Egalitate
Cum abordează UE discriminarea, cum asigură egalitatea de șanse și cum promovează diversitatea.
UE promovează egalitatea la locul de muncă, în educație, în îngrijirile de sănătate și în viața publică.
Inițiativele sale se axează pe incluziunea de gen, rasială și etnică, pe drepturile persoanelor cu dizabilități, pe religie sau convingeri și pe protecția LGBTQ+.
Egalitatea de gen
Deși inegalitățile persistă, în ultimele decenii s-au înregistrat progrese substanțiale în direcția realizării egalității de gen.
În UE, aceste progrese se datorează legislației, integrării unei perspective de gen în toate politicile și aplicării unor măsuri specifice pentru emanciparea femeilor.
Noile norme privind transparența salarială urmăresc să asigure egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă.
Noile norme ale UE vizează îmbunătățirea protecției în întreaga UE, online și offline.
UE își propune ca, până în 2026, femeile să fie reprezentate în consiliile de administrație ale întreprinderilor în proporție de cel puțin 40%.
Femeile continuă să suporte o parte mai mare a responsabilităților casnice și de îngrijire în comparație cu bărbații.
Combaterea discriminării
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene protejează împotriva oricărei discriminări bazate pe motive precum:
- sexul
- rasa sau originea etnică
- religia sau convingerile
- handicapul
- vârsta
- orientarea sexuală
Organismele de promovare a egalității
UE a înființat organisme de promovare a egalității pentru a încuraja egalitatea de tratament și nediscriminarea în statele membre.
Organismele oferă sprijin independent victimelor discriminării, efectuează anchete, publică rapoarte și formulează recomandări cu privire la chestiuni legate de discriminare.
Discriminarea rasială
Normele UE prevăd caracterul ilegal al discriminării persoanelor pe motive de rasă sau etnie.
În 2021, Consiliul a adoptat o recomandare privind egalitatea, incluziunea și participarea romilor.
Planul UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025, recunoscând că discriminarea persistă în societatea noastră, a prevăzut măsuri pentru abordarea acestor probleme.
Accesibilitatea și incluziunea
UE urmărește să sporească accesibilitatea unei varietăți de produse și servicii pentru persoanele în vârstă și pentru persoanele cu dizabilități.
Multe persoane cu dizabilități se confruntă în continuare cu obstacole în ceea ce privește accesul la îngrijiri de sănătate, educație, locuri de muncă, activități recreative și participarea la viața politică.
Cardul pentru dizabilitate și cardul de parcare pentru persoanele cu dizabilități
A fost facilitată circulația liberă în UE a persoanelor cu dizabilități. Cardul european pentru dizabilitate și cardul de parcare pentru persoanele cu dizabilități le vor facilita acestora accesul la drepturile lor și la condiții preferențiale în toate țările UE.
Cardurile servesc drept dovadă a statutului de persoană cu dizabilități oriunde în UE.
Ultimele știri
- Un loc numit acasă: Consiliul adoptă o recomandare privind combaterea excluziunii în materie de locuințe și a lipsei de adăpost
- Consiliul solicită mai multă egalitate pentru a stimula competitivitatea UE
- Spații online mai sigure pentru fete: Consiliul cere acțiuni mai ferme împotriva violenței cibernetice
Reuniuni conexe
- Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Ocuparea Forței de Muncă și Politică Socială)
19 octombrie 2026
- Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Politică Socială)
29 iunie 2026
- Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Ocuparea Forței de Muncă și Politică Socială)
1 decembrie 2025
Cele mai recente materiale explicative
Ultima revizuire: 20 iulie 2026