Cronologie – protecția consumatorilor
Această cronologie prezintă principalele evoluții legate de politicile de protecție a consumatorilor active în UE.
-
2026
13 iulieConsiliul dă aprobarea finală pentru consolidarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian
Consiliul a dat undă verde unui nou act legislativ care vizează simplificarea, clarificarea și consolidarea normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian.
Noul cadru consolidează protecția pasagerilor, asigurând în același timp un echilibru echitabil cu realitățile operaționale ale companiilor aeriene. Totodată, acesta contribuie la menținerea conectivității în întreaga UE și la păstrarea unor condiții de concurență echitabile pentru companiile aeriene.
Drepturile pasagerilor din transportul aerianDrepturile pasagerilor din transportul aerian
-
2026
25 iunieConsiliul și Parlamentul convin asupra unei aplicări mai eficace a drepturilor pasagerilor
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind actualizarea normelor cu privire la aplicarea drepturilor pasagerilor.
Scopul este de a simplifica, armoniza și îmbunătăți coerența cadrului existent pentru toate modurile de transport.
Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește:
- informarea pasagerilor cu privire la drepturile lor înaintea și în timpul călătoriei
- protecția pasagerilor cu mobilitate redusă (PMR)
- gestionarea reclamațiilor
- garantarea unei aplicări eficace a drepturilor pasagerilor
Protecția consumatorilor: drepturile călătorilorProtecția consumatorilor: drepturile călătorilor
-
2026
15 iunieConsiliul și Parlamentul ajung la un acord istoric privind consolidarea drepturilor pasagerilor care utilizează transportul aerian în UE
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind actualizarea normelor. Noul cadru va consolida și va clarifica drepturile pasagerilor.
Normele actualizate includ:
- orientări mai clare cu privire la modul de solicitare a despăgubirilor în caz de anulare și întârziere
- asistență suplimentară în timpul perturbărilor
- noi drepturi privind „neprezentarea” și bagajele de mână, precum și privind persoanele cu nevoi speciale
- drepturi sporite pentru pasagerii redirecționați
Protecția consumatorilor: drepturile călătorilorProtecția consumatorilor: drepturile călătorilor
-
2026
30 martieConsiliul aprobă definitiv garanții suplimentare pentru persoanele care folosesc pachete de servicii de călătorie
Consiliul a adoptat o directivă care urmărește să consolideze drepturile călătorilor atunci când cumpără diverse servicii, cum ar fi zboruri, transferuri, cazare sau excursii, într-un singur pachet.
Normele actualizate:
- adaptează definiția termenului „pachet de servicii de călătorie”
- îmbunătățesc informațiile care trebuie furnizate călătorilor
- clarifică drepturile călătorilor în cazul anulării pachetului sau al insolvenței furnizorului de servicii
Pachetele de servicii de călătoriePachetele de servicii de călătorie
-
2026
26 februarieConsiliul solicită garanții mai puternice, un consum durabil, o mai bună asigurare a respectării legislației și simplificare
Consiliul a aprobat concluzii care oferă orientări Comisiei pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru protecția consumatorilor, valabilă pentru următorii cinci ani.
Concluziile solicită:
- consolidarea protecției consumatorilor (în special online)
- promovarea consumului durabil
- o mai bună asigurare a respectării legislației
- o cooperare mai strânsă între toți actorii relevanți
-
2025
18 decembrieConsiliul și Parlamentul convin asupra unui pachet de măsuri menite să ofere consumatorilor mai multe mijloace de acțiune, stimulând în același timp piețele
Consiliul și Parlamentul European au convenit asupra unui cadru actualizat privind investițiile individuale, menit să ofere consumatorilor mai multe mijloace de acțiune și să îi protejeze atunci când investesc. Acesta va contribui, de asemenea, la consolidarea încrederii în piețele financiare ale UE și la sporirea competitivității acestora.
Strategia privind investițiile individualeStrategia privind investițiile individuale
-
2025
8 decembrieConsiliul aprobă Regulamentul privind detergenții și agenții tensioactivi
Consiliul și-a dat aprobarea finală pentru Regulamentul privind detergenții și agenții tensioactivi.
Noua legislație va facilita vânzarea acestor produse pe piața UE, protejând în același timp sănătatea umană și mediul. De asemenea, aceasta va simplifica informarea consumatorilor și va clarifica cerințele de etichetare pentru întreprinderi.
Substanțele chimiceSubstanțele chimice
-
2025
2 decembrieConsiliul și Parlamentul ajung la un acord cu privire la revizuirea normelor privind pachetele de servicii de călătorie
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la o revizuire a Directivei privind pachetele de servicii de călătorie, care urmărește să sporească eficacitatea protecției călătorilor.
Într-un pachet de servicii de călătorie, organizatorul combină diferite servicii de călătorie sau turistice, cum ar fi zboruri, transferuri, cazare și excursii etc. Pachetele sunt cumpărate atât online, cât și offline și pot fi oferite de operatorii de turism, de agențiile de voiaj, de transportatori și de alți operatori.
Acordul consolidează drepturile consumatorilor, reduce sarcinile pentru operatori și clarifică obligațiile organizatorilor de pachete cu privire la aspecte precum rambursările, protecția în caz de insolvență și utilizarea voucherelor.
Pachetele de servicii de călătoriePachetele de servicii de călătorie
-
2025
27 noiembrieConsiliul și Parlamentul convin să intensifice lupta împotriva fraudei și să sporească transparența
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu pentru a consolida legislația UE privind serviciile de plată cu scopul de a combate mai bine frauda în materie de plăți, de a spori transparența comisioanelor și de a spori protecția consumatorilor în acest domeniu.
Uniunea piețelor de capital explicatăUniunea piețelor de capital explicată
-
2025
17 noiembrieConsiliul aprobă Directiva actualizată privind soluționarea alternativă a litigiilor
Consiliul și-a dat aprobarea finală cu privire la o directivă care actualizează, simplifică și consolidează cadrul existent de soluționare alternativă a litigiilor (SAL).
SAL se referă la metode extrajudiciare de soluționare a litigiilor dintre consumatori și comercianți, de obicei cu ajutorul unei părți terțe neutre.
Textul va face SAL mai accesibilă și mai atractivă pentru soluționarea litigiilor care decurg din acordurile contractuale și va adapta cadrul SAL la piața digitală.
Sub rezerva anumitor condiții, SAL va fi acum disponibilă și pentru litigiile dintre consumatorii cu sediul în UE și comercianții din țări terțe.
Soluționarea litigiilor în materie de consumSoluționarea litigiilor în materie de consum
-
2025
13 octombrieConsiliul adoptă noi norme pentru a face ca jucăriile pentru copii să devină mai sigure
Consiliul și-a dat aprobarea finală cu privire la Regulamentul privind siguranța jucăriilor, care va consolida normele de siguranță, va spori protecția împotriva substanțelor chimice dăunătoare și va promova utilizarea pașapoartelor digitale ale produselor pentru a facilita asigurarea respectării legislației.
Noul regulament privind siguranța jucăriilor interzice sau restricționează utilizarea în jucării a mai multor substanțe chimice periculoase, printre care perturbatori endocrini, substanțe sensibilizante pentru piele, produse biocide și substanțe perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS).
Siguranța jucăriilorSiguranța jucăriilor
-
2025
5 iunieConsiliul își stabilește poziția privind clarificarea și îmbunătățirea normelor pentru pasagerii care utilizează transportul aerian
Miniștrii transporturilor din UE au ajuns la un acord politic cu privire la revizuirea Regulamentului privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian și a Regulamentului privind răspunderea companiilor aeriene.
Poziția comună răspunde necesității de a dispune de norme mai simple și mai clare, urmărindu-se totodată atingerea unui echilibru mai bun între un nivel ridicat de protecție a pasagerilor și menținerea conectivității și a unor condiții de concurență echitabile pentru sectorul aviației în cadrul pieței interne a UE.
Protecția consumatorilor: drepturile călătorilorProtecția consumatorilor: drepturile călătorilor
-
2024
19 noiembrieConsiliul solicită desființarea platformei SOL și înlocuirea acesteia cu un instrument mai bun
Consiliul a adoptat un regulament de desființare a platformei europene de soluționare online a litigiilor (platforma SOL) și de eliminare a obligațiilor aferente pentru administrațiile publice și pentru întreprinderile online.
În acord cu propunerea Comisiei, Consiliul consideră că nivelul de performanță al platformei SOL existente nu justifică costurile publice și private suportate pentru menținerea acesteia.
-
2024
25 septembrieConsiliul își adoptă poziția cu privire la măsurile de facilitare a soluționării litigiilor
Consiliul și-a adoptat poziția cu privire la un pachet de măsuri de adaptare a soluționării alternative a litigiilor (SAL).
SAL reprezintă mecanisme prin care consumatorii își pot soluționa litigiile cu întreprinderile înainte de a introduce o acțiune în instanță.Obiectivul avut în vedere este de:
- a aborda noi tipuri de practici neloiale (de exemplu, publicitatea înșelătoare sau geoblocarea nejustificată)
- a face aceste mecanisme mai ușor de utilizat, mai rapide și mai atractive atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi
-
2024
30 maiEconomia circulară: Consiliul își dă aprobarea finală cu privire la Directiva privind dreptul la reparare
Consiliul a adoptat o directivă de promovare a reparării bunurilor deteriorate sau defecte, cunoscută și sub denumirea de Directiva privind dreptul la reparare.
Directiva adoptată creează un set de instrumente și stimulente pentru a face reparațiile mai atractive pentru consumatori. Printre acestea se numără:
- obligația producătorilor de a repara produse care pot fi reparate din punct de vedere tehnic în temeiul legislației UE
- disponibilitatea unui formular de reparare voluntară cu informații clare privind procesul de reparare (termene, prețuri etc.)
- o platformă online a UE unde consumatorii pot găsi cu ușurință servicii de reparare
- prelungirea garanției legale cu 12 luni în cazul în care consumatorii aleg repararea în locul înlocuirii
-
2024
15 maiConsiliul își adoptă poziția cu privire la un regulament menit să sporească siguranța jucăriilor
Consiliul și-a adoptat poziția (mandatul de negociere) referitoare la regulamentul privind siguranța jucăriilor.
Regulamentul urmărește să actualizeze normele pentru a proteja copiii împotriva riscurilor legate de utilizarea jucăriilor.
Poziția Consiliului introduce o serie de îmbunătățiri vizând:
- clarificarea obligațiilor operatorilor economici și ale piețelor online
- stabilirea conținutului pașaportului digital al produsului și a conținutului avertismentelor
- extinderea listei de substanțe a căror prezență în jucării este interzisă
-
2024
20 februarieDrepturilor consumatorilor: aprobare finală a directivei privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi
Consiliul a adoptat o directivă privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi.
Datorită noilor măsuri, consumatorii din UE:
- vor avea acces la informații fiabile pentru a face alegerile ecologice corecte, inclusiv în ceea ce privește obsolescența prematură
- vor fi mai bine protejați împotriva afirmațiilor înșelătoare legate de mediu
- vor fi mai bine informați cu privire la potențialul de reparare al produselor înainte de achiziționare
Directiva introduce, de asemenea, o etichetă armonizată cu informații privind garanția comercială de durabilitate pe care o oferă producătorii.
-
2024
18 martieTurism: Consiliul își dă aprobarea finală cu privire la regulamentul privind închirierile de locuințe pe termen scurt
Consiliul a adoptat un regulament privind colectarea și schimbul de date pentru serviciile de închiriere de locuințe pe termen scurt.
Acest act legislativ:
- va spori transparența în domeniul închirierilor de locuințe pe termen scurt
- va ajuta autoritățile publice să reglementeze această parte tot mai importantă a sectorului turismului
- va permite o concurență loială în cadrul sectorului, garantând consumatorilor calitate în același timp
În ansamblu, acest regulament va contribui la un ecosistem turistic mai sustenabil și va sprijini tranziția digitală a acestuia.
-
2024
2 februarieEconomia circulară: Consiliul și Parlamentul ajung la un acord provizoriu cu privire la directiva privind dreptul la reparare
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu referitor la directiva privind dreptul la reparare. Principalele elemente sunt:
- dreptul consumatorilor de a le solicita producătorilor să repare produse care pot fi reparate din punct de vedere tehnic în temeiul legislației UE (de exemplu, mașini de spălat rufe, aspiratoare sau telefoane mobile)
- un formular european de informații privind repararea furnizat cu titlu gratuit
- o platformă online pentru reparații pentru a stabili contacte între consumatori și reparatori
- o prelungire cu 12 luni a perioadei de răspundere contractuală a vânzătorului după repararea unui produs
Prin crearea de stimulente pentru ca producătorii și consumatorii să prelungească ciclul de viață al produselor, noua legislație va reduce, de asemenea, deșeurile și va promova modele de afaceri mai durabile.
-
2023
14 decembrieEconomia circulară: Consiliul și Parlamentul convin asupra normelor UE privind răspunderea în contextul economiei circulare
Într-o economie circulară, produsele sunt concepute astfel încât să fie mai durabile, să fie reutilizabile și să aibă potențial de reparare și de îmbunătățire. Atunci când un produs este modificat substanțial, în afara controlului producătorului inițial, și este pus la dispoziție pe piață sau pus din nou în funcțiune, noua lege ar urma să asigure că:
- societatea sau persoana care a efectuat modificarea substanțială poate să fie considerată răspunzătoare ca și cum ar fi producătorul produsului modificat
- oricine suferă daune din cauza unui produs cu defecte are dreptul la despăgubiri: daunele includ decesul sau vătămarea corporală, inclusiv prejudiciile recunoscute medical aduse sănătății psihice, deteriorarea sau distrugerea bunurilor, precum și distrugerea sau deteriorarea ireversibilă a datelor
- importatorul unui produs sau al unei componente cu defecte de la un producător din afara UE poate fi considerat răspunzător pentru daune
- consumatorii au șanse echitabile de a primi despăgubiri în cazuri complexe
-
2023
22 noiembrieEconomia circulară: Consiliul își adoptă poziția cu privire la o directivă care consacră dreptul consumatorilor la reparare
Consiliul și-a adoptat poziția cu privire la propunerea de directivă privind normele comune de promovare a reparării bunurilor, cunoscută și sub denumirea de Directiva privind dreptul la reparare.
Textul propus vizează eliminarea obstacolelor care descurajează consumatorii să repare din cauza inconvenientelor, a lipsei de transparență sau a accesului dificil la serviciile de reparare.
Mandatul Consiliului:
- clarifică obligația producătorului de a repara
- limitează cerința de a furniza un formular de reparare la cei care au obligația legală de a repara produsele cu defecte
- promovează o platformă europeană online pentru reparații
- protejează libertatea consumatorilor de a alege între reparare și înlocuire
-
2023
16 noiembrieTurism: Consiliul și Parlamentul ajung la un acord pentru a face închirierea de locuințe pe termen scurt mai transparentă
Ca parte a eforturilor actuale de promovare a unui ecosistem turistic echilibrat în UE, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea de regulament privind colectarea și schimbul de date pentru serviciile de închiriere de locuințe pe termen scurt.
Noile norme:
- vor armoniza cerințele de înregistrare pentru gazde, inclusiv furnizându-le acestora un număr unic de înregistrare
- vor ajuta autoritățile publice să elaboreze politici în cunoștință de cauză
- vor face sectorul mai transparent
-
2023
9 octombrieSolicitarea unui împrumut în UE va fi mai sigură după aprobarea finală de către Consiliu a Directivei privind creditele de consum
Consiliul a adoptat Directiva privind creditele de consum, care vizează îmbunătățirea protecției consumatorilor europeni care solicită credite.
Noile norme:
- asigură faptul că informațiile privind creditele, cum ar fi costul total al creditului, sunt prezentate într-un mod clar și ușor de înțeles
- stabilesc reguli mai stricte cu privire la publicitate pentru a reduce practicile abuzive de acordare de credite unor consumatori supraîndatorați, precum și măsuri eficace împotriva suprataxării
- îi obligă pe creditori să evalueze dacă consumatorii pot rambursa creditul
- extind domeniul de aplicare al directivei pentru a include împrumuturile mai mici de 200 EUR și produsele de tip „cumpărați acum, plătiți mai târziu” (buy-now-pay-later)
- acordă consumatorilor dreptul de a rezilia un contract de credit în termen de 14 zile; de asemenea, acordă persoanelor care au supraviețuit cancerului dreptul de a fi uitate
-
2023
19 septembrieConsiliul și Parlamentul ajung la un acord provizoriu care vizează consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi
Directiva pentru consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi are ca scop combaterea practicilor comerciale neloiale care îi împiedică pe consumatori să facă alegerile corecte în materie de produse și servicii mai verzi sau mai circulare.
Acordul provizoriu introduce mai multe îmbunătățiri:
- introducerea pe lista practicilor interzise a afirmațiilor incorecte bazate pe compensarea emisiilor de gaze cu efect de seră
- o mai bună informare cu privire la obsolescența prematură
- introducerea unui format armonizat pentru a spori vizibilitatea garanției comerciale voluntare de durabilitate
-
2023
6 iunieConsiliul și Parlamentul ajung la un acord politic provizoriu privind contractele de servicii financiare încheiate la distanță
Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord politic provizoriu referitor la Directiva privind contractele de servicii financiare încheiate la distanță.
Noile norme includ:
- informații mai clare înainte de semnare
- dreptul de a solicita intervenția umană atunci când comerciantul utilizează instrumente online, cum ar fi roboții de chat
- o funcție de retragere ușor de găsit
- protecția împotriva tehnicilor bazate pe elemente de design manipulator (dark patterns) destinate să influențeze alegerile consumatorilor
-
2023
22 maiConsiliul își dă aprobarea finală pentru noi norme privind mașinile
Consiliul a adoptat noul Regulament privind mașinile.
Noul text:
- armonizează cerințele esențiale privind sănătatea și siguranța aplicabile mașinilor în UE
- color: inherit; promovează libera circulație a mașinilor
- color: inherit; asigură un nivel ridicat de siguranță pentru lucrători și cetățeni
-
2023
16 maiConsiliul adoptă noi norme privind piețele criptoactivelor
Consiliul a adoptat în mod formal un Regulament privind piețele criptoactivelor (MiCA), aducând pentru prima dată criptoactivele și furnizorii de servicii de criptoactive într-un cadru de reglementare la nivelul UE.
Noul regulament are ca obiectiv:
- îmbunătățirea transparenței
- menținerea stabilității financiare
- sporirea protecției consumatorilor
- promovarea inovării
-
2023
3 maiConsiliul își adoptă poziția privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi
Consiliul și-a adoptat mandatul de negociere cu privire la propunerea de directivă privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi.
Poziția Consiliului:
- consolidează dreptul consumatorilor la informare
- interzice afirmațiile generice legate de mediu
- introduce un format grafic armonizat la nivelul Uniunii Europene, pentru a ajuta consumatorii să recunoască garanțiile comerciale de durabilitate
Propunerea este una dintre inițiativele prevăzute în Noua agendă privind consumatorii a Comisiei din 2020.
-
2023
2 martieConsiliul convine asupra poziției privind colectarea și schimbul de date pentru închirierea de locuințe pe termen scurt
Miniștrii au aprobat poziția de negociere a Consiliului cu privire la o propunere de regulament privind colectarea și schimbul de date referitoare la serviciile de închiriere de locuințe pe termen scurt.
Aceste noi norme vor aduce beneficii tuturor:
- gazdele vor avea acces la o procedură de înregistrare ușor de utilizat
- platformele vor dispune de un set unic de norme în ceea ce privește informațiile pe care trebuie să le furnizeze
- călătorii vor fi protejați mai bine împotriva fraudelor
- autoritățile vor putea reglementa pe baza unor date exacte și fiabile
-
2023
25 aprilieConsiliul dă undă verde finală actului legislativ care le va oferi consumatorilor o mai mare siguranță a produselor
Consiliul a adoptat astăzi Regulamentul privind siguranța generală a produselor (RSGP), care consolidează normele de siguranță pentru produsele vândute atât offline, cât și online.
Piețelor online li se va impune:
- să coopereze cu autoritățile de supraveghere a pieței, care le vor putea cere să elimine produsele periculoase de pe platformele lor
- să înființeze un punct unic de contact responsabil cu siguranța produselor
De asemenea, RSGP facilitează procesul de reparare, returnare sau înlocuire a produselor nesigure în beneficiul consumatorilor:
- în cazul în care un produs se dovedește nesigur, operatorii economici trebuie să adopte imediat măsuri corective și să informeze autoritățile de supraveghere a pieței
- în cazul în care un produs este rechemat, consumatorii vor avea dreptul fie la repararea sau înlocuirea acestuia, fie la rambursarea valorii sale
-
2022
2 decembrieConsiliul și Parlamentul European convin să îmbunătățească protecția consumatorilor care solicită credite
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la Directiva privind creditele de consum, care face parte din Noua agendă privind consumatorii lansată în 2020.
Directiva vizează modernizarea și îmbunătățirea protecției la nivel european a consumatorilor care solicită credite, de exemplu prin asigurarea faptului că informațiile privind creditele sunt prezentate într-un mod clar și ușor de înțeles și că sunt adaptate la dispozitivele digitale.
Directiva privind creditele de consum va asigura faptul că consumatorii pot face o alegere în cunoștință de cauză atunci când solicită credite și că sunt protejați împotriva practicilor de creditare iresponsabile care ar putea duce la supraîndatorare.
Pentru a ține pasul cu tendința de digitalizare, noile norme privind creditele se vor aplica acum și anumitor împrumuturi riscante care sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei în vigoare în prezent.
-
2022
24 octombrieMiniștrii UE aprobă definitiv portul de încărcare universal
Consiliul a aprobat definitiv Directiva privind încărcătorul comun.
Această directivă va impune obligativitatea unui port de încărcare USB-C pentru o gamă largă de dispozitive electronice. Existența unui încărcător comun va permite îmbunătățirea confortului consumatorilor prin armonizarea interfețelor de încărcare și a tehnologiilor de încărcare rapidă.
Directiva le permite consumatorilor să aleagă dacă doresc să cumpere un dispozitiv nou cu sau fără încărcător. Acest lucru va contribui la reducerea volumului de deșeuri electronice asociate cu producția, transportul și eliminarea încărcătoarelor.
Noile norme vor trebui puse în aplicare pentru majoritatea dispozitivelor în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare a directivei.
Un încărcător comun pentru dispozitivele dvs. electronice (Infografic)Un încărcător comun pentru dispozitivele dvs. electronice (Infografic)
-
2022
4 octombrieRegulamentul privind serviciile digitale: Consiliul își dă aprobarea finală cu privire la protecția drepturilor utilizatorilor online
Consiliul și-a dat aprobarea finală pentru Regulamentul privind serviciile digitale (DSA). DSA urmează să creeze un mediu online mai sigur.
DSA:
- protejează spațiul digital împotriva diseminării de conținut ilegal
- asigură protecția drepturilor fundamentale ale utilizatorilor
- definește responsabilități clare și un regim de răspundere pentru furnizorii de servicii intermediare (de exemplu, platformele de comunicare socială, piețele online)
Actul legislativ privind serviciile digitale (Infografic)Actul legislativ privind serviciile digitale (Infografic)
-
2022
20 iulieConsiliul își adoptă poziția cu privire la Regulamentul privind siguranța generală a produselor
Statele membre au convenit asupra unui mandat de negociere cu Parlamentul European referitor la propunerea de regulament privind siguranța generală a produselor (RSGP).
Întrucât un număr tot mai mare de consumatori cumpără bunuri și produse online, propunerea referitoare la RSGP modernizează normele pentru piețele online și le actualizează pentru întreprinderile online.
Normele revizuite privind siguranța generală a produselor urmăresc să garanteze că produsele din era digitală respectă standardele europene de siguranță.
-
2022
18 iulieRegulamentul privind piețele digitale: Consiliul acordă aprobarea finală pentru noile norme privind o concurență loială în mediul online
Consiliul și-a dat aprobarea finală cu privire la noile norme pentru un sector digital echitabil și competitiv prin intermediul Regulamentului privind piețele digitale (DMA).
DMA creează condiții de concurență echitabile în domeniul digital, cu drepturi și norme clare pentru platformele online mari („controlorii de acces”), pentru a se asigura că niciuna dintre ele nu abuzează de poziția sa.
Reglementarea pieței digitale la nivelul UE va asigura un sector digital echitabil și competitiv, astfel încât întreprinderile și consumatorii să beneficieze cu toții de oportunitățile digitale.
Actul legislativ privind piețele digitale (Infografic)Actul legislativ privind piețele digitale (Infografic)
-
2022
9 iunieConsiliul își adoptă poziția cu privire la noi norme referitoare la creditele de consum
Consiliul a convenit asupra poziției sale („abordare generală”) cu privire la revizuirea Directivei privind creditele de consum.
Directiva urmărește să promoveze practici responsabile și transparente din partea tuturor actorilor implicați în creditele de consum, de exemplu prin asigurarea faptului că informațiile privind creditele sunt prezentate într-un mod clar și ușor de înțeles și că sunt adaptate la dispozitivele digitale.
Mandatul Consiliului:
- propune excluderea anumitor produse din domeniul de aplicare (de exemplu, finanțarea participativă directă)
- sugerează o derogare parțială opțională de la anumite dispoziții pentru unele dintre produsele de credit considerate a fi mai puțin riscante
- propune fuzionarea formularelor cu informații precontractuale care trebuie prezentate consumatorilor
-
2022
4 aprilieContinuarea roamingului mobil fără taxe suplimentare în UE
Consiliul a aprobat prelungirea până în 2032 a sistemului de roaming la prețurile de pe piața națională, care le permite cetățenilor să facă apeluri, să trimită mesaje și să navigheze pe internet fără costuri suplimentare atunci când călătoresc în alte țări ale UE.
Noile norme vor crește transparența pentru serviciile care pot face obiectul unor costuri suplimentare și, în același timp, îi vor proteja pe clienți de șocurile unor facturi cauzate de roamingul accidental în rețelele de telefonie mobilă nonterestre atunci când se află pe feriboturi sau în avioane.
-
2021
28 iunieCoreperul aprobă acordul provizoriu referitor la Directiva privind asigurarea auto
Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului (Coreper) și-a exprimat susținerea pentru acordul politic la care au ajuns negociatorii Consiliului și cei ai Parlamentului European cu privire la modificările aduse Directivei privind asigurarea auto
Noile norme vor spori protecția părților vătămate în urma accidentelor rutiere și vor îmbunătăți drepturile deținătorilor de polițe de asigurare.
-
2021
13 aprilieConsiliul își adoptă poziția cu privire la Programul privind piața unică în valoare de 4,2 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027
Consiliul a adoptat poziția sa în primă lectură cu privire la propunerea de regulament de instituire a Programului privind piața unică al UE pentru perioada 2021-2027.
Principalul obiectiv al programului este de a permite cetățenilor, consumatorilor, întreprinderilor și autorităților publice din întreaga UE să profite pe deplin de integrarea pieței.
În acest scop, programul promovează acțiuni care vizează:
- să îmbunătățească guvernanța și funcționarea pieței interne
- să consolideze competitivitatea întreprinderilor UE, în special a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii
- să permită dezvoltarea unor standarde europene de înaltă calitate
- să asigure un nivel mai înalt de protecție a consumatorilor
- să contribuie la creșterea nivelului sănătății umane, a animalelor și a plantelor, precum și a nivelului bunăstării animalelor
-
2021
22 februarieNoua agendă privind consumatorii: Consiliul adoptă concluzii
Consiliul a adoptat un set de concluzii ca răspuns la comunicarea Comisiei intitulată „Noua agendă privind consumatorii: Consolidarea rezilienței consumatorilor pentru o redresare durabilă”, care prezintă o viziune de ansamblu asupra politicii UE de protecție a consumatorilor pentru perioada 2020-2025.
Concluziile:
- urmăresc să ofere orientări politice
- subliniază necesitatea abordării preocupărilor consumatorilor în elaborarea politicilor sectoriale ale UE, cum ar fi cele legate de tranziția verde și cea digitală
- fac referire, de asemenea, la importanța încrederii consumatorilor pentru stimularea redresării economice în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19
Consiliul salută intenția Comisiei de a aborda chestiuni precum:
- „dreptul la reparare”
- protecția consumatorilor online și offline
- siguranța produselor
- prevenirea supraîndatorării
-
2020
21 octombrieConsiliul adoptă norme privind îmbunătățirea drepturilor călătorilor din transportul feroviar
Consiliul a adoptat o reformă a drepturilor călătorilor din transportul feroviar, care va consolida drepturile tuturor călătorilor și în special ale celor cu handicap sau cu mobilitate redusă.
Dispozițiile actualizate vor consolida normele privind redirecționarea și vor facilita transportul bicicletelor în trenuri.
Acestea vor promova, de asemenea, utilizarea biletelor directe, ceea ce îmbunătățește protecția în cazul pierderii legăturilor.
-
2020
30 iunieConsumatorii din UE obțin acces la acțiuni colective
În urma acordului la care s-a ajuns cu Parlamentul European în iunie 2020, Consiliul și-a adoptat astăzi poziția în primă lectură cu privire la un proiect de directivă privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor.
Directiva impune statelor membre să instituie un sistem de acțiuni în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor împotriva încălcării legislației Uniunii.
Aceasta se referă atât la acțiunile privind măsuri de încetare, cât și la cele privind măsuri reparatorii.
Directiva a fost propusă de Comisie în aprilie 2018, în cadrul pachetului Comisiei intitulat „Noile avantaje pentru consumatori”, care urmărea să asigure norme echitabile și transparente pentru consumatorii din UE.
-
2020
25 februarieConsiliul adoptă noi norme de etichetare a pneurilor
Consiliul a adoptat un regulament privind noi norme de etichetare a pneurilor în legătură cu parametri precum eficiența consumului de combustibil, aderența pe teren umed și zgomotul.
Scopul regulamentului este de a spori vizibilitatea etichetelor și de a le oferi consumatorilor mai multe informații pentru a le permite să aleagă pneuri mai sigure, mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil și mai silențioase.
Regulamentul mai trebuie să fie adoptat în mod formal de către Parlamentul European. -
2019
8 noiembrieAutovehicule mai sigure în UE
În urma unui acord convenit cu Parlamentul European în martie 2019, Consiliul a adoptat un regulament privind siguranța generală a autovehiculelor și protecția ocupanților vehiculelor și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, în încercarea de a reduce semnificativ numărul victimelor accidentelor rutiere.
Conform noilor norme, toate autovehiculele (inclusiv camioanele, autobuzele, camionetele și vehiculele sportive utilitare) vor trebui să fie echipate cu următoarele elemente de siguranță:
- sistem inteligent de asistență pentru controlul vitezei
- facilitarea instalării sistemului antidemaraj cu etilotest
- sisteme de avertizare cu privire la somnolența și lipsa de atenție a conducătorului auto
- sisteme de avertizare privind starea avansată de distragere a atenției conducătorului auto
- semnale pentru frânare de urgență
- sisteme de avertizare la mersul înapoi
- dispozitive de înregistrare a datelor privind evenimentele
- monitorizarea precisă a presiunii în pneuri
-
2019
8 noiembrieProtecția consumatorilor din UE urmează să fie sporită
În urma unui acord încheiat în martie 2019 cu Parlamentul European, Consiliul a adoptat o directivă care modernizează legislația UE cu privire la protecția consumatorilor și facilitează punerea în aplicare a drepturilor consumatorilor.
Directiva garantează standarde de protecție mai ridicate pentru consumatorii din UE atunci când aceștia achiziționează online bunuri sau servicii.
Aceasta prevede, de asemenea, măsuri mai ferme împotriva practicilor comerciale neloiale sau înșelătoare, în întreaga UE.
Această directivă face parte din pachetul „Noile avantaje pentru consumatori”, lansat de Comisie în 2017. -
2019
14 iunieUE adoptă un regulament pentru a nu permite pătrunderea produselor nesigure pe piață
Consiliul a adoptat un regulament care consolidează supravegherea pieței pentru a se asigura că produsele introduse pe piață în UE sunt sigure și conforme cu legislația UE.
Regulamentul:
- consolidează cadrul existent pentru activitățile de supraveghere a pieței
- abordează provocările din domeniul comerțului electronic internațional și al comerțului online
- încurajează acțiunile comune ale autorităților de supraveghere a pieței din mai multe state membre
- introduce un flux de lucru complet digital pentru a îmbunătăți schimbul de informații între autorități și Comisie
- creează un cadru consolidat pentru controlul produselor care intră pe piața unică și pentru îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile de supraveghere a pieței și autoritățile vamale
-
2019
15 aprilieUE adoptă noi norme vizând contractele de vânzare de bunuri și furnizare de conținut digital
Consiliul a adoptat norme noi pentru ca achiziționarea de către consumatori și vânzarea de către societăți atât a bunurilor, cât și a conținutului digital, în context transfrontalier, să se facă mai ușor și mai sigur.
Directiva privind conținutul digital prevede că:
- dacă remedierea defectelor nu este posibilă într-un termen rezonabil, consumatorii au dreptul la o reducere a prețului sau la o rambursare integrală
- perioada de garanție nu poate fi mai scurtă de doi ani
Directiva privind vânzarea de bunuri introduce:
- o perioadă de garanție minimă de doi ani
- o perioadă de un an pentru sarcina probei răsturnată în favoarea consumatorului
Obiectivul urmărit este de a le oferi consumatorilor europeni un nivel ridicat de protecție și de securitate juridică, în special atunci când fac cumpărături în afara granițelor, precum și de a le facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, activitățile de vânzare în întreaga UE.
Ultima revizuire: 13 iulie 2026