Skip to content
  • Consiliul Justiție și Afaceri Interne

Consiliul Justiție și Afaceri Interne, 13-14/10/2016, 13-14 octombrie 2016

Principalele rezultate

Afaceri Interne

Migrație

Joi, miniștrii afacerilor interne au discutat cu privire la deficiențele în punerea în aplicare a diferitelor măsuri în materie de migrație adoptate până în prezent. Miniștrii au acordat o atenție deosebită punerii în aplicare a declarației UE-Turcia, situației din Italia și Grecia, precum și situației actuale referitoare la transfer, la relocare și la solicitările de experți de către agenții.

Miniștrii au luat act cu interes de recomandările propuse de Președinție și s-au angajat în special să crească numărul de experți puși la dispoziția agențiilor (în special a EASO) de către statele membre.

„Ne-am luat angajamentul de a consolida EASO prin suplimentarea numărului de experți. Cu toate acestea, suntem la limită în ceea ce privește profilul adecvat al experților disponibili și, prin urmare, avem nevoie ca EASO să ofere formare experților noștri pentru ca noi să îi putem trimite pe teren. Aș dori să subliniez faptul că nu este vorba de o lipsă de voință politică, ci de o lipsă de capacități. Suntem hotărâți să identificăm modalități de îmbunătățire a acestei situații.”

Robert Kaliňák, ministrul slovac al internelor și președinte al Consiliului

Reforma sistemului european comun de azil

Miniștrii au aprobat abordarea axată pe trei direcții, propusă de Președinție, pentru examinarea pachetului de reformă a sistemului european comun de azil (SECA) în cursul mandatului acestei președinții:

  • axarea pe examinarea Regulamentului Eurodac și a Regulamentului privind Agenția pentru Azil a Uniunii Europene cu scopul de a ajunge la o poziție de negociere în cadrul Consiliului din decembrie;
  • în paralel, organizarea de discuții privind Regulamentul Dublin și Regulamentul privind procedurile de azil, Directiva privind condițiile de primire și Regulamentul privind condițiile de obținere a protecției internaționale;
  • în același timp, inițierea examinării din punct de vedere tehnic a Regulamentului de instituire a cadrului de relocare al Uniunii.

În ceea ce privește Regulamentul Eurodac, miniștrii și-au confirmat sprijinul pentru extinderea și simplificarea accesului autorităților de aplicare a legii la baza de date. Referitor la Agenția pentru Azil a Uniunii Europene, unele delegații au convenit că mecanismul de monitorizare pentru viitoarea agenție ar putea fi similar cu evaluarea vulnerabilității prevăzută în Regulamentul privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

Miniștrii au susținut, de asemenea, o dezbatere cu privire la Regulamentul de instituire a cadrului de relocare al Uniunii și au acordat unor funcționari sarcina de a continua examinarea acestei propuneri.

Măsuri de IT legate de gestionarea frontierelor

Consiliul a luat act de progresele înregistrate în cadrul mai multor dosare referitoare la măsurile din domeniul tehnologiei informației (IT) legate de gestionarea frontierelor. Miniștrii au avut ocazia de a face schimb de opinii cu privire la utilizarea unor astfel de măsuri și au convenit asupra necesității de a asigura o abordare coerentă.

Justiție

Vineri, miniștrii justiției au discutat cu privire la două propuneri legislative strâns legate una de cealaltă: crearea unui Parchet European și Directiva privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii. Ambele texte au drept scop combaterea într-un mod mai eficace, prin intermediul dreptului penal, a cazurilor de fraudă asupra bugetului Uniunii.

Combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii (Directiva PIF)

„Majoritatea statelor membre sunt în favoarea urmăririi penale a cazurilor transfrontaliere grave de fraudă în domeniul TVA la nivelul UE, pe baza Directivei PIF. Președinția este acum hotărâtă să aprofundeze lucrările la nivel tehnic pe baza rezultatelor de astăzi.”

Lucia Žitňanská, ministrul slovac al justiției și președinte al Consiliului

Obiectivul președinției slovace este acela de a relansa negocierile din cadrul trilogului cu Parlamentul European, în vederea obținerii unui acord final.

Obiectivul acestei directive este de a asigura cu mai multă eficiență respectarea dreptului penal în cazurile care implică bugetul UE, pentru a descuraja persoanele care comit fraude, a îmbunătăți urmărirea penală și sancționarea infracțiunilor împotriva bugetului UE și a facilita recuperarea fondurilor UE utilizate necorespunzător.

Parchetul European

Consiliul a ajuns la un acord provizoriu cu privire la ultimul set de articole din regulament care nu au fost finalizate în cursul președințiilor anterioare. Aceste articole restante se referă la normele privind controlul jurisdicțional, cooperarea cu țări terțe și cu statele membre neparticipante și relațiile cu Eurojust.

Pentru prima dată, miniștrii au dezbătut textul Regulamentului privind EPPO în întregime, în special din perspectiva eficienței și a independenței. Potrivit ministrului Žitňanská, dezbaterea a fost „pozitivă”, Președinția primind mandatul politic de a continua negocierile în vederea obținerii unui acord definitiv în cadrul Consiliului din decembrie.

„Instituirea Parchetului European ar reprezenta o evoluție politică importantă, întrucât ar fi un nou organism al UE conceput pentru a contribui la protejarea intereselor financiare ale UE în domeniul dreptului penal.”

Lucia Žitňanská, ministrul slovac al justiției și președinte al Consiliului

Regulamentul vizează crearea unui Parchet European pentru a combate în mod mai eficace infracțiunile comise împotriva intereselor financiare ale UE, în special pe cele cu o dimensiune transfrontalieră.

Live streaming, materiale foto și video

Dosarele reuniunii

Comunicate de presă

Info presă

Contacte presă

În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.

Acreditare și evenimente de presă

Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.

Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.

Rămâneți pe recepție

Alte reuniuni: Consiliul Justiție și Afaceri Interne

Consultați mai multe reuniuni

Ultima revizuire: 8 ianuarie 2025