Skip to content
  • Consiliul Uniunii Europene
  • Comunicat de presă
  • 17 iulie 2017 19:50

Convenția de la Aarhus: Consiliul adoptă poziția UE pentru viitoarea reuniune a părților

La 17 iulie 2017, Consiliul a adoptat o decizie privind poziția Uniunii Europene la cea de a șasea sesiune a reuniunii părților la Convenția de la Aarhus (MoP-6) în legătură cu o cauză împotriva UE cu care a fost sesizat Comitetul Convenției pentru examinarea respectării dispozițiilor.

Comitetul consideră că, în ceea ce privește această cauză, UE încalcă dispozițiile Convenției prin faptul că nu acordă un acces suficient la justiție organizațiilor de protecție a mediului și cetățenilor. Constatările sunt prezentate în cadrul unui proiect de decizie Aarhus, care va fi transmis spre examinare de către părțile la Convenție în cadrul MoP-6.

În special, Comitetul constată că nici Regulamentul UE nr. 1367/2006 și nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu pun în aplicare sau nu respectă obligațiile stabilite în temeiul Convenției.

În decizia Consiliului, UE, cu unanimitatea statelor membre, acceptă proiectul de decizie Aarhus, sub rezerva unor modificări pentru a clarifica, printre altele, că reuniunea părților nu intenționează să solicite UE să interfereze cu independența sistemului său judiciar.

UE și statele sale membre își reafirmă angajamentul deplin față de principiile și obiectivele Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la procesul decizional și accesul la justiție în probleme de mediu, precum și sprijinul necondiționat față de mecanismul de asigurare a conformității al acesteia.

Comisia a formulat o declarație de consemnat în procesul-verbal al Consiliului.

În cadrul viitoarei reuniunii MoP-6, care va avea loc la Budva (Muntenegru) în perioada 11-15 septembrie 2017, UE își va prezenta poziția ca o acceptare condiționată a proiectului de decizie Aarhus și este pregătită să colaboreze într-un mod constructiv și pozitiv cu Comitetul Convenției pentru examinarea respectării dispozițiilor și cu celelalte părți la reuniune. În caz de vot, UE va vota colectiv pentru cele 28 de state membre cu privire la această chestiune.

Etapele următoare

Decizia Consiliului intră în vigoare imediat după adoptarea sa și va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE cât de curând posibil.

Consiliul va comunica această decizieSecretariatului Convenției de la Aarhus în vederea pregătirilor pentru MoP-6.

Context

Convenția de la Aarhus este un acord multilateral care are obiectivul de a garanta drepturile cetățenilor privind accesul la informație, accesul la participarea publicului și accesul la justiție în probleme de mediu. Împreună cu Protocolul privind Registrul poluanților emiși și transferați, Convenția este unul dintre cele două instrumente cu caracter juridic obligatoriu care introduc și pun în aplicare principiul 10 al Declarației de la Rio privind mediul și dezvoltarea.

Convenția a intrat în vigoare în 2001 și are 47 de părți din Europa și din Asia Centrală. Printre acestea se numără și cele 28 de state membre și UE, care a aprobat-o la 17 februarie 2005. La nivelul UE, obligațiile Convenției sunt puse în aplicare prin Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, cunoscut sub numele de Regulamentul Aarhus.

În 2008, organizația neguvernamentală Client Earth a sesizat Comitetul Convenției pentru examinarea respectării dispozițiilor cu privire la nerespectarea suficientă de către UE a obligațiilor care îi revin în temeiul Convenției. În urma unor discuții îndelungate, Comitetul a prezentat constatările sale Uniunii Europene la 17 martie 2017.

Comisia a prezentat o propunere de decizie a Consiliului, la 29 iunie 2017, care propune un vot negativ cu privire la aprobarea constatărilor în această cauză având ca obiect examinarea respectării dispozițiilor. Consiliul a ajuns în unanimitate la o decizie de a modifica această propunere.

Vizitați pagina reuniunii

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Ultima revizuire: 13 ianuarie 2024