Skip to content

Cronologie – Un acces mai bun la probele electronice, pentru combaterea criminalității

  • 2023

    14 februarie

    Consiliul autorizează statele membre să ratifice protocolul la Convenția de la Budapesta

    Consiliul a adoptat o decizie de autorizare a statelor membre să ratifice, în interesul UE, Al doilea protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică (Convenția de la Budapesta).

    Protocolul va îmbunătăți accesul transfrontalier la probele electronice, pentru utilizarea lor în cadrul procedurilor penale. Acesta va contribui la combaterea criminalității informatice și a altor forme de criminalitate la nivel mondial prin simplificarea cooperării dintre statele membre și țările terțe, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a persoanelor, precum și respectarea standardelor UE în materie de protecție a datelor.

  • 2023

    25 ianuarie

    Consiliul confirmă acordul cu privire la noi norme pentru îmbunătățirea accesului transfrontalier la probele electronice

    Ambasadorii la UE ai statelor membre au confirmat astăzi acordul la care s-a ajuns între președinția Consiliului și Parlamentul European cu privire la proiectul de regulament și la proiectul de directivă privind accesul transfrontalier la probele electronice.

    Textele convenite vor permite autorităților relevante să adreseze ordine judiciare privind probele electronice direct prestatorilor de servicii dintr-un alt stat membru.

  • 2022

    5 aprilie

    Accesul la probele electronice: Consiliul autorizează statele membre să semneze un acord internațional

    Consiliul a adoptat o decizie de autorizare a statelor membre să semneze, în interesul UE, al doilea protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică (Convenția de la Budapesta).

    Acest protocol va îmbunătăți accesul transfrontalier la probele electronice, pentru utilizarea lor în cadrul procedurilor penale. Acest lucru va contribui la combaterea criminalității informatice și a altor forme de criminalitate la nivel mondial prin simplificarea cooperării dintre statele membre și țările terțe, asigurându-se în același timp un nivel ridicat de protecție a persoanelor, precum și respectarea standardelor UE în materie de protecție a datelor.

  • 2019

    6-14 iunie

    Consiliul acordă mandat Comisiei pentru a negocia acorduri internaționale privind probele electronice

    Consiliul a adoptat două mandate prin care Comisia este autorizată:

    • să negocieze în numele UE un acord cu SUA care să faciliteze accesul la probele electronice în scopul cooperării judiciare în materie penală
    • să participe la negocierile din cadrul Consiliului Europei cu privire la un al doilea protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică

    În ambele cazuri, se urmărește facilitarea accesului la probele electronice, cum ar fi e-mailurile sau documentele aflate în cloud, pentru utilizarea lor în cadrul procedurilor penale. Dacă într-o etapă ulterioară negocierile vor fi încheiate cu succes, acordul și, respectiv, protocolul vor completa cadrul UE privind accesul la probele electronice, care este discutat în prezent de către instituțiile UE și în privința căruia Consiliul și-a adoptat poziția în decembrie 2018 și în martie 2019.

  • 2019

    8 martie

    Consiliul convine asupra poziției sale vizând normele privind desemnarea reprezentanților legali pentru obținerea de probe

    Consiliul a convenit asupra poziției sale referitoare la Directiva privind desemnarea reprezentanților legali pentru obținerea de probe în cadrul procedurilor penale. Directiva va fi un instrument esențial pentru aplicarea viitorului regulament privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală, cu privire la care Consiliul și-a adoptat poziția în luna decembrie a anului trecut. Directiva prevede norme pentru desemnarea reprezentanților legali ai furnizorilor de servicii, al căror rol este de a primi și de a răspunde unor astfel de ordine.

  • 2018

    7 decembrie

    Regulamentul privind accesul transfrontalier la probele electronice: Consiliul își stabilește poziția

    Consiliul și-a stabilit poziția în ceea ce privește regulamentul privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală. Acesta este pregătit acum să înceapă negocierile cu Parlamentul European, cu scopul de a se ajunge la un acord înainte de încheierea mandatului legislativ.

  • 2018

    11 octombrie

    Miniștrii justiției discută regulamentul privind ordinele europene de divulgare și de păstrare

    Miniștrii justiției au discutat regulamentul privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice. Numeroase state membre s-au arătat dispuse să ajungă la un compromis și să discute includerea, sub o formă sau alta, a unei proceduri de notificare. Lucrările vor continua la nivel de experți pentru a încerca detalierea posibilelor caracteristici principale ale unei astfel de notificări.

  • 2018

    4 iunie

    Legea CLOUD din SUA: miniștrii solicită negocierea cu autoritățile din SUA

    Miniștrii justiției și afacerilor interne au discutat pachetul privind probele electronice. Referitor la adoptarea Legii CLOUD din SUA, Consiliul și-a exprimat sprijinul pentru o abordare comună la nivelul UE. Consiliul a încurajat Comisia să își continue contactele cu autoritățile din SUA și să prezinte urgent un mandat de negociere.

  • 2018

    17 aprilie

    Comisia prezintă propuneri legislative privind probele electronice

    Comisia Europeană a prezentat un pachet de propuneri legislative privind probele electronice:

    • un regulament privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală
    • o directivă de stabilire a unor norme armonizate privind desemnarea reprezentanților legali în scopul obținerii de probe în cadrul procedurilor penale
  • 2017

    20 noiembrie

    Concluziile Consiliului solicită o nouă propunere legislativă

    Consiliul a adoptat concluzii privind comunicarea Comisiei referitoare la construirea unei securități cibernetice puternice pentru UE. În concluziile sale, Consiliul a solicitat Comisiei să prezinte o propunere legislativă în prima parte a anului 2018 pentru îmbunătățirea accesului transfrontalier la probele electronice. De asemenea, a solicitat Comisiei să prezinte, până în decembrie 2017, un raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor practice de îmbunătățire a accesului transfrontalier la probe electronice.

  • 2017

    23 iunie

    Liderii UE consideră accesul la probele electronice esențial pentru combaterea terorismului

    În concluziile sale din iunie 2017, Consiliul European a considerat că un bun acces la probele electronice este esențial pentru combaterea infracțiunilor grave și a terorismului.

  • 2016

    9 iunie

    Consiliul adoptă concluzii privind îmbunătățirea justiției penale în spațiul cibernetic

    Consiliul a adoptat concluzii privind îmbunătățirea justiției penale în spațiul cibernetic. În concluziile sale, Consiliul a subliniat importanța crescândă a probelor electronice în procedurile penale pentru toate tipurile de infracțiuni și în special pentru terorism. Concluziile stabilesc măsuri concrete pentru acțiuni și urmărire în viitor.

  • 2016

    24 martie

    Miniștrii justiției și afacerilor interne solicită un mai bun acces la probele electronice, în contextul recentului atac de la Bruxelles

    Într-o declarație comună emisă la două zile după atacurile teroriste de la Bruxelles, miniștrii justiției și afacerilor interne au subliniat necesitatea de a găsi modalități de a obține probe digitale mai rapid și mai eficient.

Ultima revizuire: 5 februarie 2025