 2005 pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE. Sectorul aviației face parte din regulamentul existent privind ETS. Emisiile provenite din sectorul aviației contribuie, de asemenea, la obiectivul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % până în 2020, comparativ cu nivelurile din 1990.

Se reamintește faptul că, în 2014, UE a decis să restrângă domeniul de aplicare al schemei ETS pentru a se aplica doar zborurilor din cadrul Spațiului Economic European (SEE), pentru a facilita progresul negocierilor în cadrul OACI și în speranța de a obține claritate în ceea ce privește emisiile provenind de la zborurile internaționale care conectează SEE și țări terțe. Perioada de derogare pentru zborurile din afara SEE a fost limitată în acel moment până la sfârșitul anului 2016.

Reforma ETS este în prezent în curs de negociere pentru perioada 2021-2030. O revizuire a reformei este planificată pentru momentul când obligațiile legale ale OACI vor deveni clare pentru punerea în aplicare a măsurii globale bazate pe piață. Va fi, de asemenea, asigurată coerența cu angajamentele asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990.

Măsura globală bazate pe piață a OACI are scopul de a reduce creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul aviației și de a stabiliza cifrele la nivelurile din 2020. Aplicarea măsurii va deveni obligatorie în 2027 pentru principalele țări care desfășoară activități de aviație, însă o etapă inițială va fi lansată în 2021, permițând țărilor să participe mai devreme în mod voluntar.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2024