"Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătățiți experiența de navigare. Cookie-urile necesare au rolul de a susține funcții esențiale ale site-ului Consiliului. Cookie-urile opționale ne ajută să realizăm rapoarte statistice anonime și agregate pentru a răspunde mai bine nevoilor dvs.
Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport, 12-13 mai 2025
Principalele rezultate
Marți, 13 mai
Cultură/audiovizual
Serviciile mass-media audiovizuale
Consiliul a aprobat concluzii privind evaluarea cadrului juridic pentru serviciile mass-media audiovizuale și serviciile de platformă de partajare a materialelor video.
Într-un peisaj mediatic în continuă schimbare, avem nevoie de norme care să fie atât solide, cât și adaptabile. Concluziile de astăzi evidențiază cele mai presante provocări cu care se confruntă sectorul mass-mediei audiovizuale din UE și solicită o abordare care să garanteze că toți cetățenii noștri sunt protejați împotriva conținutului dăunător mulți ani de acum înainte. Dezvoltarea tehnologiei este inevitabilă – sarcina noastră nu este de a bloca aceste schimbări, ci de a ne pregăti pentru utilizarea lor eficientă.
Hanna Wróblewska, ministra poloneză a culturii și patrimoniului național
În concluziile sale, Consiliul subliniază rolul esențial jucat de DSMAV în asigurarea unui cadru juridic pentru protejarea și promovarea unei piețe europene a mass-mediei audiovizuale diversificate, echitabile, sigure, de încredere și competitive, precum și a unui conținut audiovizual independent, de încredere și divers din punct de vedere cultural.
Miniștrii au aprobat concluzii ale Consiliului privind sprijinirea tinerilor artiști și profesioniști din domeniul cultural și creativ în lansarea carierei lor.
Artiștii și profesioniștii din domeniul cultural, precum și acordarea de sprijin sectoarelor culturale și creative se numără printre principalele priorități ale Planului de lucru al UE în domeniul culturii pentru perioada 2023-2026. Cu toate acestea, tinerii artiști și creatori se confruntă în continuare cu numeroase provocări, iar concluziile invocate urmăresc să abordeze aceste provocări printr-o serie de propuneri de inițiative și acțiuni.
Busola pentru cultură și viitorul programului „Europa creativă”
Miniștrii au participat la o dezbatere de orientare axată pe două subiecte: viitorul program „Europa creativă” și viitorul cadru strategic pentru cultură, cunoscut sub numele de „Busola pentru cultură”.
În mod deosebit, ei au discutat despre provocările actuale cu care se confruntă sectoarele culturale și creative, precum și despre măsura în care programul „Europa creativă” ar trebui adaptat pentru a aborda mai bine aceste provocări.
Miniștrii au mai analizat modalitățile în care Busola pentru cultură ar putea să depășească statu-quo-ul și să garanteze că importanța strategică a culturii este recunoscută, alături de noile priorități politice care apar la nivelul UE și al statelor membre.
Reușitele modelului european de finanțare și de reglementare pentru cinematografie (informare din partea Franței)
Kiruna: Capitală Europeană a Culturii 2029 (informare din partea Suediei)
Cartea albă de la Chemnitz: 40 de recomandări din 40 de ani de existență a programului „Capitalele europene ale culturii” (informare din partea Germaniei)
Valoarea sectoarelor culturale și creative în dezvoltarea IA: protejarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și asigurarea transparenței în Codul de bune practici în temeiul Regulamentului IA (informare din partea Spaniei și a Portugaliei, cu sprijinul Italiei)
Mondiacult 2025: Conferința mondială a UNESCO privind politicile culturale și dezvoltarea durabilă (Barcelona, 29 septembrie-1 octombrie 2025) (informare din partea Spaniei)
Transparența în ceea ce privește proprietatea asupra mass-mediei și finanțarea acesteia (informare din partea Croației)
Catalizarea sprijinului mondial pentru cultura și patrimoniul cultural ale Ucrainei în cadrul Conferinței privind redresarea Ucrainei de la Roma, 10-11 iulie 2025 (informare din partea Italiei)
Contribuția cooperării UE în domeniul culturii la memoria europeană comună și la consolidarea rezilienței UE (informare din partea Lituaniei, Estoniei și Letoniei)
Contribuția culturii la pregătirea UE: conservarea pe termen lung a patrimoniului cultural digital (informare din partea Estoniei)
Programul de lucru al viitoarei președinții (informare din partea Danemarcei)
Consiliul a aprobat concluzii privind o abordare integrată a sportului și a activității fizice în contextul educației.
Copiii și tinerii devin din ce în ce mai sedentari, cu consecințe potențial grave pentru sănătatea lor fizică și mintală. Un accent mai mare pe activitatea fizică în învățământ și un acces mai bun la infrastructura sportivă școlară pot contribui la combaterea acestei tendințe îngrijorătoare, promovând obiceiuri sănătoase și o dragoste pentru mișcare ce va dura o viață întreagă.
Piotr Borys, secretar de stat la Ministerul Sportului și Turismului
Concluziile urmăresc să abordeze provocările actuale în ceea ce privește creșterea nivelului de activitate fizică în rândul copiilor și al tinerilor și să promoveze sportul ca instrument care poate asigura sănătatea fizică și mintală, în special prin examinarea modului în care contextul școlar (în timpul și în afara orelor de curs) poate fi utilizat pentru a integra activitatea fizică în viața de zi cu zi.
Consiliul a desfășurat o dezbatere de orientare privind rolul sportivilor în elaborarea politicilor în domeniul sportului. Miniștrii s-au axat pe valoarea experienței și a cunoștințelor profesionale ale sportivilor și au discutat despre modalități de a-i implica în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul sportului la toate nivelurile, în special în ceea ce privește identificarea provocărilor, propunerea de soluții și asigurarea faptului că politicile reflectă nevoile comunității sportive.
Următoarele puncte au fost abordate în cadrul rubricii „Diverse”:
Impactul invaziei pe scară largă a Rusiei asupra sectorului sportului din Ucraina (informare din partea președinției)
Dimensiunea europeană și socială a celei de a XXV-a ediții a Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă, Milano-Cortina 2026: evenimente sportive majore, modelul european în domeniul sportului și rolul voluntariatului (informare din partea Italiei)
Agenția Mondială Antidoping (WADA): reuniunea Consiliului fondator din 5 decembrie 2024 (informare din partea unui reprezentant al statelor membre ale UE cu privire la Consiliul fondator al WADA)
9 mai 2025: sportul sărbătorește Ziua Europei (informare din partea Spaniei)
Programul de lucru al viitoarei președinții (informare din partea Danemarcei)
Prânz informal
Miniștrii sportului au participat la un prânz de lucru informal pe tema cooperării transsectoriale pentru promovarea sportului și a activității fizice în școli.
Ca parte a pachetului privind învățământul superior, Consiliul a adoptat o recomandare privind un sistem european de asigurare a calității și de recunoaștere în învățământul superior și a aprobat o rezoluție privind o etichetă de diplomă europeană comună și etapele următoare către o posibilă diplomă europeană comună.
Acordurile la care s-a ajuns astăzi înseamnă pentru noi un pas înainte către una dintre principalele priorități strategice pentru viitorul învățământului superior în UE: o posibilă diplomă europeană comună care să stimuleze, la scară mondială, atractivitatea și competitivitatea învățământului superior european. Ele reprezintă o etapă importantă în eforturile noastre de aprofundare a cooperării europene în sectorul învățământului superior și de consolidare a poziției acestuia la nivel mondial.
Andrzej Szeptycki, ministrul adjunct polonez al științei și învățământului superior
Recomandarea se axează pe îmbunătățirea sistemelor de asigurare a calității în învățământul superior pentru a consolida încrederea, responsabilitatea și cooperarea transnațională în interiorul UE. Ea cuprinde un set de criterii pe baza cărora ar putea fi acordată o etichetă de diplomă europeană comună programelor comune realizate prin cooperare transnațională între instituții de învățământ superior din țări diferite, dintre care cel puțin două să fie state membre ale UE. Rezoluția descrie viziunea Consiliului privind o etichetă de diplomă europeană comună și propune o foaie de parcurs în trei etape care să fie executată până în 2029.
Miniștrii educației din UE au aprobat concluzii privind practicile incluzive, centrate pe elev, în educația și îngrijirea timpurie și în educația școlară. Concluziile reflectă necesitatea de a construi sisteme de educație și formare mai reziliente și mai incluzive și de a asigura accesul tuturor la educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții de înaltă calitate și favorabile incluziunii.
Consiliul a purtat o dezbatere de orientare referitor la rolul uniunii competențelor în consolidarea spațiului european al educației (SEE).
Miniștrii au discutat în ce fel ar putea uniunea competențelor și spațiul european al educației să se completeze reciproc cel mai bine pentru a asigura o educație și o formare de înaltă calitate și incluzive pentru toți cursanții, evitându-se totodată redundanțele și sarcinile administrative inutile.
De asemenea, aceștia și-au împărtășit opiniile cu privire la elementele esențiale ale uniunii competențelor cărora ar trebui să li se acorde prioritate pentru a sprijini obiectivele spațiului european al educației și au analizat cum s-ar putea simplifica guvernanța astfel încât să se asigure o mai mare coerență, iar procesul decizional să fie mai rapid.
Următoarele puncte au fost abordate în cadrul rubricii „Diverse”:
Promovarea prin educație a informării cu privire la UE (informare din partea președinției)
Impactul negativ al utilizării telefoanelor inteligente în școli (informare din partea Austriei, Italiei și Suediei)
Conferința informală de la Roma, 27-28 iunie 2025: Un an de la reuniunea ministerială a G7 privind educația: ce măsuri ar trebui luate pentru a îmbunătăți în continuare cooperarea în domeniul educației? (informare din partea Italiei)
Contribuția cooperării UE în domeniul educației la creșterea gradului de conștientizare cu privire la regimurile totalitare și la consolidarea rezilienței UE (informare din partea Estoniei, Letoniei și Lituaniei)
Cel de al 7-lea Forum mondial al OCDE privind viitorul educației și al competențelor 2040 de la Bratislava, 24-26 noiembrie 2025 (informare din partea Slovaciei)
Programul de lucru al viitoarei președinții (informare din partea Danemarcei)
Prânz informal
A fost organizat un prânz de lucru informal pe tema „Reziliența și gradul de pregătire ale sistemelor de educație și formare”.
Consiliul a desfășurat o dezbatere de orientare pe tema „Dezinformarea, manipularea și amenințările în spațiul cibernetic și impactul acestora asupra vieții tinerilor”.
Tinerii cad din ce în ce mai mult pradă dezinformării online, care le denaturează percepția asupra unor chestiuni critice și are un impact negativ asupra sănătății lor mintale. Pentru a combate aceste amenințări tot mai mari, trebuie să luăm măsuri la nivelul UE pentru a promova alfabetizarea în domeniul digital și al mass-mediei în rândul generațiilor mai tinere, ajutându-le să dezvolte o mai mare reziliență la manipularea online și promovând un mediu digital mai sigur.
Barbara Nowacka, ministra poloneză a educației
În special, miniștrii au discutat despre modalitățile de a înzestra mai bine tinerii cu competențele digitale, de gândire critică și în materie de alfabetizare mediatică necesare pentru a analiza conținutul online și a consolida reziliența la dezinformare și manipulare în mediul digital.
Ei au sugerat totodată instrumente și acțiuni la nivelul UE care ar putea spori reziliența tinerilor la dezinformarea și manipularea online, promova o interacțiune pozitivă și responsabilă cu instrumentele digitale și i-ar putea pregăti mai bine pentru o participare democratică în cunoștință de cauză și activă la era digitală.
Miniștrii responsabili pentru tineret din UE au aprobat concluzii ale Consiliului privind o comunitate de tineri din Europa bazată pe valori europene, pentru o Europă comună și sigură.
În conformitate cu prioritățile președinției poloneze, concluziile explorează modalități de consolidare a identității europene în rândul tinerilor europeni, în special prin promovarea unor aspecte precum educația și formarea pentru cetățenie democratică, alfabetizarea în domeniul digital și al mass-mediei și consolidarea comunităților.
Acestea reflectă rezultatul Conferinței UE pentru tineret, care a avut loc la Lublin în martie, ca parte a dialogului UE cu tinerii.
Miniștrii au aprobat o rezoluție a Consiliului de revizuire a orientărilor privind guvernanța dialogului UE cu tinerii.
Rezoluția urmărește să actualizeze guvernanța, ținând seama de evoluțiile și de lecțiile învățate de la revizuirea anterioară din 2019, în cadrul Strategiei UE pentru tineret pentru perioada 2019-2027.
Următoarele puncte au fost abordate în cadrul rubricii „Diverse”:
Rezultatul discuției din cadrul mic-dejunului de lucru informal desfășurat în contextul dialogului UE cu tinerii (informare din partea președinției)
Impactul invaziei pe scară largă a Rusiei asupra tineretului ucrainean (informare din partea președinției)
Contribuția cooperării UE prin intermediul politicii de tineret la promovarea memoriei europene comune și la consolidarea rezilienței UE (informare din partea Lituaniei, cu sprijinul Estoniei și Letoniei)
Programul de lucru al viitoarei președinții (informare din partea Danemarcei)
Mic dejun informal
A avut loc un mic-dejun de lucru informal, cu tema „Conectat, dar cu ce preț? Tineretul, platformele de comunicare socială și viitorul stării de bine online”.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.