Comerțul cu deșeuri
Deșeurile pot fi o resursă. Noile norme ale UE privind transferurile de deșeuri vizează stimularea economiei circulare, asigurându-se, în același timp, că exporturile de deșeuri nu cauzează poluare.
Ce este comerțul cu deșeuri?
Deșeurile produse într-o singură țară nu sunt întotdeauna eliminate sau reciclate în țara respectivă. Deșeurile pot fi comercializate între țări. Acest lucru se întâmplă în diverse scopuri, printre care:
- tratarea deșeurilor (inclusiv recuperarea materiilor prime conținute în deșeuri)
- eliminarea
În fiecare an, peste 2 000 de milioane de tone de deșeuri sunt generate de toate activitățile economice și gospodăriile din UE. Aceasta înseamnă 4,8 tone de deșeuri pe cap de locuitor – aproximativ greutatea unui elefant african.
Deși majoritatea deșeurilor generate în UE sunt tratate intern, cantități semnificative sunt transferate către alte țări. Aproximativ 32,7 milioane de tone sunt exportate – o creștere de 75% față de 2004, în timp ce 70 de milioane de tone sunt comercializate în interiorul UE.
Turcia este de departe principala destinație a exporturilor de deșeuri ale UE (13,7 milioane de tone), urmată de India și Regatul Unit (date ale Comisiei Europene, 2020).
Fierul și oțelul reprezintă deșeurile cele mai comercializate de UE
O diagramă cu bare orizontale care prezintă exportul și importul de deșeuri din/în UE în 2021, pe tip de deșeuri. Mai mult de jumătate din exporturile de deșeuri ale UE sunt metale feroase, și anume fier și oțel (59% sau 19,48 milioane de tone în 2021). Totuși, UE importă, de asemenea, deșeuri de metale feroase, 5,5 milioane de tone în 2021.
Alte deșeuri exportate și importate în 2021, în milioane de tone:
- Hârtie și carton: export 4,37; import 2,41
- Metale neferoase: export 2,12; import 1,44
- Textile: export 1,52; import 0,41
- Minerale: export 1,47; import 1,42
- Materiale plastice: export 1,14; import 0,74
- Cauciuc: export 0,94; import 0,11
- Lemn: export 0,72; import 2,38
- Nespecificate: export 0,46; import 3,58
- Organice: export 0,40; import 1,06
- Sticlă: export 0,37; import 0,71
Sursa: Eurostat
De ce este necesară reglementarea comerțului cu deșeuri?
Dacă nu este reglementat și controlat, comerțul cu deșeuri poate dăuna mediului și sănătății oamenilor.
Cu atât mai mult atunci când conțin substanțe periculoase, deșeurile pot cauza poluarea solului și a oceanelor și pot avea consecințe dezastruoase asupra mediului. Deșeurile de plastic, de exemplu, nu sunt, în general, biodegradabile și rămân în mediu pentru o perioadă foarte lungă.
Prin impunerea de restricții asupra exporturilor de deșeuri și prin instituirea unor măsuri de monitorizare, riscurile de mediu pot fi limitate sau evitate.
Pe lângă prevenirea poluării, stabilirea de norme pentru comerțul cu deșeuri poate garanta, de asemenea, că materiile prime conținute în deșeuri pot fi reutilizate sau reciclate și, prin urmare, pot contribui la dezvoltarea unei economii circulare durabile.
În prezent, în UE, doar 46% din totalul deșeurilor sunt reciclate (date ale Agenției Europene de Mediu, 2020). La nivel mondial, se estimează că mai puțin de 20% din deșeuri ajung să fie reciclate. Acest lucru arată că există un potențial ridicat de creștere a ratelor de reciclare.
Care sunt deșeurile cele mai reciclate în UE?
O diagramă care prezintă rata globală de reciclare în UE de-a lungul timpului și ratele de reciclare pentru deșeurile de ambalaje, deșeurile municipale și deșeurile electrice și electronice.
În ansamblu, rata de reciclare în UE a crescut de la 42,9% în 2010 la 46,1% în 2020.
Rata de reciclare pentru deșeurile de ambalaje a crescut de la 54,7% în 2005 atingând un nivel mai ridicat de 67,6% în 2016 și a scăzut ușor la 64,3% în 2020.
O creștere continuă este vizibilă pentru deșeurile municipale: de la 32% în 2004 la 48,6% în 2020.
Rata de reciclare pentru deșeurile electrice și electronice a crescut de la 27,9% în 2010 atingând un nivel mai ridicat de 39,5% în 2016 și 2017 și a scăzut ușor la 38,9% în 2018.
Sursa: Agenția Europeană de Mediu
Un alt aspect este comerțul ilegal cu deșeuri.
În prezent, între 15% și 30% din transferurile de deșeuri ar putea fi ilegale. Transferurile care nu sunt urmărite scapă de controale și sunt mai susceptibile să ajungă să fie eliminate sau tratate în mod necorespunzător, sporind riscurile de mediu. Comerțul ilegal cu deșeuri reprezintă, de asemenea, o oportunitate ratată de reutilizare și reciclare a materialelor.
Cum reglementează UE transferurile de deșeuri?
Normele UE privind transferurile de deșeuri, adoptate prima dată în 2006, reglementează atât:
- exportul și importul de deșeuri din UE în țări din afara UE, cât și
- transferurile de deșeuri între statele membre ale UE
Toate tipurile de deșeuri sunt vizate de norme.
În cadrul UE, sunt permise și reglementate atât transferurile de deșeuri periculoase, cât și transferurile de deșeuri nepericuloase. Pe de altă parte, pentru transferurile în afara UE, normele interzic exportul de deșeuri periculoase din țările UE către țări din afara UE și țări din afara OCDE. În norme sunt prevăzute proceduri de notificare și de consimțământ pentru transferurile de deșeuri.
Norme dincolo de frontiere
Regulamentul UE privind transferurile de deșeuri se bazează pe Convenția de la Basel din 1989, care este cel mai cuprinzător acord global de mediu privind deșeurile periculoase și alte deșeuri. UE este parte la acest acord al Organizației Națiunilor Unite din 1994.
În plus, normele UE privind transferurile de deșeuri se bazează pe o decizie din 2001 a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) – majoritatea țărilor UE fiind membre ale acesteia – de instituire a unui sistem de control pentru valorificarea deșeurilor în țările OCDE.
Actualizarea normelor UE privind transferurile de deșeuri
În 2024, UE și-a actualizat normele pentru a reglementa mai bine comerțul cu deșeuriîn interiorul UE și cu țările din afara UE. În concordanță cu Pactul verde european și cu Planul de acțiune privind economia circulară, obiectivele Regulamentului revizuit al UE privind transferurile de deșeuri sunt:
- promovarea economiei circulare în cadrul UE
- asigurarea faptului că exporturile de deșeuri nu dăunează mediului și sănătății umane
- combaterea transferurilor ilegale
Normele actualizate includ:
- norme mai stricte privind exportul de deșeuri către țări din afara UE
- norme îmbunătățite pentru transferurile în interiorul UE
- măsuri de combatere a transferurilor ilegale
Exporturile către țări din afara UE
Noile norme includ dispoziții mai stricte privind exportul de deșeuri către țări din afara UE.
Obiectivul este de a garanta că deșeurile sunt exportate din UE în țări din afara UE numai atunci când există garanția că țara destinatară dispune de practici de gestionare rațională din punct de vedere ecologic și poate trata deșeurile într-un mod durabil.
Normele actualizate mențin interdicția de a exporta:
- deșeuri destinate eliminării în țări din afara UE
- deșeuri periculoase destinate valorificării în țări din afara OCDE
În plus, sunt introduse norme mai stricte pentru exportul de deșeuri de plastic către țări din afara UE. Aceasta include interzicerea exporturilor de deșeuri de plastic nepericuloase către țări din afara OCDE, în timp ce exporturile de deșeuri de plastic nepericuloase către țările OCDE vor fi permise, dar sub rezerva unei proceduri mai stricte de consimțământ prealabil.
Normele actualizate mai includ:
- lista țărilor autorizate să importe deșeuri din UE, pe baza capacităților țărilor de tratare a deșeurilor
- monitorizarea și controlul de către Comisia Europeană ale exporturilor de deșeuri către țările OCDE
- obligația societăților exportatoare din UE de a efectua audituri independente cu privire la instalațiile de gestionare a deșeurilor
- stabilirea unor criterii obligatorii pentru „bunurile uzate”, cum ar fi vehiculele și bateriile
Transferurile în interiorul UE
În ceea ce privește transferul deșeurilor între țările UE, noile norme se axează pe stimularea economiei circulare.
Normele îmbunătățesc procedurile pentru a promova o gestionare mai durabilă a deșeurilor și creșterea ratelor de reciclare pentru materiile prime.
Printre măsurile propuse se numără:
- interzicerea transferurilor tuturor deșeurilor destinate eliminării, cu excepția cazului în care acest lucru este autorizat în cadrul procedurii de consimțământ prealabil
- proceduri mai puțin stricte pentru așa-numitele transferuri de deșeuri „incluse pe lista verde” destinate recuperării
- digitalizarea procedurilor
- accelerarea procedurilor pentru deșeurile care urmează să fie valorificate
- armonizarea clasificării deșeurilor în cadrul UE
Transferurile ilegale
Pentru a combate comerțul ilegal cu deșeuri, normele actualizate vizează:
- sprijinirea anchetelor transnaționale privind traficul de deșeuri
- crearea unui grup al UE pentru asigurarea respectării legii cu scopul de a spori coordonarea, inclusiv cu partenerii internaționali
- îmbunătățirea normelor privind sancțiunile și asigurarea respectării normelor
Rolul Consiliului
Regulamentul UE privind transferurile de deșeuri urmează procedura legislativă ordinară. Consiliul și Parlamentul European acționează în calitate de colegiuitori și trebuie să convină asupra textului final al normelor actualizate.
În urma propunerii de revizuire a normelor care a fost prezentată de Comisia Europeană în noiembrie 2021, Consiliul a purtat discuții la nivel tehnic între reprezentanții statelor membre în cadrul Grupului de lucru pentru chestiuni de mediu.
În mai 2023, statele membre ale UE au convenit în cadrul Consiliului asupra unui mandat de negociere cu Parlamentul European. Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord în noiembrie 2023.
Acestea au fost adoptate de Consiliu în martie 2024, finalizând procesul legislativ.
De unde provin deșeurile din UE?
Peste 35% din deșeurile din UE sunt generate de sectorul construcțiilor. Industria extractivă reprezintă al doilea sector ca pondere în ceea ce privește generarea de deșeuri.
O diagramă cu bare verticale care prezintă generarea de deșeuri în UE în 2020, pe sectoare. Cea mai mare parte a deșeurilor au provenit din construcții (37,5%), urmate de industria extractivă (23,4%), serviciile de gestionare a deșeurilor și a apei (10,8%), industria prelucrătoare (10,7%) și deșeurile menajere (9,4%). Restul de 8,2% au fost deșeuri generate de alte activități economice: servicii (4,4%), energie (2,3%), agricultură, silvicultură și pescuit (1%) și vânzările cu ridicata de deșeuri și resturi (0,5%).
Sursa: Eurostat
Ultima revizuire: 11 ianuarie 2024