Gestionarea stocurilor de pește ale UE
În cadrul politicii comune a UE în domeniul pescuitului, statele membre ale UE au definit norme comune pentru a gestiona resursele piscicole și pentru a se asigura că acestea pot fi utilizate în mod durabil, furnizând în același timp alimente sănătoase la prețuri rezonabile.
De ce este nevoie ca UE să gestioneze stocurile de pește?
Peștele, ca și produsele de acvacultură, reprezintă o componentă importantă a unei alimentații sănătoase. UE este cea mai mare piață din lume pentru fructele de mare. În medie, în UE se consumă anual 24,4 kg de pește sau fructe de mare pe persoană. 75 % din peștele și fructele de mare consumate provin din pescuitul sălbatic.
Resursele piscicole nu sunt infinite, iar pescuitul excesiv poate afecta capacitatea de reproducere a stocurilor. Dacă nu se controlează într-o anumită măsură cine și ce pescuiește, unele stocuri de pește pot dispărea sau capturarea lor poate înceta să mai fie viabilă din punct de vedere economic.
Componentă a politicii comune a UE în domeniul pescuitului, sistemul UE de gestionare a pescuitului:
- contribuie la protejarea reproducerii stocurilor de pește
- pregătește condițiile pentru un sector al pescuitului rentabil
- repartizează posibilitățile de pescuit
- joacă un rol esențial în conservarea ecosistemului marin
Stabilirea limitelor de captură și a cotelor (Infografic)
Sistemul UE de gestionare a pescuitului
Cele mai importante stocuri de pește și activități de pescuit din UE sunt gestionate la nivelul întregii UE, prin:
- planuri multianuale de gestionare
- limite anuale de captură (denumite TAC)
Fiecare plan multianual de gestionare conține obiective pentru gestionarea stocurilor de pește și poate include și alte norme specifice de conservare. În plus, planurile multianuale includ un obiectiv de captură maximă durabilă și un termen pentru atingerea acestuia.
UE stabilește limite anuale de captură pentru majoritatea stocurilor comerciale de pește. Acestea sunt denumite și capturi totale admisibile (TAC) sau posibilități de pescuit. Fiecare TAC este împărțită între statele membre ale UE prin intermediul cotelor naționale. Fiecărui stat membru îi revine responsabilitatea de a se asigura că propriile sale cote nu sunt depășite.
Cotele și limitele de captură se referă la stocurile de pește care se găsesc în apele UE sau care sunt pescuite de navele de pescuit ale UE în anumite ape din afara UE.
Termeni-cheie
Stoc de pește – resursele vii ale unei comunități marine din care se obțin capturile. Poate conține populația uneia sau mai multor specii de pești, nevertebrate și plante
Capturi totale admisibile (TAC), denumite și posibilități de pescuit, – cantitățile maxime de pește din anumite stocuri care pot fi capturate (exprimate în tone sau în număr de exemplare)
Cote (naționale) – partea din captura totală admisibilă care este permisă pentru fiecare stat membru
Captură maximă durabilă – cea mai mare captură care poate fi obținută din stocul unei specii fără a reduce dimensiunea populației
Unde sunt situate apele UE?
Această hartă prezintă zonele economice exclusive (ZEE) ale statelor membre ale UE. Fiecare țară deține drepturi de exploatare a resurselor marine din zona sa. Statele membre ale UE gestionează în comun majoritatea resurselor, pe baza normelor convenite în cadrul politicii comune a UE în domeniul pescuitului.
Linie de coastă: © EuroGeographics, © FAO (ONU). ZEE: © VLIZ, Sursa: Comisia Europeană – Eurostat/GISCO
Acorduri internaționale: gestionarea în comun a stocurilor de pește
În ceea ce privește stocurile de pește care sunt comune și gestionate în comun cu țări din afara UE, posibilitățile de pescuit convenite la nivelul UE trebuie să fie în concordanță cu rezultatele consultărilor periodice cu respectivele țări din afara UE. Consultările respective se bazează pe acorduri internaționale privind cooperarea în materie de gestionare a pescuitului.
Acordurile internaționale reprezintă o componentă importantă a gestionării pescuitului în UE. Două dintre principalele tipuri de acorduri internaționale în domeniul pescuitului sunt acordurile bilaterale și acordurile multilaterale.
Cotele de pescuit după Brexit (Infografic)
Odată cu ieșirea Regatului Unit din UE, posibilitățile de pescuit pentru stocurile comune ale UE și Regatului Unit sunt definite în conformitate cu Acordul comercial și de cooperare. Potrivit acordului respectiv, care a intrat în vigoare la 1 mai 2021, UE și Regatul Unit trebuie să organizeze consultări anuale pentru a stabili posibilitățile de pescuit pentru stocurile comune pentru anul următor.
Care este rolul Consiliului în gestionarea stocurilor de pește?
Consiliul joacă un rol esențial în gestionarea stocurilor de pește ale UE și în stabilirea posibilităților de pescuit pentru operatorii din statele membre, astfel cum se prevede la articolul 43 din Tratatul privind funcționarea UE.
Printre responsabilitățile Consiliului se numără:
- stabilirea capturilor totale admisibile (TAC)
- alocarea posibilităților de pescuit statelor membre
Concret, pe baza propunerilor Comisiei Europene, întemeiate pe avize științifice, Consiliul adoptă în fiecare an limitele de captură și cotele anuale pentru fiecare stoc de pește aflat în gestionarea sa, prin intermediul unui regulament care poate fi actualizat după cum este necesar în tot timpul anului.
În ceea ce privește acordurile internaționale în domeniul pescuitului, Consiliul are următoarele responsabilități:
- acordă mandatul de negociere
- semnează acorduri în numele UE
- adoptă decizia finală de punere în aplicare a acordurilor în dreptul UE
De asemenea, Consiliul îi acordă Comisiei un mandat de negociere atunci când aceasta reprezintă UE în diversele organizații regionale de gestionare a pescuitului din care face parte și UE.
UE are competență exclusivă în ceea ce privește „conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul”, în conformitate cu tratatele UE. Alte domenii de politică în domeniul pescuitului (politica de piață, controlul și acvacultura) reprezintă o competență partajată. Procedura legislativă ordinară se aplică aproape tuturor deciziilor în domeniul pescuitului, cu o excepție notabilă: stabilirea limitelor de captură și a cotelor, care este o prerogativă a Consiliului.