Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 17 noiembrie 2023 16:40

Neutralitatea climatică: Consiliul este pregătit să înceapă discuțiile cu Parlamentul cu privire la cadrul UE de certificare a eliminărilor de dioxid de carbon

Astăzi, Consiliul și-a adoptat mandatul de negociere pentru discuțiile cu Parlamentul European cu privire la o propunere de instituire a primului cadru de certificare la nivelul UE pentru eliminările de dioxid de carbon. Acest cadru voluntar urmărește să faciliteze și să accelereze implementarea unor activități de eliminare de înaltă calitate a dioxidului de carbon în UE, având ca rezultat un impact pozitiv neechivoc asupra climei, combătând totodată dezinformarea ecologică.

Propunerea stabilește norme de monitorizare, raportare și verificare (MRV) pentru eliminările de dioxid de carbon. Completând eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), aceasta va contribui la obiectivul ambițios al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, astfel cum se prevede în Legea europeană a climei.

Mandatul de negociere, care a fost convenit la nivelul Coreperului, stabilește poziția Consiliului pentru începerea negocierilor („triloguri”) cu Parlamentul în vederea elaborării textului final al actului legislativ.

Teresa Ribera Rodríguez, deținătoarea interimară a mandatului de a treia vicepreședintă a guvernului și ministra tranziției ecologice și provocărilor demografice din Spania
Combaterea schimbărilor climatice și atingerea neutralității climatice necesită un efort „la 360 de grade”. Pe lângă faptul că luăm măsuri fără precedent pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, depunem eforturi și pentru a contrabalansa emisiile inevitabile cauzate de sectoarele greu de decarbonizat, care vor rămâne în mod inevitabil dependente de carbon. Eliminarea unor cantități tot mai mari de CO2 din atmosferă este esențială pentru a atinge un nivel net al emisiilor egal cu zero la nivel mondial și pentru a limita încălzirea globală la 1,5 °C. Mandatul de astăzi este primul pas către introducerea unui cadru cuprinzător de eliminare a dioxidului de carbon în legislația UE și pentru a demonstra în continuare eforturile noastre în domeniul climei.
Teresa Ribera Rodríguez, deținătoarea interimară a mandatului de a treia vicepreședintă a guvernului și ministra tranziției ecologice și provocărilor demografice din Spania
Teresa Ribera Rodríguez, deținătoarea interimară a mandatului de a treia vicepreședintă a guvernului și ministra tranziției ecologice și provocărilor demografice din Spania

Poziția Consiliului

Domeniul de aplicare al regulamentului

Regulamentul propus acoperă diferite tipuri de eliminare a dioxidului de carbon, inclusiv stocarea permanentă a dioxidului de carbon prin tehnologii industriale [cum ar fi captarea și stocarea carbonului bazată pe bioenergie (BECCS) și captarea directă a carbonului din aer urmată de stocare (DACCS)], agricultura carbonului (de exemplu, refacerea pădurilor și a solului și gestionarea zonelor umede) și stocarea carbonului în produse durabile (cum ar fi construcțiile pe bază de lemn).

Mandatul Consiliului extinde domeniul de aplicare al activităților care pot fi certificate în temeiul noului cadru pentru a include, pe lângă eliminările de dioxid de carbon, anumite tipuri de activități de agricultură a carbonului care reduc emisiile din solurile agricole, atât timp cât acestea conduc, în general, la o îmbunătățire a echilibrului carbonului în sol.

Activitățile care nu au ca rezultat eliminări ale dioxidului de carbon sau reduceri ale emisiilor din sol, cum ar fi evitarea defrișărilor sau reducerea emisiilor generate de creșterea animalelor, nu sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentului.

Criteriile și procedura de certificare

Mandatul menține cerința din propunerea Comisiei conform căreia activitățile de eliminare a dioxidului de carbon și de reducere a emisiilor din sol trebuie să îndeplinească patru criterii generale pentru a fi certificate: cuantifiCAre, supLImentare, stocare pe Termen lung și sustenabilitATE (CA.LI.T.ATE).

Pe baza criteriilor CA.LI.T.ATE, Comisia, asistată de un grup de experți, va elabora metodologii de certificare adaptate pentru diferite tipuri de activități de eliminare a dioxidului de carbon și de reducere a emisiilor din sol. Consiliul a introdus unele modificări pentru a defini mai precis domeniul de aplicare al actelor delegate care vor dezvolta metodologiile respective și pentru a ține mai bine seama de caracteristicile specifice ale activităților care fac obiectul regulamentului.

Mandatul Consiliului menține elementele-cheie ale procesului de certificare în două etape și caracterul voluntar al certificării. Pentru a solicita certificarea, operatorii vor trebui să prezinte informații cuprinzătoare privind activitatea în cauză și conformitatea preconizată a acesteia cu criteriile CA.LI.T.ATE unui organism de certificare, care va efectua apoi un audit independent pentru a verifica informațiile și, dacă sunt îndeplinite criteriile, va elibera un certificat. Organismul de certificare va trebui să efectueze audituri periodice de recertificare pentru a reconfirma conformitatea activității, cel puțin o dată la cinci ani.

Registre și revizuirea regulamentului

Mandatul Consiliului invită Comisia să instituie, la patru ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, un registru electronic comun la nivelul UE pentru a stoca documentele legate de procesul de certificare, inclusiv certificatele și rezumatele auditurilor de certificare, și pentru a facilita accesul publicului la astfel de informații. Până atunci, sistemele de certificare din cadrul respectiv trebuie să furnizeze registre publice bazate pe sisteme automatizate și interoperabile.

Textul prevede o revizuire a regulamentului care urmează să fie efectuată de Comisie până în 2028 și, ulterior, după fiecare exercițiu de evaluare în temeiul Acordului de la Paris.

Etapele următoare

Consiliul este acum pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a conveni asupra formei finale a actului legislativ, în așteptarea adoptării de către Parlament a poziției sale. Odată ce se va ajunge la un acord provizoriu, textul final va trebui să fie adoptat în mod formal de ambele instituții.

Context

Deși prioritatea UE în ceea ce privește acțiunile climatice este reducerea rapidă a emisiilor de GES, pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050, aceasta va trebui, de asemenea, să compenseze emisiile reziduale greu de redus prin intensificarea eliminărilor de dioxid de carbon din atmosferă. Ca un prim pas către integrarea într-o măsură mai mare a schemelor de eliminare a dioxidului de carbon în politica UE privind clima, Comisia Europeană a propus, la 30 noiembrie 2022, un regulament de creare a unui cadru voluntar la nivelul UE pentru certificarea eliminărilor de înaltă calitate de dioxid de carbon.

Obiectivul propunerii este de a încuraja dezvoltarea tehnologiilor de eliminare a dioxidului de carbon și a soluțiilor durabile de agricultură a carbonului. Aceasta urmărește, de asemenea, să creeze noi oportunități de venit pentru industriile care utilizează tehnologii de eliminare a dioxidului de carbon sau care dezvoltă produse durabile de stocare a carbonului, precum și pentru administratorii de terenuri care adoptă practici inovatoare de agricultură a carbonului. În acest scop, propunerea stabilește norme clare și fiabile la nivelul UE pentru cuantificarea, monitorizarea și verificarea eliminărilor de dioxid de carbon.

După ce Parlamentul European își va adopta poziția cu privire la regulamentul propus, colegiuitorii vor începe negocierile cu privire la forma finală a textului.

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 14 ianuarie 2025