Skip to content
  • Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie (Transporturi), 3 iunie 2021

Principalele rezultate

Cerul unic european 2+

Consiliul a convenit asupra poziției sale (abordare generală) cu privire la propunerile de revizuire a cadrului legislativ privind Cerul unic european (SES). Inițiativa SES își propune să reformeze sectorul serviciilor de navigație aeriană pentru a eficientiza modul în care este organizat și gestionat spațiul aerian european.

Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuințelor, președintele reuniunii de astăzi
Managementul traficului aerian este diferit de orice altă activitate economică. Este legat în mod intrinsec de siguranța și securitatea cetățenilor, iar reglementarea sa nu poate fi lăsată în întregime pe seama pieței. Având în vedere impactul enorm al pandemiei de COVID-19 asupra aviației, sectorul are nevoie de o reformă atent analizată, care să asigure simplificarea și să reducă costurile, ca bază pentru redresarea sa. În plus, această reformă trebuie să contribuie la reducerea impactului aviației asupra mediului. Poziția Consiliului ține seama pe deplin de acest aspect. În același timp, se asigură că măsurile sunt luate la nivelul cel mai eficient și că sunt respectate drepturile și responsabilitățile statelor membre, în temeiul Convenției de la Chicago, în ceea ce privește siguranța și securitatea spațiului lor aerian.
Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuințelor, președintele reuniunii de astăzi
Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuințelor, președintele reuniunii de astăzi

Vehicule închiriate

Consiliul a convenit asupra unei abordări generale referitoare la normele revizuite privind utilizarea vehiculelor închiriate pentru transportul rutier de mărfuri. Propunerea urmărește să stabilească un cadru de reglementare clar și uniform pentru piața vehiculelor închiriate legată de transportul de mărfuri și să reducă restricțiile privind utilizarea vehiculelor închiriate în transportul internațional.

Certificate de navigație interioară din țări terțe

Consiliul a convenit, de asemenea, asupra unei abordări generale cu privire la o propunere de directivă de modificare privind măsurile tranzitorii pentru recunoașterea certificatelor de navigație interioară din țări terțe. Modificarea va asigura continuitatea și securitatea juridică pentru persoanele fizice și operatorii economici din sectorul căilor navigabile interioare.

Transportul feroviar în avangarda mobilității inteligente și durabile

Consiliul a aprobat concluzii intitulate „Transportul feroviar în avangarda mobilității inteligente și durabile”.

În contextul Pactului verde european, al Strategiei pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă și, desigur, al Anului european al căilor ferate, acum este momentul ideal în care Consiliul să facă un bilanț al eforturilor de promovare a căilor ferate și să formuleze o declarație politică ambițioasă privind transportul feroviar. Plasarea transportului feroviar în avangardă a reprezentat unul dintre obiectivele președinției portugheze și reflectă perfect obiectivele de politică ale UE. Este foarte important pentru mine ca, atunci când vorbim despre căile ferate într-un context de politici, să fim conștienți de valoarea acestui sector pentru o mobilitate mai ecologică, de contribuția sa la coeziunea societală și teritorială, precum și la industrializare și la dezvoltarea economică. Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuințelor, președintele reuniunii de astăzi

Mobilitatea sustenabilă și inteligentă

Consiliul a adoptat, de asemenea, concluzii privind Strategia Comisiei pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă. Miniștrii au desfășurat apoi un schimb de opinii în ceea ce privește calea de urmat cu privire la această strategie, inclusiv cu privire la o serie de elemente care nu sunt detaliate în concluziile Consiliului. Discuția, precum și concluziile, vor ajuta Comisia să își concentreze activitățile viitoare în acest domeniu.

Sunt foarte mulțumit de consensul la care noi, miniștrii transporturilor, am ajuns cu privire la acest text ambițios și orientat spre viitor. Aceste concluzii transmit un mesaj politic clar cu privire la angajamentul nostru față de un sistem de transport și de mobilitate mai sustenabil, incluziv, inteligent, sigur și rezilient. Această transformare este esențială și va reprezenta o contribuție majoră la îndeplinirea obiectivului nostru de realizare a neutralității climatice a UE până în 2050, în conformitate cu Acordul de la Paris. Transportul se află de acum în centrul abordării problemelor noastre climatice. Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuințelor, președintele reuniunii de astăzi

Diverse

Președinția a informat miniștrii cu privire la stadiul actual al propunerii de revizuire a normelor UE privind taxarea rutieră (Directiva privind eurovinieta) pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, a face transportul rutier mai ecologic și a contribui la finanțarea infrastructurii rutiere. Președinția portugheză urmărește să ajungă la un acord politic cu Parlamentul European cu privire la acest dosar prioritar înainte de sfârșitul mandatului său.

Consiliul a discutat un punct din categoria „Diverse” adus în discuție de delegația lituaniană cu privire la aterizarea forțată a aeronavei civile la Minsk la 23 mai. Miniștrii au sprijinit punctul lituanian din categoria „Diverse” și concluziile Consiliului European din 24 mai. Aceștia au confirmat importanța menținerii unui front puternic și unit pentru a proteja siguranța și securitatea cetățenilor UE.

Ca ultim punct după o lungă listă de puncte din categoria „Diverse”, viitoarea președinție slovenă și-a prezentat programul de lucru pentru a doua jumătate a anului 2021.

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Transporturi, Telecomunicații și Energie

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 16 ianuarie 2025