- Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori
Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Politică Socială), 16 iunie 2022
Principalele rezultate
Munca prin intermediul platformelor
Președinția a prezentat un raport intermediar referitor la stadiul lucrărilor în ceea ce privește propunerea de directivă privind îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrul pe platforme.
Obiectivul propunerii legislative este ca persoanelor care lucrează prin intermediul platformelor digitale de muncă să li se acorde statutul profesional legal care corespunde condițiilor lor reale de muncă – ele putând astfel beneficia de drepturile lucrătorilor și de prestațiile sociale la care au dreptul.
În prezent, peste 28 de milioane de persoane din UE lucrează prin intermediul platformelor digitale de muncă. Marea majoritate a acestor persoane sunt cu adevărat independente, însă, potrivit estimărilor Comisiei Europene, 5,5 milioane sunt clasificate incorect drept lucrători independenți.
Semestrul european
Miniștrii au desfășurat o dezbatere de orientare privind semestrul european și, în special, privind guvernanța acestuia și recomandările specifice fiecărei țări pentru 2022. Rezultatul acestei discuții și dezbaterile similare ale miniștrilor economiei și finanțelor, precum și ai afacerilor europene, vor contribui la discuțiile din cadrul reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie. Semestrul european reprezintă un ciclu de coordonare a politicilor economice, bugetare, în domeniul muncii și în domeniul social în cadrul UE.
Consiliul a aprobat, de asemenea, aspectele legate de ocuparea forței de muncă și de politica socială ale acestor recomandări specifice fiecărei țări și a aprobat avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) și al Comitetului pentru protecție socială (CPS) cu privire la aceste recomandări specifice fiecărei țări pentru 2022 și evaluările acestora privind punerea în aplicare a recomandărilor din 2019 și 2020.
Semestrul european (Infografic)
Summitul social de la Porto: un an mai târziu
Miniștrii au desfășurat un schimb de opinii cu privire la obiectivele naționale ale statelor membre care vin în completarea obiectivelor principale ale Planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale (ca 78 % din populație să aibă un loc de muncă până în 2030, ca 60 % din populația adultă să participe la formare în fiecare an și ca numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială să scadă cu 15 milioane).
Promovarea unei Europe sociale mai puternice (Infografic)
Conturile personale de învățare
Consiliul a adoptat o recomandare privind conturile personale de învățare. Scopul ei este de a ajuta adulții în vârstă de muncă să își actualizeze și să își adapteze competențele în contextul tranziției verzi și a celei digitale și al obiectivelor planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, și anume ca, până în 2030, cel puțin 60 % din totalul adulților să ajungă să participe la formare în fiecare an.
Consiliul recomandă statelor membre să ia în considerare crearea unor conturi individuale de învățare ca mijloc de a le permite persoanelor să participe la cursuri de formare relevante pentru piața forței de muncă și – în cazul în care decid să creeze conturi individuale de învățare – să instituie un cadru favorabil.
Tranziția echitabilă către neutralitatea climatică
Pentru a atenua provocările sociale și în materie de ocupare a forței de muncă ale Pactului verde european, un set de inițiative de politică menit să ducă la neutralitatea climatică a UE până în 2050, Consiliul a adoptat o recomandare care urmărește să asigure că tranziția Uniunii către o economie neutră din punct de vedere climatic și durabilă din punctul de vedere al mediului până în 2050 este echitabilă și nu lasă pe nimeni în urmă.
Recomandarea conține orientări vizând sprijinirea unor locuri de muncă de calitate și pentru un mediu de lucru sigur. De asemenea, aceasta pune accentul pe măsurile de educație și formare și invită, de exemplu, statele membre să integreze aspectele legate de ocuparea forței de muncă și aspectele sociale ale tranziției verzi în elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor naționale relevante.
Procedura privind dezechilibrele sociale
Președinții EMCO și CPS au informat delegațiile cu privire la avizul lor referitor la o propunere din partea Belgiei și a Spaniei – prezentată în cadrul Consiliului EPSCO din octombrie 2021 – de consolidare a dimensiunii sociale a semestrului european prin instituirea unei proceduri privind dezechilibrele sociale.
Ocuparea forței de muncă în rândul persoanelor cu dizabilități
Miniștrii au purtat o dezbatere privind modul în care poate fi sporită rata de ocupare a persoanelor cu handicap. Se estimează că o cincime din populația UE (în prezent, aproximativ 87 de milioane de persoane) prezintă o formă de handicap. Persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu obstacole multiple în ceea ce privește accesul la drepturile lor. De exemplu, în 2021, doar 50,8 % dintre persoanele cu handicap aveau un loc de muncă, comparativ cu 75 % dintre persoanele fără handicap. 37,6 % dintre persoanele cu handicap erau inactive, în comparație cu 17,6 % dintre persoanele fără handicap.
În acest context, miniștrii au discutat despre modalitățile de eliminare a obstacolelor din calea angajării persoanelor cu handicap și despre moduri de a acționa prin măsuri eficace de promovare a integrării lor profesionale.
Handicapul în UE: date și cifre (Infografic)
Diverse
Președinția a informat delegațiile cu privire la stadiul lucrărilor referitoare la proiectul de directivă privind salariile minime adecvate și cu privire la acordul politic la care s-a ajuns la 6 iunie între statele membre și Parlamentul European cu privire la o poziție comună.
De asemenea, președinția i-a informat pe miniștri cu privire la proiectul de directivă privind remunerarea egală pentru muncă egală între femei și bărbați, cu privire la care Consiliul și-a adoptat abordarea generală la 6 decembrie.
În ceea ce privește propunerea de directivă privind echilibrul de gen în cadrul organelor de conducere ale întreprinderilor, președinția a informat cu privire la acordul politic dintre statele membre și Parlamentul European la care a ajuns la 7 iunie.
Președinția a informat, de asemenea, cu privire la Directiva privind egalitatea de tratament și la revizuirea regulamentelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
Președinția i-a informat pe miniștri cu privire la raportul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați privind combaterea violenței psihologice și a controlului coercitiv, precum și cu privire la conferințele președinției.
Delegațiile au primit, de asemenea, informații din partea Comisiei cu privire la inițiativele UE în domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor sociale ca reacție la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și cu privire la punerea în aplicare a strategiei sale privind persoanele LGBTIQ.
Delegația cehă a informat delegațiile cu privire la programul de lucru pentru perioada în care va deține președinția Consiliului UE (care va începe la 1 iulie).
Dosarele reuniunii
Documente pregătitoare
Documente finale
Comunicate de presă
- Consiliul ia măsuri pentru a se asigura că tranziția verde este echitabilă și favorabilă incluziunii
- 16.6.2022
- Recomandarea Consiliului privind conturile personale de învățare pentru a stimula formarea adulților în vârstă de muncă
- 16.6.2022
- Consiliul recomandă o abordare europeană a microcertificatelor
- 16.6.2022
- Consiliul adoptă o recomandare de stimulare a învățării pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă
- 16.6.2022
Info presă
Contacte presă
-
Emma O'Driscoll Press officer
- +32 475 88 48 33
- +32 2 281 48 10
În cazul în care nu sunteți jurnalist, vă rugăm să trimiteți cererea dumneavoastră serviciului de informații pentru public.
Acreditare și evenimente de presă
Pentru informații generale privind acreditarea, vă rugăm să vizitați această pagină.
Acreditarea de presă pentru summiturile internaționale desfășurate în afara Uniunii Europene va fi gestionată de autoritățile guvernamentale din țara-gazdă.
Rămâneți pe recepție
- Abonați-vă la alertele noastre prin e-mail pentru a primi informații actualizate cu privire la această reuniune și la alte reuniuni similare.
- Urmăriți @EUCouncilPress pentru cele mai recente informații de presă.
- Hashtag pe X: #EPSCO
Alte reuniuni: Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori
Reuniuni anterioare
Reuniuni viitoare
Ultima revizuire: 3 februarie 2025