Skip to content
  • Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie, 04-05/12/2017, 4-5 decembrie 2017

Principalele rezultate

Telecomunicații

Reuniunea de astăzi a reprezentat un nou pas către piața unică digitală, care este esențială pentru competitivitatea și prosperitatea Europei. Am ajuns la un acord privind un mandat de actualizare a normelor pentru OAREC și am avut discuții constructive cu privire la modalitățile de a avansa lucrările privind două chestiuni importante: viața privată și comunicațiile electronice și fluxul liber al datelor fără caracter personal. Dezbaterea a arătat un sprijin puternic din partea statelor membre pentru propunerea privind fluxul liber al datelor și pentru eforturile Președinției de a ajunge la un acord în cadrul Consiliului în cursul acestui an. Urve Palo, președinte al Consiliului și ministru al antreprenoriatului și al tehnologiei informației

Consiliul a convenit asupra poziției sale (abordarea generală) cu privire la actualizarea normelor aplicabile Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC). Aceasta va servi drept mandat pentru negocierile cu Parlamentul European. Consiliul a convenit că noile norme ar trebui să fie uniformizate cu mandatul său privind Codul european al comunicațiilor electronice, având în vedere că cele două propuneri sunt strâns legate. Negocierile privind ambele dosare se vor derula în paralel.

Miniștrii au discutat despre încă două chestiuni care fac parte din piața unică digitală. Aceștia au analizat progresele înregistrate cu privire la o propunere de actualizare a normelor privind confidențialitatea în comunicațiile electronice (viața privată și comunicațiile electronice). Proiectul de regulament este destinat să asigure un nivel înalt de protecție a vieții private, a comunicațiilor și a datelor personale în sectorul comunicațiilor electronice. Consiliul a remarcat că sunt necesare discuții suplimentare privind anumite elemente înainte de a putea aproba o abordare generală.

Consiliul a discutat și proiectul de regulament privind fluxul liber al datelor fără caracter personal. Regulamentul ar pune capăt cerințelor nejustificate de localizare a datelor și ar stabili un cadru clar pentru fluxul transfrontalier al datelor fără caracter personal în UE. Miniștrii au sprijinit în mod ferm propunerea și eforturile de a se ajunge rapid la un acord cu privire la aceasta.

Ministrul Palo a semnat o foaie de parcurs privind 5G care stabilește termene specifice pentru armonizarea spectrului necesar pentru introducerea 5G, astfel cum a fost convenită de statele membre, și care confirmă obiectivul de a poziționa Europa drept lider de piață la nivel mondial în ceea ce privește 5G.

Transporturi

Consiliul a examinat progresele înregistrate în ceea ce privește un set esențial de propuneri privind transportul rutier. Acestea fac parte din pachetul privind mobilitatea prezentat de Comisie în luna mai a acestui an. Propunerile vizează accesul la ocupația de operator de transport, accesul la piață, inclusiv în ceea ce privește cabotajul, și condițiile de muncă ale conducătorilor auto. Normele propuse privind îmbunătățirea condițiilor de muncă ale transportatorilor includ noi dispoziții referitoare la detașarea lucrătorilor în sectorul transportului rutier, precum și norme privind durata de conducere și perioadele de repaus pentru conducătorii auto. „Am realizat progrese semnificative privind o serie de aspecte ale acestor propuneri dar sunt necesare eforturi suplimentare, în special în ceea ce privește conducătorii auto detașați și normele în materie de cabotaj. Sper că lucrările desfășurate până în prezent, precum și dezbaterea de astăzi, vor duce la progrese semnificative privind aceste propuneri și, în special, ne vor permite să avansăm în ceea ce privește chestiunile restante”, a declarat Kadri Simson, președinte al Consiliului și ministru al afacerilor economice și al infrastructurii.

Miniștrii au desfășurat o dezbatere de orientare privind propunerile de taxare rutieră, care fac parte din același pachet privind transportul rutier. Printre acestea se numără propunerea de directivă privind Eurovigneta, care vizează consolidarea principiilor „poluatorul plătește” și „utilizatorul plătește”, și o directivă revizuită privind serviciul european de taxare rutieră electronică (SETRE), care ar facilita utilizarea sistemelor de taxare electronică în întreaga UE. Punctele de vedere ale miniștrilor vor contribui la lucrările viitoare cu privire la aceste propuneri.

Consiliul a analizat progresele înregistrate în ceea ce privește propunerea de regulament privind protecția concurenței în domeniul transportului aerian. Obiectivul regulamentului este acela de a asigura concurența loială între companiile aeriene din UE și transportatorii din țările terțe, menținând în același timp condiții care să garanteze un nivel ridicat de conectivitate.

De asemenea, Consiliul a adoptat trei seturi de concluzii privind: progresele în ceea ce privește rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) și Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) pentru transporturi; digitalizarea transporturilor și evaluarea la jumătatea perioadei a Galileo, EGNOS și a Agenției GNSS European. „Aceste trei seturi de concluzii reflectă importanța pe care președinția estoniană o acordă conectivității și inovării. Propunerile vizează cooperarea la nivel european pentru a permite cetățenilor noștri să se deplaseze mai ușor, pentru a asigura o viață mai sigură și chiar mai confortabilă”, a declarat ministrul Simson.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 15 ianuarie 2025