"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Miniștrii mediului din UE au aprobat concluziile Consiliului privind pregătirile pentru Conferința Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 2023 (COP28), care va avea loc la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, în perioada 30 noiembrie-12 decembrie 2023. Concluziile vor servi drept poziție generală de negociere a UE în cadrul COP28.
Astăzi transmitem un mesaj puternic partenerilor noștri: UE este liderul mondial în domeniul acțiunilor climatice. La Dubai, ne vom afla în prima linie a negocierilor pentru a arăta că UE își asumă angajamentul cel mai ferm față de tranziția verde și pentru a-i încuraja pe partenerii noștri să ne urmeze exemplul. UE este un motor al schimbării și trebuie să avem o poziție unitară în lume. Nu putem folosi nicicum greutățile drept scuză pentru a reveni la o situație asemănătoare celei în care ne aflam înainte de Acordul de la Paris.
Teresa Ribera Rodríguez, a treia vicepreședintă interimară a guvernului spaniol și ministra tranziției ecologice și provocărilor demografice
În concluziile sale, Consiliul a subliniat importanța intensificării substanțiale a ambițiilor climatice globale pentru a menține în sfera posibilului obiectivul de 1,5 °C stabilit la Paris. Totodată, pentru a se accelera tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, Consiliul a solicitat eliminarea treptată la nivel mondial, cu mult înainte de 2050, a combustibililor fosili produși fără măsuri de reducere a emisiilor, precum și eliminarea treptată la nivel mondial, cât mai curând posibil, a subvențiilor pentru combustibilii fosili. Miniștrii au încurajat acțiunile la nivel mondial în vederea triplării capacității instalate de producere de energie din surse regenerabile la 11 TW și a dublării ratei de îmbunătățire a eficienței energetice până în 2030.
Consiliul a subliniat, de asemenea, importanța încheierii cu succes a primei evaluări la nivel global în cadrul COP28 și a reînnoit angajamentul ferm asumat de UE și de statele sale membre de a-și intensifica în continuare contribuția la finanțarea combaterii schimbărilor climatice la nivel internațional.
Contribuția stabilită la nivel național a UE care urmează să fie comunicată CCONUSC
Miniștrii au aprobat o contribuție stabilită la nivel național (CSN) actualizată, pe care UE o va comunica Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC). CSN-urile fac parte integrantă din Acordul de la Paris, care impune fiecărei părți la convenție să își comunice acțiunile climatice post-2020. Noua CSN a UE a fost actualizată pe fundalul adoptării tuturor elementelor esențiale ale pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55”. În acest context, punerea în aplicare deplină a cadrului legislativ „Pregătiți pentru 55” ar putea permite UE și statelor sale membre să depășească obiectivul UE de a obține, până în 2030, o reducere internă netă a emisiilor de GES cu cel puțin 55% comparativ cu 1990.
CSN-urile reflectă eforturile depuse de fiecare țară pentru a reduce emisiile la nivel național și pentru a se adapta la efectele schimbărilor climatice. UE comunică o singură CSN în numele UE și al statelor sale membre.
Acordul de la Paris: drumul UE către neutralitatea climatică (Infografic)
Standardele privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele
Miniștrii au ajuns la un acord („abordare generală”) cu privire la o propunere de revizuire a Regulamentului referitor la standardele privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi.
Prin acordul de astăzi, ne-am reafirmat angajamentul de a ne atinge obiectivele climatice ambițioase. Camioanele, autobuzele și autocarele reprezintă o parte importantă a transportului rutier, care afectează viața de zi cu zi a milioane de cetățeni. Cetățenii merită să trăiască într-un mediu mai verde și mai sănătos, iar acum suntem cu un pas mai aproape de acest obiectiv. În același timp, asigurăm competitivitatea industriei, prin clarificarea foii de parcurs referitoare la noi investiții.
Teresa Ribera Rodríguez, a treia vicepreședintă interimară a guvernului spaniol și ministra tranziției ecologice și provocărilor demografice
Propunerea vizează reducerea în continuare a emisiilor de CO2 în sectorul transportului rutier, în conformitate cu obiectivele climatice ale UE, prin creșterea obiectivelor de reducere a emisiilor pentru 2030 și prin introducerea de noi obiective pentru 2035 și 2040. În plus, obiectivele se vor aplica și altor categorii de vehicule, în speță autobuzelor și remorcilor. În ceea ce privește autobuzele urbane, miniștrii au convenit că toate autobuzele urbane noi vor fi autobuze cu emisii zero începând din 2035 și au stabilit totodată un obiectiv intermediar de 85% pentru această categorie până în 2030.
Consiliul a ajuns la un acord („abordare generală”) cu privire la o propunere de revizuire a Directivei privind epurarea apelor uzate urbane.
Propunerea extinde domeniul de aplicare al directivei la aglomerările mici și solicită statelor membre să elaboreze planuri pentru ca orașele mari să gestioneze scurgerile de apă urbane generate de precipitații. Aceasta introduce, de asemenea, un obiectiv obligatoriu de neutralitate energetică pentru sectorul epurării apelor uzate urbane pe care fiecare stat membru trebuie să îl îndeplinească până în 2040, alături de obiective intermediare pentru 2030 și 2035.
Abordarea generală va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la forma finală a actului legislativ.
Delegația elenă a informat miniștrii cu privire la modul în care Directiva privind inundațiile a funcționat ca instrument de prevenire în timpul recentelor inundații din Grecia.
Această resursă este disponibilă momentan doar în următoarele limbi:
Miniștrii au urmărit prezentarea de către Italia, Grecia și Portugalia a impactului sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) asupra transportului maritim de mărfuri.
Această resursă este disponibilă momentan doar în următoarele limbi:
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.